Botezul lacrimilor curăţeşte haina sufletului pentru înviere

Duminica Vameşului şi a Fariseului marchează începutul perioadei de zece săptămâni premergătoare Paştilor. În limbaj bisericesc, această perioadă se numeşte Triod, după numele cărţii de cult folosite cu predilecţie la strană acum, care cuprinde cântările, citirile şi rânduielile tipiconale specifice. Dimensiunea ascetică pronunţată, reprezentată prin post, rugăciune, metanii, dar şi evidenta dimensiune duhovnicească, prin care pocăinţa se transformă în unire mistică cu Dumnezeu, îşi găsesc în Triod o puternică întemeiere baptismală pe care încercăm să o prezentăm în continuare.

Datorită limitărilor pe care le impune un articol de ziar, ne-am decis să a­bor­­dăm în continuare doar o mi­că temă care se regăseşte ca un lai­t­motiv în timpul celor zece săp­­tămâni pregătitoare, şi a­nu­me: semnificaţia baptismală a Tri­odului. Semnificaţia baptis­ma­lă a Triodului desemnează le­­gătura dintre Taina Sfântului Bo­tez ca încorporare a omului în Tru­pul tainic al lui Hristos, Bi­se­rica, şi „botezul lacrimilor“ sau „bo­tezul pocăinţei“, ca unire mis­ti­că cu Dumnezeu prin pocăinţă şi progres duhovnicesc.

Această continuitate între ce­le două realităţi, una mistago­gic-bisericească şi cealaltă du­hov­nicesc-ascetică, se înteme­ia­ză pe evoluţia funcţionalităţii a­ces­tei perioade atât de speciale din anul bisericesc.

Monahul Makarios Simo­no­pe­­tritul remarca în lucrarea „Tri­odul explicat“ (Editura „Dei­sis“, Sibiu, 2008) că perioada Tri­odului şi în special Postul Ma­re erau prin excelenţă timpul în care catehumenii se pre­gă­teau să primească Taina Sfân­tu­lui Botez în Sâmbăta Mare. „În Biserica veche, funcţia prin­ci­­pală a Postului Mare era aceea de a-i pregăti pe catehumeni în ve­derea „luminării“ din noaptea pas­cală. Şi, în ciuda mo­difi­că­ri­lor istorice, el şi-a păstrat până în zilele noastre aceste două as­pec­te ale sale: de pregătire du­hov­nicească în vederea primirii Bo­tezului şi de înaintare trepta­tă spre Paşte. Pregătirea în ve­de­­rea Botezului consta pentru ca­tehumeni şi comunitate nu nu­mai din păzirea unui post (o­di­nioară limitat la una sau două zi­le), ci şi printr-un ansamblu de prac­tici ascetice pe care Triodul le moşteneşte în mod direct“, a­ra­tă monahul Makarios.

În Postul Mare catehumenii se pregăteau pentru Botez

Încadrarea catehumenilor în a­cest program de evanghelizare şi pregătire pentru Botez începea odinioară în Duminica I a Pos­tului Mare, când candidaţii la Botez erau înscrişi pe liste şi pri­meau de la episcop nume noi, sim­bol al vieţii duhovniceşti care li se deschidea prin Tainele în­cor­porării în Biserică (Botez, Mi­rungere, Euharistie). In­s­tru­i­rea catehumenilor în dogmele creş­tine şi în învăţăturile biblice că­dea în sarcina episcopului şi a ca­teheţilor specializaţi, dar a­ceas­ta nu era niciodată ruptă de cul­tul Bisericii.

Biserica se ruga pentru „lu­mi­­­narea“ candidaţilor. În fie­ca­re zi, înainte de catehezele de la bi­se­rică, candidaţii erau e­xor­ci­zaţi, scoşi de sub stă­pâ­ni­rea dia­vo­lului şi încredinţaţi lui Dum­ne­zeu.

Un alt aspect important al pre­gătirii lor era lecturarea şi în­văţarea istoriei Vechiului şi No­ului Testament, cu desco­pe­ri­rea din partea cateheţilor în pri­me­le trei săptămâni ale postului a sensului istoric al Bibliei, apoi cu descoperirea sensului spiritu­al sau duhovnicesc al acesteia. Ca­tehezelor scripturistice le co­res­punde astăzi Canonul cel Ma­re al Sfântului Andrei Cri­tea­­nul, cu dezvoltări imnologice pe episoade biblice care au ca scop descoperirea finală a Mân­tu­i­torului Iisus Hristos ca iz­vo­rul vieţii.

Însă, pe lângă caracterul creş­­tin-pedagogic al catehezelor, se remarcă încă de la început un pro­nunţat aspect mistic al unirii cu Hristos prin harul Botezului. Pe lângă învăţarea principalelor dog­me ale Bisericii, catehumenii e­rau îndemnaţi ca prin pregă­ti­re interioară să facă experienţa ha­rului lui Dumnezeu. Modelul lor de iniţiere duhovnicească erau pos­tul şi ispitirea Mântui­to­rului din pustiu, după evenimentul de la Iordan. Aceştia trebuiau să de­păşească obstacolele ridicate de firea păcătoasă şi ispitirile dia­volului.

