„Cuvântul său va aduce adevărul şi hotărârile Domnului”

Numai două dintre per­so­na­lităţile Vechiului Testament ocupă un loc deosebit de important în calendarul bisericesc: Sfântul Proroc Ioan Bo­te­zătorul, Înaintemer­gătorul Domnului, şi Sfântul Pro­roc Ilie Tesviteanul, Înaintemergătorul celei de‑a doua veniri a Dom­nului. Cel de‑al doilea dintre ei, proroc din Tesba Galaadului, îşi începe ac­ti­vi­tatea profetică prin cu­vintele pline de râvnă: „Viu este Domnul Dumnezeul lui Israel înaintea Căruia slujesc eu…” (3 Regi 17, 1).

Figura Profetului Ilie marchează în mod profund istoria biblică. Faptele sale memorabile sunt relatate în cărţile Regilor (3 Regi 17‑19; 21; 4 Regi 1‑2). Profetul este prezent, de asemenea, în cartea profetului Maleahi, unde se anunţă venirea lui ca înaintemergător al venirii lui Mesia (Maleahi 3, 22‑23). Cea de‑a doua carte a Paralipomenelor (2 Paralipomena 21, 12‑15) se referă la existenţa unei scrieri a lui Ilie care îl condamnă pe Ioram, rege în Iuda. De asemenea, Isus Sirah face elogiul prorocului „care s‑a înălţat ca focul” (Isus Sirah 48, 1‑11), iar prima carte a Macabeilor (1 Macabei 2, 58) dă exemplu zelul său faţă de Lege.

De asemenea, în cuprinsul Noului Testament, el este evocat în multe locuri, chiar şi fără a fi numit în mod explicit. Totuşi, interesul Noului Testament faţă de Profetul Ilie se vede din frecvenţa cu care este folosit numele său (30 de ori).

În jurul acestui „om al lui Dumnezeu” se va dezvolta treptat o adevărată literatură liturgico‑patristică.

Evlavie creștină pentru Prorocul celei de‑a doua veniri a lui Hristos

Primele mărturii ale unui cult adus Profetului Ilie provin din se­colele IV‑V, din relatările vechilor pelerini la Locurile Sfinte. Cei care mergeau în pelerinaje în acea epocă rosteau pasajele biblice din cartea Regilor legate de evenimentele din viaţa prorocului.

Chiar din primele secole, în valea Iordanului este semnalată prezenţa a numeroşi eremiţi, care păstrau amintirea Sfinţilor Ilie şi Ioan Botezătorul. Vechi manuscrise mărturisesc despre existenţa unui izvor tămăduitor de lepră chiar în faţa grotei unde Sfântul Proroc Ilie s‑a ascuns la Horeb, când a fugit dinaintea Izabelei. Tot aici exista şi o capelă mică, unde monahii veneau la anumite date şi săvârşeau slujbe.

Un cult al Sfântului Ilie pe Muntele Carmel este atestat în grota zisă a lui Ilie încă din perioada bizantină, prin inscripţii greceşti gravate în perete şi care cer ajutorul prorocului prin cuvintele: „Ilie, adu‑ţi aminte”. În jurnalul ei de călătorie (381‑384), Egeria menţionează oraşul natal al Profetului Ilie, Tesba, şi grota unde locuia, valea pârâului Cherit, unde a stat pe vremea regelui Ahab, în timpul foametei.

Chiar Sfânta Împărăteasă Elena va construi pe versantul muntelui lui Ilie Tesviteanul o biserică de dimensiuni mai mari, care se pare că în anul 1177 căzuse în ruină, potrivit mărturiei călugărului Ioan Foca din Patmos.

Încă din secolele V‑VI, cultul Sfântului Proroc Ilie Tesviteanul se va răspândi dincolo de hotarele Palestinei. Numeroase locaşuri de cult şi mănăstiri se vor zidi în cinstea profetului. În Siria, locuitorii din Ezra construiesc în 542 o biserică dedicată Profetului Ilie.

Existenţa unei mănăstiri a Sfântului Ilie la începutul secolului al V‑lea este atestată de actele Sinodului IV Ecumenic de la Calcedon. În Evul Mediu, Novgorodul avea două biserici în cinstea prorocului. Şi Sfântul Voievod Ştefan cel Mare a ctitorit în anul 1488 o mănăstire în cinstea Sfântului Ilie, lângă Suceava.

Astăzi, Biserica Ortodoxă continuă să‑l aleagă pe prorocul Ilie patron al multor locaşuri de cult. Spre exemplu, în Grecia sunt astăzi aproximativ 120 de biserici închinate Sfântului Ilie, multe dintre ele fiind situate pe vârfuri de munte. În Liban, 262 de biserici au hramul Prorocului Ilie, iar în România aproape 100.

