Pornind de la cuvintele Preafericitului Părinte Patriarh Daniel că „fiecare om poate deveni mâinile iubirii milostive a lui Dumnezeu prin care lucrează în lume ca să ridice și să vindece pe cei răniți
Condeiul unui răspuns nedrept de judecată
Cuvintele imnografilor Bisericii vorbesc despre condeiul răspunsului de judecată de la judecătorii cei nedrepți... Istoria a cunoscut nenumărate procese cu acuzații închipuite și condamnări fără dreptate săvârșite față de oameni care reprezentau un ideal pentru contemporani, dar niciodată nu a cunoscut o asemenea denaturare a adevărului precum în cazul judecății la care a fost supus Domnul nostru Iisus Hristos.
Sfântul Evanghelist Luca (23, 47) consemnează ce s-a spus despre Mântuitorul: Cu adevărat Omul acesta drept a fost! Aveau să se încredințeze de lucrul acesta și cei care nu Îl cunoșteau, după ce au văzut semnele minunate care au însoțit Răstignirea Lui. Dar și-au dat seama prea târziu, când nedreptatea era deja săvârșită, iar Sinedriul Îl condamnase la moarte.
S-a vorbit despre deicid, păcatul cumplit al omorârii lui Dumnezeu, deși Fiul lui Dumnezeu, din nemărginită iubire față de omul căzut, a venit în lume să ne mântuiască. Nu doar față de Mântuitorul întâlnim o astfel de atitudine, ci și față de ucenicii Lui. De altfel, El a spus: Dacă M-au prigonit pe Mine, şi pe voi vă vor prigoni; dacă au păzit cuvântul Meu, şi pe al vostru îl vor păzi (Ioan 15, 20).
Apostolii au fost aduși în fața judecății Sinedriului (Sanhedrinului), după cum citim în Faptele Apostolilor (5, 27-31). Gamaliel a luat apărarea ucenicilor Domnului, iar ei au fost eliberați. Însă, mai târziu, au suferit alții, asemenea arhidiaconului Ștefan, sau a lui Iacob, întâiul Episcop al Ierusalimului, care au trecut prin nedreapta sentință pe care o cunoscuse și Învățătorul lor.
Momentul judecății Mântuitorului ne arată cât de schimbătoare este mulțimea. Întrebată în zilele Paștilor evreiești pe cine ar dori să elibereze după obiceiul statornicit în preajma Templului, mulțimea a răspuns că dorește eliberarea lui Baraba, un tâlhar vestit. A fost preferat un tâlhar, decât Cel care a dăruit tuturor viață veșnică.
S-au scris multe pagini pe tema judecății nedrepte săvârșite de judecători nedrepți, cum spun imnografii Bisericii, devenită chintesența multor întâlniri, conferințe, scrieri, studii.
Mântuitorul S-a întâlnit în lucrarea de vestire a Evangheliei cu foarte mulți potrivnici care i-au grăbit nedreapta judecare. Sunt cunoscute cuvintele pe care Mântuitorul le-a adresat fariseilor: Vai vouă, cărturarilor şi fariseilor făţarnici! Că închideţi Împărăţia cerurilor înaintea oamenilor... (Matei 23, 13-16). Vai vouă, cărturarilor şi fariseilor făţarnici! Că daţi zeciuială din izmă, din mărar şi din chimen, dar aţi lăsat părţile mai grele ale Legii... (Matei 23, 23-29). Adevăruri pe care alții nu au avut curajul să le spună fariseilor și cărturarilor, oameni mici la suflet.
Lor li s-a adăugat Irod Antipa, guvernatorul Galileei, fiul lui Irod cel Mare, numit așa pentru realizările administrative, deși în fiecare zi, asemenea tatălui său, a săvârșit multe nedreptăți. Sfântul Ioan Botezătorul îndrăznise să-i amintească că ține în palat pe cumnata sa, soția fratelui său Filip, iar acest lucru avea să ducă la tăierea capului prorocului, în Palatul de la Maheras.
