Prorocul Avdie este amintit în Sfânta Scriptură, scrierea sa fiind cea mai scurtă din tot Vechiul Testament, aflată între cartea prorocului Ioil şi a prorocului Iona. Aceasta conţine 21 de versete şi se numeşte Vedenia lui Avdie. A trăit cu 600 de ani înainte de Hristos, iar cartea sa a fost scrisă în urma năvălirii unei puteri străine asupra Ierusalimului. Edomiţii, care erau fraţii evreilor, s-au unit cu duşmanii şi au luat parte la pustiirea lui Israel. Astfel, prorocul Avdie le vesteşte idumeilor pedeapsa pe care o vor primi de la Dumnezeu. „Cei din Negheb (Miazăzi) vor cuprinde muntele lui Isav, iar cei din câmpie, ţara Filistenilor; ei vor lua în stăpânire ţinutul lui Efraim şi al Samariei, şi Veniamin va stăpâni Galaadul. Şi cei robiţi din această oştire, fiii lui Israel, vor lua în stăpânire Canaanul până la Sarepta, şi cei robiţi din Ierusalim care sunt la Sefarad vor stăpâni cetăţile de la miazăzi. Şi biruitori se vor sui în muntele Sionului ca să judece muntele lui Isav; iar împărăţia a Domnului va fi!” (Avdie 1, 19-21). Cartea sa este un strigăt către dreptatea Domnului.
Sfinţii Mucenici Andrei Stratilat, Timotei, Agapie şi Tecla
Sfântul Andrei a trăit pe vremea împăratului roman Maximian (286-305) şi era în armată, având rang de stratilat, care însemna căpetenie de ostaşi. Năvălind atunci perşii în Siria, căpetenia oştirilor din zonă l-a trimis pe Andrei să riposteze armatei romane. Soldaţii conduşi de acesta au învins, iar Andrei i-a îndemnat în tot timpul luptei să se roage lui Hristos pentru victorie. Căpetenia oştirilor, pe nume Antioh, era prigonitor al creştinilor şi, aflând că Andrei şi ostaşii credeau în Hristos, a poruncit ca aceştia să fie prinşi şi torturaţi, ca să se lepede de credinţa lor. Nevoind ostaşii lui Hristos să se lepede de credinţă, au fost lăsaţi liberi şi au mers să se boteze în Cilicia. Aflând prigonitorii despre aceasta, au poruncit să li se taie tuturor capetele. S-au numărat atunci 2.593 de ostaşi, împreună cu Sfântul Andrei, care au primit cununa muceniciei.