Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Teologie și spiritualitate Theologica Când Sfânta Parascheva devine „soră mai mare”

Când Sfânta Parascheva devine „soră mai mare”

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Theologica
Un articol de: Arhim. Mihail Daniliuc - 18 Octombrie 2020

An de an, în preajma hramului Ocrotitoarei Moldovei, Sfânta Cuvioasă Parascheva, se îndreptau către cetatea Iașilor mii și zeci de mii de pelerini, ca s-o cinstească la ziua proslăvirii sale, dar și ca să-i spună fiecare păsul. Anul acesta, ei au fost opriți să mai facă acest drum. Însoțiți de preoții din parohiile de unde s-au pornit, folosind binecuvântatul prilej de a se afla în Moldova, unii vizitau și multe locașuri sfinte în drum spre Iași ori la întoarcerea acasă. Așa am cunoscut o sumedenie de creștini, din diferite zone ale țării, care, veniți să împlinească frumoasa tradiție, au ajuns și în Poiana liniștii, la smeritul Schit Vovidenia al Mănăstirii Neamț.

Săptămâna trecută, într-un grup de pelerini din Capitală, am reîntâlnit o tânără pe care am cunoscut-o în aceleași împrejurări în urmă cu vreo patru ani. Atunci era foarte abătută și îndurerată din pricina faptului că mama ei, suferindă de o boală incurabilă, decedase, iar pe dânsa, deși abia împlinise 18 ani, o copleșiseră dificultățile și răspunderile, căci, alături de tatăl ei, robotea din greu, străduindu-se ca surorile mezine să nu simtă prea tare lipsa mamei. În anul acela urma să susțină examenele de bacalaureat și de admitere în învățământul superior, lor adăugându-li-se toate celelalte îndatoriri: să-și ajute suratele la teme, să gătească, să spele, să deretice prin casă. Din spusele sale am înțeles că tatăl lor muncea din răsputeri spre a-și menține serviciul, fără de care viața încercatei familii ar fi devenit nespus de dificilă. Folosind prilejul, am îndemnat-o să-și pună nădejdea în Sfânta Parascheva, căci, de-a lungul veacurilor, s-a dovedit ajutătoare tuturor celor care, cu necurmată nădejde, cred în puterea ei mijlocitoare. Tot atunci, în urmă cu vreo patru ani, în timp ce-i povesteam una din minunile săvârșite de sfântă în viața mea de student, am observat în ­privirile tinerei zbuciumate o licărire de lumină, născută, pesemne, din nădejdea ce i s-a înfiripat în suflet că Sfânta Parascheva o va ajuta. Mi-a și spus: „Părinte, după cele ce mi-ați zis, voi merge la cuvioasa cu mai multă încredere să mă rog ca să-mi ajute. Singură nu am cum să ies cu bine din toate”. Nu era foarte greu să observi pe chipu-i firav mulțimea grijilor ce o copleșeau, deși i se înfiripase deja un licăr de încredere că mult milostiva nu va întârzia să răspundă rugăciunilor sale, care sunt convins că au fost stăruitoare.

Mângâierea Sfintei, răspunsul la suferințele oamenilor

În această toamnă nu mică mi-a fost bucuria să o revăd, acum studentă la Medicină, aflată tot într-un grup de pelerini, ajunși mai devreme în Moldova din pricina restricțiilor impuse de noua pandemie, pentru a se închina moaștelor Sfintei Parascheva. M-a recunoscut și s-a apropiat cu aceeași sfială, confirmându-mi că sfânta i-a devenit un fel de „soră” mai mare. Cuprinsă de emoție, mi-a povestit: „Părinte, acum patru ani am stat la rând peste 10 ore și, în tot timpul, m-am rugat cuvioasei pentru ca sufletul mamei mele să aibă parte de liniște și lumină și, cu încredere, am rugat-o să-mi ajute ca să fac tot ce se poate pentru ca surorile mele să nu simtă prea tare lipsa mamei. La un moment dat, gândul parcă refuza să mă asculte și îi punea întrebări cuvioasei: «De ce a plecat mama de lângă noi? De ce a trebuit să îndurăm atâta suferință?». Nu am primit un răspuns concret sau poate că deja mi s-a răspuns, dar nu am fost eu atentă la ce mi s-a explicat. Mă simțeam mâhnită, dar nu mânioasă. Acceptasem că Dumnezeu le rânduiește pe toate spre binele nostru, chiar dacă uneori noi nu reușim să înțelegem”.