Un alt om nedrept al vremii a fost Pilat, guvernator al Provinciei Iudeea, cu legături importante la Roma, cunoscut ca fiind lipsit de onestitate și corupt. Unele izvoare spun că, la puțin timp după judecarea și Răstignirea Mântuitorului, Pilat a fost chemat la Roma și judecat aspru întrucât executase niște samariteni. Toleranța religioasă la nivel declarativ era apărată de legile imperiului.
Alți neprieteni, cei doi arhierei, Ana și Caiafa, care au condus mulți ani Sinedriul, erau deranjați de predica și atitudinea Mântuitorului. Percepeau taxe mari în locurile adiacente Templului, care aparțineau familiei lor, mulți bani. Ana și ginerele lui, Caiafa, căutau să-L acuze pe Mântuitorul de blasfemie, iar această dorință s-a concretizat mai ales când mulțimea L-a aclamat pe Domnul Care intra în Ierusalim. Rareori se mai văzuse o asemenea primire.
Sinedriul, care constituia clasa înaltă a societății, întrucât apăra Legea lui Moise, era compus din 69 până la cel mult 71 de membri.
Noi avem o Lege și pentru această Lege El trebuie să moară (Ioan, 19, 7). Legea amintită era mai presus de orice.
Mântuitorul Hristos nu a avut parte de un proces corect. A fost acuzat pe nedrept, blasfemia de care era acuzat nu a putut fi probată, teologii şi juriştii de mai târziu au spus că procesul a fost o mascaradă, dar ura și vicleșugul, ipocrizia și clientelismul trebuiau să continue…
În Sinedriu erau câțiva membri de marcă care Îl iubeau pe Mântuitorul Hristos. S-au și întâlnit cu El Iosif cel cu bun chip din Arimateea și Nicodim, iar Gamaliel, mai târziu, avea să îmbrățișeze învățătura Mântuitorului. Ei nu erau povățuitori orbi care strecurau țânțarul și înghițeau cămila, se străduiau să nu curețe doar partea din afară a paharului, iar înăuntru să rămână plină de răpire și necumpărate, nu erau morminte văruite pline de oasele morților și de toată necurăția, nu zideau mormintele prorocilor și nu împodobeau gropile celor neprihăniți.
Cu ceva timp înainte de Pătimirea Mântuitorului Hristos, membrii Sinedriului au avut mai multe întâlniri, tocmai pentru că prestigiul Mântuitorului creștea. Evanghelistul Ioan, în capitolul 7, versetele 37-53, ne vorbește despre planul fariseilor și mai-marilor Templului de a-L prinde pe Iisus. Membrii Sinedriului se întrebau ce vom face? Deci, arhiereii şi fariseii au adunat sinedriul şi ziceau: Ce facem, pentru că Omul Acesta face multe minuni? Dacă-L lăsăm aşa, toţi vor crede în El... (Ioan 11, 47-53).
O altă întâlnire a membrilor marcanți ai Sinedriului a fost în palatul lui Caiafa, când Domnul a fost arestat și apoi îndată răstignit, asemenea unui făcător de rele. Atitudinea pe care a avut-o Pilat, cel preocupat de câștiguri imediate, a fost totuși interesantă. Aşadar, eşti Tu împărat? Răspuns-a Iisus: Tu zici că Eu sunt împărat. Eu spre aceasta M-am născut şi pentru aceasta am venit în lume, ca să dau mărturie pentru adevăr; oricine este din adevăr ascultă glasul Meu (Ioan 18, 37). Pilat îi pune atunci întrebarea paradigmatică peste veacuri: Ce este adevărul? S-a spus că Mântuitorul nu a răspuns, pentru că El, Calea, Adevărul și Viața, era de față. O altă definiție era inutilă. Pilat a afirmat: Nu găsesc nici o vină în El, mai ales pentru că Domnul îi spusese că oricine este din Adevăr ascultă glasul Lui.