De‑a lungul timpului, Biserica a sărbătorit pe Sfântul Ilie la date diferite

Se pare că la origini sărbătorile Prorocilor Ilie şi Elisei erau prăznuite împreună. Pe lângă motivaţia biblică, această prăznuire comună avea şi un temei istoric, căci o parte din moaştele Sfântului Proroc Elisei, salvate de la profanarea lui Iulian Apostatul, au fost aşezate la Constantinopol în Bazilica Sfinţilor Apostoli, în data de 20 iulie. Despre această sărbătorire comună ne dau mărturie numeroase manuscrise vechi păstrate la Vatican şi în Paris. Potrivit Codexului Marcianus gr. 548 m din secolul al X‑lea, amândoi profeţii erau prăznuiţi atât pe 14 iunie, cât şi pe 20 iulie. De asemenea, iconografia bizantină îi uneşte în mai multe rânduri. De altfel, troparul (apolytikion) celor două sărbători este acelaşi. Mai târziu, un sinaxar bizantin, care datează din secolele XIII‑XIV, menţionează separarea celor două sărbători: Prorocul Elisei pe 14 iunie, iar Profetul Ilie pe 20 iulie. Prăznuirea la 20 iulie a prorocului din Tesba apare şi într‑un mare număr de manuscrise din secolele IX‑XV.

Din documente care datează din secolele IX‑X aflăm că la Constantinopol cinstirea prorocului dura 2‑3 zile şi includea numeroase cântări şi dansuri, precum şi diferite procesiuni.

Cât despre textul slujbei care i‑a fost închinată, Sfântul Proroc Ilie este deseori desemnat prin locul său de origine, oraşul Tesba, de unde şi numele de Tesviteanul. Acest nume nu este lipsit de importanţă, căci, după o tra­diţie evreiască, Tesba era un oraş rezervat preoţilor. Prin urmare, expresia „Tesviteanul” poate însemna indirect „preotul”.

Este invocat atât în slujba cununiei, cât şi în cea a tunderii în monahism

Imnele bizantine subliniază fecioria, râvna în rugăciune, postul, viaţa virtuoasă şi îngerească a Sfântului Ilie. Majoritatea riturilor creştine văd în Prorocul Ilie un model al postului de patruzeci de zile. Prezenţa sa alături de Iisus la Schimbarea la Faţă, înălţarea sa la cer, prefigurare a Înălţării lui Hristos, precum şi dimensiunea ascetică a profetului sunt puse în valoare în cultul Bisericii noastre. Astfel, cultul bizantin caracterizează figura acestui mare profet prin intermediul unei palete foarte bogate de apelative. Prorocul Ilie Tesviteanul este „minunat” căci „dumnezeiesc”, el este „de Dumnezeu fericit”, „de Dumnezeu insuflat”, „de Dumnezeu văzător” şi „de Dumnezeu purtător”. El este „de Dumnezeu grăitorul”, „Prorocul Domnului”, podoaba şi temeiul prorocilor, „Prorocul lui Hristos”. El este „Sfânt”, „nestricat”, „preamărit” şi „preafericit”. El este „dreptul”, „râvnitorul”, „cel cu nume mare”, „cuvios” şi „înţelept”. Viaţa sa ascetică şi contemplativă îi atrage apelativele „înger trupesc”, „înger pământesc”, „om ceresc” şi „de cele cereşti gânditor”.

Acest mozaic lexical înfăţişează în chip doxologic portretul acestui mare „om al lui Dumnezeu”, care este inspirat de El şi‑şi găseşte totdeauna bucuria în El. El duce o viaţă îngerească, o viaţă monahală, potrivit comentariilor oferite de Părinţii Bisericii. El este invocat atât în slujba cununiei, cât şi în cea a tunderii în monahism.

Cu toate că slujba care‑i este închinată cântă întreaga sa viaţă, începând cu naşterea şi până la întoarcerea sa aşteptată la sfârşitul veacurilor, potrivit indicaţiei din sinaxar, în 20 iulie nu facem pomenirea morţii profetului, cum este cazul pentru sfinţi, ci pomenirea suirii sale la cer în car de foc. De altfel, slujba Prorocului Ilie stă sub semnul focului, tema privilegiată a textului liturgic fiind aceea a înălţării cu trupul la cer.

A judecat pe Israel „cu foc și cu sabie”

Începutul canonului dedicat profetului face aluzie la minunile care au însoţit naşterea sa, episod care nu este relatat în Biblie, ci în lucrarea intitulată Vieţile Profeţilor, scriere care se pare că datează din secolul I d.Hr.

Iată, în final, şi un scurt fragment din această sursă preţioasă a literaturii creştine timpurii:

„Profetul Ilie, originar din Tesba, oraş aflat în pământ arab, aparţinea ca şi Aaron tribului lui Levi. El locuia în Galaad; pentru că în Tesba se aflau sălaşuri rezervate preoţilor. În clipa naşterii sale, tatăl său, Sobac, a avut o vedenie: bărbaţi purtând înaintea lor un veşmânt alb au salutat pruncul, l‑au smuls de la mama sa pentru a‑l arunca în foc, dându‑i chiar drept hrană flacăra focului. Tatăl a pornit atunci la Ierusalim şi a povestit vedenia sa preoţilor. Drept răspuns, el primi acest oracol: «Fereşte‑te să destăinui acest secret: Lumina va fi locuinţa fiului tău, cuvântul său va aduce adevărul şi hotărârile Domnului, şi el va judeca pe Israel cu foc şi cu sabie.» Acesta a fost Ilie, care de trei ori a făcut să coboare focul din cer, care prin cuvântul său a revărsat ploaia şi a înviat morţi, şi care, în cele din urmă, a fost înălţat la cer într‑un nor sau mai degrabă într‑un vârtej de foc.”

(Surse bibliografice: De prophetarum vita et obitu, § 5, PG 43, 396 şi 426, Maica Eliane Poirot, Sfântul Proroc Ilie în cultul bizantin, Ed. Deisis, Sibiu, 2002)