Despre fericirea care niciodată nu piere...

Inima omului este un tărâm nemărginit! Este un relief prin care parcursul vieții pășește, cu anotimpurile și manifestările lor bine cunoscute, însă privite cu simbolismul aferent: primăvara cu înflorirea ei; vara, vremea candidă cu vitalitate luminoasă; toamna cu melancolia-i autentică și iarna cu sentimentele ascuțite și reci.

Vom găsi munți pe care inima urcă, drumuri sinuoase, poteci uitate și cărări bătătorite. Râuri line și mări învolburate, soare torid și vânt tăios, adiere odihnitoare și vânt puternic însoțesc trăirile pe care omul, în viața sa, le experiază neîncetat.

Toate acestea pentru… dobândirea fericirii!

Nu cred că există bărbat sau femeie, tânăr sau bătrân, bogat sau sărac care să nu-și dorească fericirea! Toți oamenii vor să fie fericiți!

În crugul istoriei s-au adunat inimi ale căror vibrații duc pe drumul către fericire. Împlinirea și satisfacția (duhovnicească sau socială) sunt rodul ostenelilor de zi cu zi, chintesența preocupărilor fiind negreșit dobândirea fericirii.

Se întâmplă ca unii să socotească fericirea un deziderat pe care nu-l pot atinge! Chiar și așa, cu această abordare, și ei consideră că fericirea este ceva bun, pe care-l doresc toți! Nu se zice: Vreau să fiu nefericit! sau Fericirea nu-i a mea!, ci se afirmă: Vreau să fiu fericit, Vreau să fiu bine! Pot să fiu fericit!

Fericirea autentică este indisolubil legată de bun, bine și corect. Ea nu este potrivnică binelui, ci îl împlinește cu asupră de măsură, nu deranjează aproapele, ci îl bucură, nu se impune autoritar, ci se propune binevoitoare.

Omul este într-o permanentă căutare a fericirii. Precum albina zboară din floare în floare, aidoma și omul caută să guste nectarul fericirii, însă nu pe cel al fericirii efemere, iluzorie, cu un timp limitat, ci cel permanent, care să nu aibă final.

Dar poate omul zilelor noastre să găsească fericirea?

Omul bogat este fericit! Mulți se cred în această sintagmă, fiind pradă unor manifestări nesănătoase, atât pentru ei, cât și pentru ceilalți. Avuțiile, proprietățile, luxul și automobilele de ultim răcnet duc omul într-un permanent zbucium, avântându-se în primejdii și situații nefaste, uneori chiar împlinind mijloace necinstite! Însă, având acestea, dobândesc fericirea? Sfântul Ioan Gură de Aur spune: De-ai câștiga, când lipsești de la biserică, o comoară întreagă plină cu aur, tot pierzi mai mult decât câștigi, și cu atât mai mult cu cât cele duhovnicești sunt mai bune decât cele trupești!

Mărirea omului este fericirea lui! Osteneala și ambiția de a urca pe treptele sociale și efortul necontenit pentru dobândirea unui statut înalt reprezintă iluzia pe care omul o întipărește gradual și eronat în mintea și viața sa. Treptele unei scări sunt și pentru urcat, și pentru coborât! Înălțimea socială este un nisip mișcător, un vis care se risipește precum ceara de la fața focului. Sfântul Ioan Gură de Aur spune: Să nu urmărim, dar să avem funcții înalte, să fim înconjurați de onoruri și putere, ci să fim virtuoși și filozofi. Funcțiile înalte împing de multe ori la fapte care nu-s pe placul lui Dumnezeu.

Plăcerea lumească aduce fericirea omului! Mâncarea, băutura, petrecerile și distracțiile sunt apanajul amăgirilor, căci toate acestea nu oferă împlinire deplină, ci dispar ca fumul care nu mai este. Odată cu consumarea lor vin deznădejdea, suferința și, uneori, boala. Sfântul Ioan Gură de Aur spune: După cum cel care își potolește patimile are multă liniște, tot așa omul păcătos, omul trândav, care nu-și poate înfrâna cum trebuie patimile ce se nasc în el, se frământă necontenit, are războiul în el însuși, se tulbură fără să-l supere cineva și îndură vifor cumplit.

Să fie fericirea doar un vis frumos? Un vis și nu o realitate?

Dumnezeu ne-a creat pentru fericirea veșnică! Fericirea este pe pământ și în cer, depinde de căutările omului, de meleagurile pe care hotă­răște să pășească cu inima sa.