Impresionat de spusele tinerei și îndeosebi de sinceritatea cu care îmi mărturisea tot zbuciumul său, am rugat-o să continue: „Și nu te-a lămurit sfânta de ce?”. „Ba da…, sau poate că nu sunt pregătită să înțeleg de ce, dar vă spun, părinte: am îndrăznit să o rog pe cuvioasa ca, dacă eu și cele trei surori ale mele am rămas orfane de mamă, măcar să ne ocrotească și să știm că ne aflăm în grija ei, ca a unei surori mai mari. Da - a continuat pelerina -, i-am spus tot oful din sufletul meu și cred că buna mea «soră» nu s-a supărat. Ajunsă la racla cu sfintele moaște, am simțit că un fior cald îmi cuprinde toată ființa, obosită de nesomn și muncită de tot felul de gânduri ce mă împresurau. Venisem prima oară la Iași și mă emoționa profund să văd atâta lume, atâta dragoste, atâta răbdare.” I-am răspuns: „Fiorul cald de care aminteai era, cred, salutul mângâietor al Ocrotitoarei Moldovei, care se bucură nespus când credincioșii vin să o cinstească de ziua ei”.

„Mult folositoare”, un apelativ care se adeverește în fapte

Revenind la pelerina cea evla­vioasă, am întrebat: „Cum s-a întâmplat de acum ești liniștită, împăcată? Cum ai simțit ajutorul Sfintei?”. Cu un nedescris sentiment de bucurie mi-a povestit că, la întoarcerea acasă, le-a spus suratelor: „«De acum avem o soră mai mare și ea ne va ajuta. Dar, ca să nu ne uite, haideți să-i citim Acatistul în fiecare zi». Am făcut un obicei ca, în fiecare seară, să ne rugăm toate patru, când ne permite timpul, iar când nu reușim să ne sincronizăm, împărțim Acatistul în mod egal, chiar și sora cea mică. Când ajungeam să zicem: Bucură-te, Sfântă Parascheva, Mult folositoare, parcă îi simțeam brațele ocrotitoare cuprinzându-ne. Așa am făcut toată perioada examenelor și a admiterii. Așa facem de patru ani încoace. Nu știu, nu pot să exprim în cuvinte cum a venit ajutorul: dar simțeam o pace și o liniște de nedescris. Calmă, am rezolvat corect cerințele de la bacalaureat, unde am obținut o notă foarte bună. Așa s-a întâmplat și la admitere, dar și în timpul sesiunilor. Surorile mele învață bine, au note bune la școală; au crescut, acum mă ajută și ele la treburile casei. Tata este sănătos și, mulțumim Domnului!, poate munci ca să ne întrețină. Pun toate aceste realizări pe seama «surorii» celei mari”.

Așa și-a încheiat relatarea sfioasa pelerină, venită de departe spre a se închina trupului proslăvit cu darul neputrezirii de Dumnezeu, Cel Atotputernic. Sfânta Parascheva se vădește, iată, și „soră mai mare”, ajutând în chip minunat patru surori să-și ducă viața cu bună rânduială, dar și să creadă în revederea cu mama, plecată, poate, prea devreme către Veșnicie. Nenumăratele-i binefaceri, împărțite cu dărnicie tuturor, confirmă că unul din neprețuitele daruri primite de la Hristos este cel al solidarității cu familiile aflate în grea încercare, cu școlarii orfani, cu elevii și studenții silitori la carte, care doresc să se împlinească.

Nenumărate sunt lucrările minunate ale Sfintei mult milostive. O parte din ele s-au consemnat în paginile cărților, spre neuitare. Însă multe altele au rămas înscrise doar în inimile celor care le-au trăit. Pe una dintre acestea am dorit să o aștern pe hârtie ca mărturie și încre­dințare că Sfânta Parascheva ­este mult folositoare!

Citeşte mai multe despre:   Sfanta Parascheva