„Prima parte a Postului Mare mar­cată de Duminica Orto­do­xiei şi a Sfântului Grigorie Pala­ma, ca şi nenumăratele tropare dog­matice risipite în întreg Tri­o­dul, reprezintă un fel de trans­pu­nere a aşa-numitei redditio sym­bol şprin care preoţii sau can­didaţii la Botez rosteau ei în­şişi Simbolul de credinţăţ. Dar cea mai mare parte a imnogra­fiei Postului Mare e consacrată ca­tehezei propriu-zis du­hov­ni­ceşti şi ascetice. ş...ţ Pentru Pă­rinţi, iniţierea în viaţa creştină îm­bracă înainte de toate un ca­rac­­ter ontologic. Botezul e o re­naş­tere (anagennesis, gr.), o res­ta­u­rare prin iertarea păca­te­lor în demnitatea lui Adam, o li­be­­ra­re de moarte. Dar, mai mult în­că, e o adevărată re-cre­a­ţie (a­na­ktisis, gr.): o înnoire to­ta­­lă a fi­inţei (syntheseos me­ta­po­iesis, gr.)“, spune Makarios Si­mono­pe­tri­tul.

Reîmprospătarea harului Botezului prin pocăinţă

Realitatea noastră însă se a­ra­tă alta. Fiindcă am fost bo­te­zaţi în pruncie, nu mai păs­trăm proas­pătă a­mintirea vindecătoare a tai­nei în sufletul nos­­tru. „Sim­ţul baptismal“ a fost aco­pe­rit de zgura păcatului. Ne aflăm în păcate şi patimi de tot felul, ast­fel încât nici un adult nu mai poa­te măr­turisi lumina Bote­zu­lui din su­fletul său. Pentru a­ceas­ta Dum­nezeu ne-a dat „al doi­lea bo­tez“, adică pocăinţa sau „bo­te­zul lacrimilor“ pentru păca­te.

Sfântul Simeon Noul Teolog vor­beşte lămurit despre acesta: „O­sân­­da celor care au primit Bo­te­zul Tău în pruncia lor, ducând toa­tă viaţa lor o existenţă ne­vred­nică de el, va fi mai mare de­cât a celor nebotezaţi, precum În­suţi ai spus, pentru că ei au ne­so­­cotit veşmântul Tău cel sfânt; şi ştiind că acest lucru e sigur şi ne­clintit, Mântui­to­ru­le, ai dat că­inţa spre o a doua cu­ră­ţire (do­de­­kas ton meta­no­ian eis ka­thar­sin devteran, gr.) şi i-ai rân­duit drept hotar harul Du­hu­lui pe care l-am primit mai în­tâi la Bo­tez“.

Dacă nu mai suntem în pos­tu­­ra catehumenilor din vechime ca­re se pregăteau pentru Botez, sun­tem în chipul unor osândiţi pen­tru vina de a fi pierdut lumi­na Botezului şi cerem botezul po­căinţei care implică aceeaşi cu­răţire prin lacrimi şi tânguire a sufletului şi înălţare prin expe­ri­­enţa harului.

Curăţirea capătă în Triod o di­mensiune pedagogic-mistago­gi­că, de recapitulare a ade­vă­ru­ri­l­or credinţei şi de pătrundere în în­ţelesul tainei lui Dumne­zeu, o di­mensiune ascetică re­pre­­zen­ta­tă de mulţimea ne­vo­in­ţe­lor, postul, rugăciunea, mi­los­te­nia, dar şi o dimensiune mis­tică, de tră­i­re a lui Dumnezeu şi de expe­ri­e­re a harului curăţitor.

Depărtarea noastră istorică de perioada catehumenilor nu în­seamnă că procesul du­hov­n­i­cesc a încetat, pentru că în­vă­ţăm că şi noi, pe orice treaptă ne-am afla, suntem nişte înce­pă­tori şi suntem chemaţi să facem an de an început bun al urcu­şu­lui nostru spre Dumnezeu.

Această specificitate a Trio­du­lui, care are în centru tema u­ni­rii lui Dumnezeu prin Taina Sfân­tului Botez şi apoi prin „al doi­lea botez“ sau „botezul pocă­in­­ţei sau al lacrimilor“, este a­dânc înrădăcinată în tradiţia te­­o­­­logică a marilor Părinţi ai Bise­r­i­cii.

„Atât din punctul de vedere al con­stituirii istorice, cât şi al fun­da­­mentelor sale duhovniceşti, ciclul Triodului apare, aşadar, ca o re­capitulare periodică a întregii spi­ritualităţi creştine conţinute sin­tetic în Botez. Cele trei etape pe care, începând cu Clement A­le­xandrinul şi Origen până la ma­­rea sinteză a Sfântului Ma­xim Mărturisitorul, trecând prin E­vagrie Ponticul şi Dionisie A­re­o­pagitul, tradiţia duhovnicească răsăriteană le-a distins în urcu­şul creştinului spre muntele con­tem­plaţiei sunt, prin urmare, sim­bolizate prin cele trei peri­oa­de care articulează ciclul liturgic mobil: Postul Mare, Paştele şi Cinci­zecimea“, spune autorul „Tri­o­dului explicat“.