Cei şapte arhangheli

În Tobit 12:15, însoţitorul tânărului Tobie se descoperă a fi Rafael, "unul din cei şapte îngeri sfinţi care poartă rugăciunile sfinţilor şi le duc înaintea slavei Celui Sfânt" (sau după varianta din Codex Sinaiticus, "unul dintre cei şapte îngeri care stau şi umblă înaintea slavei Domnului"). Cum de apare aici, în cărţile necanonice, şi nu în cele canonice, numele unuia dintre arhangheli?

Mai întâi, trebuie ţinut cont de faptul că anghelologia iudaică se dezvoltă mai târziu, începând cu perioada exilică-postexilică (sec. 6 î.Hr.). Înainte, în perioada monarhică, existau referiri la "trimişii" divini sau la "sfatul" (consiliul) divin, iar Iahve conducea "oştirea cerească" (ţeva' haşşamaim), fapt pentru care era numit Iahve Ţeva'ot (Savaot), adică "Iahve al oştirilor".

Îngerii şi monoteismul

Mulţi cercetători biblici văd în îngeri divinităţi inferioare din vremea politeismului pre-exilic, care în perioada exilică-postexilică sunt declasaţi pe poziţia de fiinţe cereşti nedivine. Această retrogradare se datora consolidării monoteismului, prin care se insistă pe exclusivitatea existenţei lui Iahve şi pe negarea existenţei altor divinităţi. O asemenea opinie o prezintă de exemplu Lowell K. Handy, într-un articol foarte important, de sinteză, în care argumentează că în perioada monarhică Israelul avea, ca şi în Ugarit, un panteon supraetajat pe patru paliere: autoritatea supremă (Iahve şi Aşera), divinităţile importante active (Baal, Astarta, Chemoş etc.), divinităţi specializate (Nehuştan ca divinitate vindecătoare) şi, pe ultimul palier, trimişii divini. Faptul că şi trimişii aparţin sferei divine ar fi probat de un text din Ugarit despre construirea palatului lui Baal, în care trimişii (mlakm) sunt numiţi "zei" (ilm). După Handy, monoteismul a suprimat palierele 2 şi 3, iar Iahve a rămas singur alături doar de trimişii Săi, care sunt însă trecuţi într-o categorie inferioară, cerească, dar nedivină (cf. Lowell K. Handy, "Dissenting Deities or Obedient Angels: Divine Hierarchies in Ugarit and the Bible", în: Biblical Research 35 (1990), pp. 18-35). Vom aborda poate cu altă ocazie problema monoteismului. Am amintit de părerea de mai sus doar pentru a sublinia curentul principal în cercetarea biblică academică a Vechiului Testament. Se poate observa că abordarea teologică are în faţă o provocare foarte mare din partea manierei ştiinţifice, raţionaliste.

Un fapt e însă cert. Anghelologia sau mai corect diversele concepţii despre îngeri se dezvoltă mai târziu. Dacă de exemplu în cartea lui Iezechiel, de la începutul perioadei exilice, "Duhul" (3:12.14) şi îngerii (9:2; 40:3) au un oarecare rol, în cartea lui Zaharia, din perioada postexilică, profetul nu mai interacţionează cu Iahve, ci doar cu îngerii (Wilhelm Bousset, Die Religion des Judentums im späthellenistischen Zeitalter, ed. Hugo Gressmann, Mohr (Siebeck), Tübingen, 1926, HNT 21, p. 320).

Mihail, Gavriil şi Rafael

Nume ale îngerilor apar abia în cartea Daniel, scrisă la mijlocul sec. 2 î.Hr., deci în perioada elenistică. Aici sunt menţionaţi Mihail şi Gavriil.

În Daniel 10:13.20-21, fiinţele cereşti care se îngrijesc de un popor se numesc "ofiţer", "general" (ebr. sar, tradus în Theodotion prin strategos, iar în Septuaginta prin archon, "arhonte"). În Daniel 10:13, Mihail apare drept asemenea "general" sau arhonte, fiind îngerul poporului Israel (v. 21). Biblia sinodală traduce greşit prin "cel dintâi dintre îngerii păzitori", când de fapt este "unul dintre arhonţii (conducătorii) dintâi". În Daniel 10:13 apare şi îngerul arhonte al perşilor, iar în v. 20, îngerul arhonte al grecilor. Biblia Anania traduce prin "voievod", iar Cornilescu, prin "căpetenie". De remarcat că nu se precizează câţi asemenea îngeri arhonţi sunt, dar s-ar înţelege că fiecare popor are câte unul. Să fie deci în total şaptezeci, după numărul popoarelor din Facere 10? Textul profetic nu spune nimic.

În Daniel 8:16 este menţionat numele îngerului Gavriil, cel trimis la Daniel să-i tâlcuiască Scriptura. Nu se precizează însă care este poziţia acestuia.

În fine, cartea Tobit, scrisă în sec. 2 î.Hr. înainte de revolta Macabeilor (deci, probabil puţin anterioară cărţii Daniel), menţionează, aşa cum am văzut, numele altui înger, Rafael. Interesant că, în Codex Sinaiticus, funcţia sa nu este doar de mediator al rugăciunilor, ci "stă şi umblă înaintea slavei Domnului". Cei şapte îngeri, dintre care şi Rafael face parte, sunt astfel îngerii din proximitatea divinităţii.