Este lesne de înțeles că duhul lumii acesteia (cf. I Corinteni 2, 12) nu poate oferi fericirea veșnică, întrucât este în permanentă schimbare. Fericirea este una, Hristos, căci El ieri şi azi şi în veci este acelaşi! (Evrei 13, 8), Fericitul Dumnezeu (I Timotei 1, 11).

Mulțumirea efemeră nu poate împlini pe deplin inima! Iar tot ceea ce este netrecător se găsește în Biserică!

Poarta cerului (Facerea 28, 17) ne deschide drumul nepieritor către Dumnezeu, cale pe care-i întâlnim pe toți cei bineplăcuți Lui, sfinții care au împlinit voia Lui în viața lor. Ei ne sunt călăuzele adevărate spre fericirea mult dorită! Viețile sfinților care împodobesc luminos calendarul ortodox ne demonstrează că fericirea se poate dobândi încă din această lume. Căci creștinul autentic este un om fericit! Adevărata fericire este rodul înveșmântării inimii în Duhul Sfânt.

Biserica oferă bucuria veșnică prin Sfintele Taine, harul lucrător fiind resursa prin care biruim ispitele și tristețile, patimile și neajunsurile. Prin Sfintele Taine suntem în comuniune, adevărata manifestare a fericirii, căci unde sunt doi sau trei adunaţi în numele Meu, acolo sunt şi Eu în mijlocul lor (Matei 18, 20). Puterea nemărginită a Sfintelor Taine sădește în sufletele luminate dragostea adevărată, singura în stare să ne dea viața cea cu adevărat fericită.

Cuvântul lui Dumnezeu este cuvântul fericirii! Dialogul personal cu Dumnezeu transformă cuvintele simple în rugăciuni evlavioase. Prin rugăciune, întunericul se risipește și devine lumină, fericind tainic lăuntrul ființei noastre, precum zice psalmistul David: În El se va veseli inima noastră și în numele cel sfânt al Lui am nădăjduit (Psalmul 32, 20). Fericirea vine în urma rugăciunii, căci cel care ia aminte la cuvânt află fericirea (Pilde 16, 20).

A trăi fericit presupune întrarmarea cu virtuțile, dintre care cea mai mare este iubirea! Sfântul Nicolae Cabasila spune că Bucuria vine doar în urma dragostei, căci doar împlinirea binelui aduce fericire în inima omului. Cei care trăiesc într-o iluzie nu au o finalitate pozitivă, ci se amăgesc, întristându-se, bucurându-se!

Mântuitorul Iisus Hristos, care cunoaște adâncul firii omenești, în Predica de pe Munte a arătat dorul omului după fericire, precum și alinarea acestuia. Hristos ne-a spus cum putem fi fericiți, prin despătimire și prin abordarea corectă a învățăturii Sale. Doar așa vom dobândi fericirea veșnică, cea mult dorită!

Omul care-și adapă inima din Duhul Sfânt este permanent bucuros. Referindu-se la omul duhovnicesc, părintele Dumitru Stăniloae spune că bucuriile sunt tot mai curate, mai spiritualizate, mai nepătate de mulțumirea de sine, iar încercările sunt tot mai ferm răbdate.

Dobândirea fericirii este un efort constant, ancorat în trăirile luminoase, care se înveșnicesc deodată cu manifestarea lor. Efortul bucuriei vine de la Hristos în urma ostenelilor, care nu rămân nerăsplătite! Prin fapte bune, prin stră­duințe duhovnicești și credință neclintită omul va avea parte de fericirea care nu poate fi grăită în cuvinte sau scrisă în slove sărace... căci este mai presus decât acestea!

Fericirea nu se află în bogăție, mărire sau plăceri, oricât de încântătoare ar fi acestea! Fericirea nu este legată de efemer, de împrejurări, de contexte sau de momente izolate, ci este proprie stării lăuntrice.

Începutul anului calendaristic ne prilejuiește și gândul către o nouă abordare! Putem fi fericiți, punând început bun viețuirii noastre, drumul pe care inima noastră pășește fiind singura cale veridică spre fericire, care este Hristos (Ioan 14, 6), Mântuitorul nostru, Iubirea întrupată, care ne așteaptă necontenit la Sine.

Glasul Mântuitorului Bucurați-vă! (Matei 28, 9) răsună până la sfârșitul veacurilor (Matei 28, 20), îndemnând inimile împovărate de duhul acestei lumi să-L urmeze și să se bucure de fericirea care niciodată nu piere, căci doar alături de El vom avea lumină, bucurie și speranță!