Prorocul Avdie este amintit în Sfânta Scriptură, scrierea sa fiind cea mai scurtă din tot Vechiul Testament, aflată între cartea prorocului Ioil şi a prorocului Iona. Aceasta conţine 21 de versete şi se numeşte Vedenia lui Avdie. A trăit cu 600 de ani înainte de Hristos, iar cartea sa a fost scrisă în urma năvălirii unei puteri străine asupra Ierusalimului. Edomiţii, care erau fraţii evreilor, s-au unit cu duşmanii şi au luat parte la pustiirea lui Israel. Astfel, prorocul Avdie le vesteşte idumeilor pedeapsa pe care o vor primi de la Dumnezeu. „Cei din Negheb (Miazăzi) vor cuprinde muntele lui Isav, iar cei din câmpie, ţara Filistenilor; ei vor lua în stăpânire ţinutul lui Efraim şi al Samariei, şi Veniamin va stăpâni Galaadul. Şi cei robiţi din această oştire, fiii lui Israel, vor lua în stăpânire Canaanul până la Sarepta, şi cei robiţi din Ierusalim care sunt la Sefarad vor stăpâni cetăţile de la miazăzi. Şi biruitori se vor sui în muntele Sionului ca să judece muntele lui Isav; iar împărăţia a Domnului va fi!” (Avdie 1, 19-21). Cartea sa este un strigăt către dreptatea Domnului.
Sfinții Mucenici Trofim, Savatie şi Dorimedont
Sfinţii Trofim şi Savatie, doi creştini dreptcredincioşi, au venit în Antiohia în timpul sărbătorii zeului Apolo, pe când la Roma era împărat Prob (276-282). Fiind chemaţi la sărbătoare, au refuzat. Auzind dregătorul Eliodor, îndată a poruncit să fie întemniţaţi şi despărţiţi unul de altul. Sfântul Trofim a fost judecat mai întâi şi, văzând atâta tărie de credinţă la un tânăr, dregătorul a poruncit să fie chinuit. A urmat Sfântul Savatie, care, din cauza chinurilor, şi-a dat duhul. Rămas singur, Sfântul Trofim a fost trimis să îndure mucenicia în câmpul Sinadelor, din Frigia, la sărbătoarea păgână a Dioscurilor. Aici a întâlnit pe un tânăr creştin, din sfatul cetăţii, Dorimedont, care pe ascuns cerceta în închisoare pe creştinii răniţi. Dar aflându-se acestea, a fost supus şi el la chinuri. Rămânând nevătămat, a fost aruncat împreună cu Trofim la fiarele sălbatice care s-au îmblânzit imediat. În cele din urmă, socotiţi a fi vrăjitori, le-au fost tăiate capetele cu sabia.
