Prorocul Avdie este amintit în Sfânta Scriptură, scrierea sa fiind cea mai scurtă din tot Vechiul Testament, aflată între cartea prorocului Ioil şi a prorocului Iona. Aceasta conţine 21 de versete şi se numeşte Vedenia lui Avdie. A trăit cu 600 de ani înainte de Hristos, iar cartea sa a fost scrisă în urma năvălirii unei puteri străine asupra Ierusalimului. Edomiţii, care erau fraţii evreilor, s-au unit cu duşmanii şi au luat parte la pustiirea lui Israel. Astfel, prorocul Avdie le vesteşte idumeilor pedeapsa pe care o vor primi de la Dumnezeu. „Cei din Negheb (Miazăzi) vor cuprinde muntele lui Isav, iar cei din câmpie, ţara Filistenilor; ei vor lua în stăpânire ţinutul lui Efraim şi al Samariei, şi Veniamin va stăpâni Galaadul. Şi cei robiţi din această oştire, fiii lui Israel, vor lua în stăpânire Canaanul până la Sarepta, şi cei robiţi din Ierusalim care sunt la Sefarad vor stăpâni cetăţile de la miazăzi. Şi biruitori se vor sui în muntele Sionului ca să judece muntele lui Isav; iar împărăţia a Domnului va fi!” (Avdie 1, 19-21). Cartea sa este un strigăt către dreptatea Domnului.
Sfinţii Cuvioşi Isaachie, Dalmat şi Faust; Sfânta Mironosiţă Salomeea; Sfânta Cuvioasă Teodora din Tesalonic
Sfântul Isaachie era din părţile Răsăritului şi venind la Constantinopol în zilele împăratului Valens (354-378), care era arian, l-a îndemnat să deschidă bisericile ortodocşilor, prorocindu-i că dacă nu va face acest lucru va pieri în război. Şi prorocia s-a împlinit întocmai, că fiind biruit Valens de goţi, a pierit în foc. Cuviosul Dalmat a fost ostaş în timpul împăratului Teodosie cel Mare (379-395), însă lăsând toate cele lumeşti, a luat cu sine numai un fiu al său, Faust, şi s-au dus la Mănăstirea Cuviosului Isaachie, aproape de Constantinopol. Acolo au îmbrăcat haina monahală şi trăiau în post şi rugăciune. Când Cuviosul Isaachie a ajuns la adânci bătrâneţi, l-a numit egumen al mănăstirii pe Dalmat, care a fost hirotonit preot. Dalmat a fost de mare ajutor Sfinţilor Părinţi la Sinodul al 3-lea Ecumenic, care s-a ţinut la Efes, în 431, pe vremea împăratului Teodosie al II-lea. Şi plăcând cu desăvârşire lui Dumnezeu s-a mutat în pace la El, la adânci bătrâneţi. Faust, fiul său, străbătând cu multă râvnă scara nevoinţelor pustniceşti, s-a mutat şi el în pace la veşnicele locaşuri.
