Soborul Sfintelor Femei Românce este ziua de serbare a tuturor sfintelor femei de neam român şi a celor de alt neam care s‑au nevoit pe pământul ţării noastre, stabilită de Biserica Ortodoxă Română în
Sfinţii Mucenici Luchilian, Ipatie și Paula fecioara (Dezlegare la pește)
Sfântul Luchilian a trăit pe vremea împăratului Aurelian (270-275) și a fost păgân o lungă perioadă din viața sa. Dar întorcându-se de la idoli la credința în Hristos, a primit Sfântul Botez și pe mulți îi întorcea de la deșertăciunea și pierzarea idolilor. Pentru că devenise creștin, a fost prins și dus înaintea dregătorului Silvan care îl silea să se lepede de Hristos. Sfântul Luchilian, nevrând să se întoarcă la slujirea idolească, a fost cumplit chinuit, apoi a fost aruncat într-un cuptor cu foc, împreună cu alți creștini, dar au ieșit de acolo nevătămați. Deci, fiind duși la Bizanț, acelora li s-au tăiat capetele, iar pe sfânt l-au spânzurat pe o cruce și așa și-a dat sufletul în mâinile Domnului. Și era acolo de față și Sfânta Paula fecioara, care purtase de grijă de rănile sfinților, iar după moartea acestora, de moaștele lor. Deci, fiind și ea prinsă, a fost chinuită, apoi i s-a tăiat capul.



.jpg)


