Aceşti 10 sfinţi au pătimit pentru credinţa în Hristos-Domnul în insula Creta, în vremea împărăţiei lui Deciu (251-253). Nu erau toţi din acelaşi loc, ci din mai multe părţi ale
Soborul Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil şi al tuturor cereştilor puteri
Astăzi Biserica ne cheamă să cinstim pe Sfinţii Îngeri şi lucrarea lor în viaţa noastră şi în lume. Este sărbătoarea Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil, în jurul cărora Biserica adună şi serbează toată obştea sau soborul Sfinţilor Îngeri laolaltă. Despre îngeri, Biserica învaţă că ei sunt „duhuri slujitoare” (Evrei 1, 14), adică fiinţe fără trupuri, slugi credincioase lui Dumnezeu şi totodată prieteni şi ocrotitori ai noştri. Toţi îngerii au fost creaţi de Dumnezeu buni, strălucind de lumină, de înţelepciune şi de tot felul de daruri. Având voinţa liberă, în loc să fie supuşi Domnului, o parte dintre ei, conduşi de Lucifer, s-au mândrit şi s-au răzvrătit împotriva Ziditorului lor. „Pune-voi scaunul meu deasupra norilor şi voi fi asemenea cu Cel Preaînalt” (Isaia 14, 13-14), şi-a zis în sinea sa Lucifer şi, ameţit de mândrie, n-a mai voit să asculte de Creatorul său. Pentru aceasta ceata de îngeri răzvrătiţi a fost alungată din cer. Cel care a condus lupta cu balaurul a fost Arhanghelul Mihail, împreună cu îngerii săi. „Şi s-a făcut război în cer: Mihail şi îngerii lui au pornit război cu balaurul. Şi se războia şi balaurul, şi îngerii lui. Şi n-a izbutit el, nici nu s-a mai găsit pentru ei loc în cer. Şi a fost alungat balaurul cel mare, şarpele cel de demult, care se cheamă diavol şi Satana, cel ce înşală toată lumea, şi aruncat a fost pe pământ, şi îngerii lui au fost alungaţi cu el” (Apocalipsa 12, 7-9). În limba evreiască Mihail înseamnă „Cine este ca Dumnezeu”. Astăzi îl serbăm şi pe Arhanghelul Gavriil, care a făcut multe binefaceri neamului omenesc. El a fost acela care i-a arătat lui Daniel înţelesul celor 70 de săptămâni de ani până la venirea lui Mesia (Daniel 9, 21-27). După tradiţie, tot el i-a vestit lui Ioachim şi Anei că din ei se va naşte Stăpâna noastră, Fecioara Maria, Născătoarea de Dumnezeu. Gavriil i-a vestit Fecioarei Maria naşterea de la Duhul Sfânt a Mântuitorului Hristos şi tot el le-a vestit Femeilor Mironosiţe Învierea lui Hristos.