Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina › Teologie și spiritualitate › Theologica › Dicționar teologic: canon, canonizare

Dicționar teologic: canon, canonizare

Galerie foto (6) Galerie foto (6) Theologica
Un articol de: Pr. Ciprian Bâra - 20 Martie 2026

CANON  (gr. Kanon - normă, regulă)

Lista cu numele sfinţilor dintr-un calendar sau Canonul sfinţilor. De aceea, acţiunea de a declara o persoană ca sfântă se numeşte canonizare, adică trecerea ei în catalogul sau lista sfinţilor. 

 

Listă sau înşirare de nume, aşa cum este lista cărţilor Sfintei Scripturi sau Canonul Sfintei Scripturi.

 

Îndreptar sau normă după care ne orânduim viaţa noastră duhovnicească. Cu acest sens este folosit în cadrul Spovedaniei. Mai poartă denumirea de epitimie. Canonul sau epitimia nu trebuie înţelese ca pedepse pentru păcatul săvârşit, pentru că ele au rol mai ales de vindecare, îndreptare sau tămăduire. Astfel, potrivit rânduielii Sfintei Taine a Spovedaniei, preotul, după ce ascultă mărturisirea celui dornic să se împace cu Dumnezeu, îi rânduieşte un canon.

 

Gen de poezie religioasă şi de cântare bisericească folosită mai ales la slujba Utreniei. Canoanele sunt inspirate din cântările poetice ale Vechiului şi Noului Testament şi sunt compuse din mai multe cântări, ode, tropare, catavasii, alcătuite după reguli precise, privind forma şi legătura dintre ele, pentru ca împreună să formeze un singur tot. De regulă, canoanele sunt compuse din nouă cântări (ode), dar sunt şi cazuri când au numai trei sau două ode, ca în perioada liturgică în care ne aflăm acum, Triodul. La rândul ei, fiecare cântare este alcătuită din trei ­până la nouă tropare, compuse pe structura primului tropar, numit irmos sau catavasie, care serveşte ca model pentru celelalte strofe, pentru melodie, numărul de versuri şi ­silabe. Canonul este una dintre cele mai ­dezvoltate forme ale poeziei imnografice, dezvoltând în conţinutul lui o temă unică: ­Învierea Mântuitorului Hristos sau alte evenimente din viaţa Sa, cinstirea Maicii Domnului sau a unor sfinţi. De aceea în cărţile de slujbă întâlnim: Canoanele Învierii, ale Crucii, ale Sfintei Fecioare, ale Sfintei Treimi. De regulă, întâlnim canoane la slujba Utreniei, dar sunt canoane rânduite şi în cadrul altor slujbe. Astfel, la Pavecerniţa Mare, din timpul Postului Mare, avem Canonul Sfântului Andrei Criteanul, un poem alcătuit din 265 de tropare. La Miezonoptica din duminici există Canonul Sfintei Treimi. De asemenea, există Canonul Sfântului Arsenie, care se pune în partea pregătitoare a Sfântului Maslu, precum şi canonul de la slujba Înmormântării.

 

Hotărâre, lege sau normă dată de Sfinţii Apostoli, Sinoadele Ecumenice, locale sau ale Sfinţilor Părinţi cu conţinut administrativ, liturgic şi disciplinar, după care se conduce Biserica. Canoanele sunt astfel legi bisericeşti. 

 

Canonizare (lat. Canonizare, ngr. Kανονίζω - a reglementa, a legifera, a ordona, a include în canon)

Procedură canonică prin care Biserica uniformizează şi generalizează cinstirea unei persoane care prin viaţă şi învăţătură este pildă de trăire în Hristos. În Biserica primelor veacuri, canonizarea se făcea de către comunitatea locală, sub responsabilitatea episcopului. Cu timpul, procedura de canonizare a fost încredinţată Sinodului, fiind de fapt o receptare la nivel regional a unei cinstiri manifestate la nivel local, eparhial. Biserica nu a căutat să impună cultul unui sfânt, ea l-a constatat şi a binecuvântat această cinstire, generalizând-o prin înscrierea în calendarul Bisericii şi prin uniformizarea acelei cinstiri, aprobând tipicul liturgic, imnurile şi reprezentările iconografice respective. Sinodul Bisericii autocefale este cel care are responsabilitatea împlinirii rânduielii şi fiecare Biserică a stabilit paşii de urmat pentru a păstra ortodoxia acestui act. După împlinirea paşilor şi etapelor unanim acceptate, are loc Canonizarea solemnă, încununată de un tipic ce marchează întreaga zi liturgică, începând cu Vecernia, rugăciunea de pomenire, Privegherea, şi Liturghia arhierească. După canonizarea oficială, actul sinodal este publicat şi comunicat Bisericilor ortodoxe surori, icoana şi textul slujbei sfântului sunt răspândite în popor, iar data de cinstire este înscrisă în calendar.

 

Bibliografie generală
1 Nicolae D Necula, „Canon”, în Ștefan Buchiu, Ioan Tulcan (coord.), Dicționar de teologie ortodoxă, Ed. BASILICA, București, 2019.
2 Patriciu Vlaicu, „Canonizare”, în Ștefan Buchiu, Ioan Tulcan (coord.), Dicționar de teologie ortodoxă, Ed. BASILICA, București, 2019.

Citeşte mai multe despre:   canonizare  -   Dicționar teologic