Procesul în care Mântuitorul a fost condamnat este actul morții pentru Înviere. El a murit pentru păcatele noastre, fiind fără de păcat. În ziua aducerii aminte a unei condamnări nedrepte trebuie să mărturisim că suntem împreună părtinitori cu asupritorii Lui prin păcatele noastre. Când păcătuim, condamnăm bunătatea și iubirea Domnului.
Tema subiectului prezent ne aduce aminte de un om care s-a numărat printre cei apropiați Mântuitorului, care le-a spus mai-marilor societății ierusalimitene: Ce voiți să-mi dați și eu voi da în mâinile voastre? Ei i-au dat 30 de arginți. Câte trădări și vânzări ale oamenilor s-au întâmplat de atunci, după același model pervertit, decăzut? Judecătorii s-au înțeles cu Iuda, iar acesta L-a vândut după ce L-a sărutat, pentru ca nu cumva cineva să-L confunde. Când s-a apropiat de Mântuitorul Care se ruga în grădina de la Ghetsimani, El le-a spus: Ca la un tâlhar ați ieșit, cu săbii și ciomege. În fiecare zi stăteam în Templu și învățam și nu ați pus mâna pe Mine.
Vinderea, prinderea și judecata, făcute noaptea, ne arată că judecătorii nedrepți și grăbiți se temeau de popor, deși peste puține ceasuri poporul a preferat un tâlhar. Mântuitorul le-a spus atunci celor care erau prezenți: Eu am vorbit pe față lumii, am învățat în Templu și Sinagogă și nimic nu am vorbit pe ascuns.
Lovit peste obraz de unul dintre slujitorii arhiereului, Mântuitorul a cerut să dovedească dacă a vorbit rău. O altă notă a unui proces nedrept.
Au căutat martori mincinoși, căutau mărturie mincinoasă împotriva lui Iisus ca să-L omoare, ne spun evangheliștii Matei (26, 59) și Marcu (14, 55). Nu au existat martori împotriva Mântuitorului, deși s-au perindat unii care au spus: L-am auzit zicând: Voi dărâma acest Templu făcut de mână și în trei zile altul, nefăcut de mână, Voi clădi. Dar Mântuitorul se referea la Templul Trupului Său.
Caiafa, însă, a încercat să-L prindă pe Mântuitorul în cuvânt. Ești Tu Hristosul, Fiul Celui binecuvântat? Domnul nu a putut tăgădui atunci, El de aceea venise, pentru mărturisirea adevărului. Eu sunt și veți vedea pe Fiul Omului șezând de-a dreapta celui Atotputernic și venind pe norii cerului. Arhiereul și-a sfâșiat hainele și a spus: A hulit! Ce ne mai trebuie martori? S-au încălcat, așadar, alte reguli ale unui proces onest. După ce au judecat, au hotărât că este vinovat de moarte, ne spune evanghelistul Marcu (cap. 14).
Astfel a fost în zilele Pătimirii Mântuitorului procesul grăbit, făcut după voința mai-marilor zilei, care manipulau opinia publică.
De multe ori, Părinții Bisericii, scriitorii, duhovnicii ne-au amintit că și noi Îl răstignim din nou pe Mântuitorul cu păcatele noastre. Doar lacrimile pot șterge păcatele, așa cum s-a întâmplat în cazul lui Petru, care a plâns cu amar. Deși se lepădase de El, Domnul l-a iertat. Nu însă și pe cel care a fost aproape de Domnul și a auzit cuvintele Evangheliei, dar apoi L-a vândut și, necăindu-se, s-a spânzurat.
Judecătorii nedrepți se vor întâlni cu dreapta Judecată a lui Dumnezeu. Avem posibilitatea de a scăpa judecății din ziua răsplătirii celei drepte prin lacrimi, căință, întoarcere.
Mai este o cale, tot mai grea de împlinit. Cuvintele Mântuitorului ne spun: Nu judecaţi, ca să nu fiţi judecaţi. Căci cu judecata cu care judecaţi, veţi fi judecaţi, şi cu măsura cu care măsuraţi, vi se va măsura (Matei 7, 1-2).