Cei şapte veghetori

Mai multe informaţii despre îngeri şi ierarhiile cereşti întâlnim în literatura pseudoepigrafă sau apocrifă. Asemenea literatură devine extrem de importantă pentru a înţelege dezvoltarea mentalităţii ebraice la trecerea dintre Testamente, şi unele concepţii nou-testamentare nu pot fi desluşite deplin fără recursul la cărţile apocrife. Cititul lor însă trebuie făcut cu multă prudenţă, pentru că sunt cărţi din afara canonului biblic.

Informaţii deosebite se găsesc în 1 Enoh (Apocalipsa lui Enoh, păstrată în etiopiană), socotită carte canonică în Biserica etiopiană. 1 Enoh este de fapt formată din diverse cărţi cu tentă apocaliptică. Interesant pentru tema noastră, în afara "cărţii parabolelor" (1 Enoh cap. 37-71), apar patru îngeri speciali: Mihail, Rafael, Gavriil şi Uriel. În "cartea parabolelor" însă, ultimul este înlocuit de Fanuel. 1 Enoh 40:9 descrie funcţia fiecăruia: "Primul este Mihail, îngerul cel milostiv şi îndelung răbdător; al doilea este Rafael, cel care veghează asupra tuturor bolilor şi suferinţelor omeneşti; al treilea este Gavriil, care veghează peste orice putere; al patrulea veghează la căinţa şi nădejdea celor care vor moşteni viaţa veşnică, el se numeşte Fanuel". În 1 Enoh 40:2.9-10, cei patru sunt identificaţi cu cele patru fiinţe din Iezechiel 1.

Sub numele de "veghetori", 1 Enoh 20:1-7 oferă şase sau şapte nume de îngeri. În varianta greacă, numărul lor este şapte şi sunt numiţi chiar "arhangheli". Aceştia sunt: Uriel (în etiopiană Suruel), responsabil cu lumea şi cu tartarul (iadul cel mai de jos); Rafael, responsabil cu duhurile oamenilor; Raguel (Reuel), care îi pedepseşte pe luminători (astre); Mihail, răspunzător de cei buni şi de popor; Sariel (în etiopiană Saraqael), responsabil de duhurile care păcătuiesc împotriva duhului; Gabriel, care stăpâneşte grădina Edenului, şerpii (dragonii) şi heruvimii; Remiel, responsabil cu cei înviaţi (George W.E. Nickelsburg, 1 Enoch 1: A Commentary of the Book of 1 Enoch, Chapters 1-36; 81-108, Fortress Press, Minneapolis, 2001, Hermeneia, p. 294; Apocalipsa lui Enoh, trad. Remuş Onişor, Ed. Reîntregirea, Alba-Iulia, 2000, p. 52).

Mihail mai este numit arhanghel şi în 1 Enoh 70:3, această carte apocrifă fiind se pare prima care pune în circulaţie denumirea de arhanghel. Termenul se va răspândi apoi în literatura apocrifă (de exemplu, 2 Baruh 59:11 menţionează de asemenea "arhanghelii").

Probabil că varianta etiopiană, care cunoaşte doar şase îngeri veghetori, este cea mai veche. De altfel, şi după Targumul Pseudo-Ionatan la Deuteronom 34:6, înmormântarea lui Moise a fost pregătită de şase îngeri, al căror nume este Mihail, Gavriil, Metatron, Iofiel, Uriel şi Iefefia.

Aşa cum a arătat şi W. Bousset (p. 325), numărul şapte pare confirmat în continuare de 1 Enoh 81:5, "cei şapte sfinţi" sau de 90:21 "cei şapte albi ca zăpada" (G.W.E. Nickelsburg, 1 Enoch 1, p. 340). În plus, el va deveni numărul clasic al arhanghelilor.

De altfel, şi în Apocalipsa 1:4 este vorba de "şapte duhuri care stau înaintea tronului" lui Hristos, numite şi "şapte stele" sau îngeri (1:20), şapte sfeşnice (4:5), "şapte ochi" ai Mielului (5:6; cf. Zah. 4:10) sau "şapte îngeri" (1:20; 8:2.6).

Observăm deci că numărul arhonţilor sau al arhanghelilor suferă modificări. Sunt patru, şase, şapte sau chiar un număr nedeterminat (în funcţie de popoare).

Nu se precizează apoi cât de aproape stau aceşti îngeri de Dumnezeu. În alte texte din 1 Enoh, întâietatea se pare că o au grupurile de fiinţe cereşti care apar în Iezechiel cap. 1 şi 10 şi Isaia 6, adică heruvimii, serafimii şi "roţile" însufleţite (ofanimii). De exemplu în 1 Enoh 61:10 se spune: "Va striga, de asemenea, toată oştirea cerurilor, precum şi toţi sfinţii din înălţime, oştirea Domnului, Heruvimii, Serafimii, Ofanimii, toţi îngerii puterii, îngerii stăpânirilor, Alesul şi toate puterile de pe pământ şi din ape" (trad. R. Onişor, p. 92). În 1 Enoh 71:7, imediat lângă tronul divin, sunt aceiaşi îngeri: "Mai mult, serafimii, heruvimii, ofanimii - cei neadormiţi care păzesc tronul slavei Lui - înconjurau de asemenea". Normativă însă pentru stabilirea ierarhiilor cereşti va deveni lucrarea Sf. Dionisie (Pseudo) Areopagitul, Ierarhia cerească, despre care voi discuta cu alt prilej.