Enigmaticul samarinean, imagine asupra lucrării Domnului

Minunea vindecării celor 10 le­proși, recapitulată duminica trecută și consemnată în Evanghelia după Sfântul Luca la capitolul 17, are o valoare pregătitoare pentru corpul Bisericii în vederea apropierii Domnului Hristos de sufe­rin­țele crucii și de moarte. Ne propunem să vedem care este însă semnificația prezenței figurii enigmaticului samarinean din această minune.

În construcția capitolului 17 de la Luca, minunea vindecării celor 10 leproși este introdusă între două cuvântări ale Domnului care tratează anumite teme de absolută necesitate pentru creșterea spirituală și maturizarea ucenicilor. Ea este săvârșită în drumul Mântuitorului spre Ierusalim, spre evenimentele dramatice care vor avea loc acolo cu Fiul Omului. Înainte de vindecare, Hristos Domnul le vorbește ucenicilor de problema smintelilor (redate prin cuvântul grecesc skandalon) care vor veni în viața ucenicilor, despre necesitatea iertării greșelilor fraților și apoi despre creșterea în credință, când introduce o scurtă parabolă despre rolul slugii sau al robului în raport cu stăpânul. Apoi, după consemnarea minunii, le vorbește despre Împără­ția cerurilor. Revelația este, ca și în cazul îndemnului „Pocăiți-vă, căci s-a apropiat Împărăția cerurilor” despre care am vorbit în materialul de săptămâna trecută, că Împărăția presupune o nouă stare sufletească și fizică pentru oameni. Pentru a avea acces la ea, oamenii trebuie să înfrunte sminteli, să își ierte semenii ori de câte ori greșesc, să sporească în credință și să fie mulțumitori față de Stăpânul lor, Care, așa cum se vede în minunea vindecării celor le­proși, le va aduce și restaurarea și curăția trupească sau, mai bine zis, a întregii ființe umane, trup și suflet.

Dar cei nouă unde sunt?

Revenind la minunea celor vinde­cați de lepră, ne vom concentra asupra leprosului samarinean care, vindecat de Domnul Hristos, se întoarce și mulțumește Binefăcătorului său, spre deosebire de ceilalți 9 leproși evrei vindecați, care nu se mai întorc și care atrag mustrarea Domnului: „Au doară nu zece s-au curăţit? Dar cei nouă unde sunt? Nu s-a găsit să se întoarcă să dea slavă lui Dumnezeu decât numai acesta, care este de alt neam?” (vv. 17-18).

Rămâne întrebarea de ce Evanghelistul Luca a găsit de cuviință să menționeze că cel vindecat era samarinean. Ar fi obținut probabil același efect și dacă ar fi spus că cel care s-a întors era evreu. Problema nu era etnia celui întors, ci ierarhia valorilor din inima omului, care cerea, în virtutea Legii vechi, Să Îl iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta, din tot sufletul tău, din tot cugetul tău şi din toată puterea ta (Marcu 12, 30). Hristos pare să reproșeze aici celor vindecați o greșeală de natură religioasă. Ei nu dau slavă lui Dumnezeu pentru vindecarea obținută, așa cum erau obligați de Legea veche. Hristos arată că ei sunt într-o vină de natură religioasă: „Nu s-a găsit să se întoarcă să dea slavă lui Dumnezeu decât numai acesta, care este de alt neam?”, nu că sunt nerecunoscători sau nemulțumitori față de un binefăcător uman.

Această minune ne duce cu gândul la Pilda samarineanului milostiv (Luca cap. 10), unde personajul principal este tot o persoană străină și urâtă la acea vreme de evrei. La fel ca în cazul vindecării leproșilor, și în pildă, Hristos putea obține același efect în rândul ascultătorilor dacă samarineanul milostiv era, să zicem, un evreu milostiv. În definitiv, faptul că preotul și levitul nu îl ajută pe omul grav vătămat îi arată ca fiind călcători ai Legii lui Moise. Aici nu se pune problema naționalității sau a curăției etnice, ci arată că împlinitor al poruncii lui Dumnezeu de a-l iubi pe aproapele ca pe tine însuți (Marcu 10, 31) poate fi orice om cu inima bună.

Problematica socială

Revenind la personajul nostru, samarineanul, sunt mai multe interpretări în privința lui.

Prima și cea mai întâlnită are legătură cu unul dintre scopurile Evangheliei după Sfântul Luca. Minunea vindecării celor 10 leproși apare numai în Evanghelia după Luca și este în acord cu proiectul lui misionar, de a arăta că Împărăția cerurilor este o realitate deschisă către toate neamurile, către cei marginalizați, către categoriile defavorizate. Nume­roși bibliști au concluzionat că Luca scrie cea mai socială Evanghelie, sau că problematica socială este în preocuparea lui, de aceea consemnează unele pilde care nu se mai regăsesc la ceilalți evangheliști și care arată tocmai deschiderea Domnului către cei săraci, bolnavi, marginalizați într-un fel sau altul. Leprosul samarinean, prin boală dar și prin etnia lui desconsiderată de evrei, era dublu ostracizat. Dovedind cuvioșie și
evlavie către Dumnezeu mai mult decât ceilalți, ni se arată că depășește mai multe bariere. Minunea are o caracteristică foarte importată: Hristos pare că participă foarte puțin la ea. El nu performează nimic special la prima vedere. El le spune celor care Îi cer vindecarea să meargă și să se arate preoților. Nu invocă asupra lor nimic, nu le promite nimic. De aici, și ideea că punctul focal al minunii nu este vindecarea fizică a leproșilor, ci este despre acceptarea celor care se aflau la marginea socie­tății, a celor care au inimile mai mul­țumitoare către Dumnezeu atunci când primesc ceva.

Am făcut ceea ce eram datori să facem

Pe lângă problematica socială abordată de Sfântul Luca, apare și dimensiunea teologică a evenimentului. Această pildă este despre raportarea corectă la Dumnezeu. Și înțelegerea ei în această cheie este oferită de discursul Domnului de la Luca 17, 7-10, care se încheie cu concluzia: „Când veţi face toate cele poruncite vouă, să ziceţi: Suntem slugi netrebnice, pentru că am făcut ceea ce eram datori să facem”.

Samarineanul vindecat îndepli­nește o poruncă a Stăpânului său de a aduce slavă lui Dumnezeu. El nu face ceva special, ci se înscrie în rela­ția pe care Dumnezeu o avea cu poporul ales.

Prezența enigmatică a samarineanului în această minune, ca și în Pilda samarineanului milostiv, poate fi interpretată și prin ideea că Hristos Se identifică cu ambii samarineni. Sau, putem spune că atunci când amintește de ei, Hristos vorbește într-un fel paradigmatic despre Sine.

În Pilda samarineanului milostiv, identificarea eroului cu Hristos este mai evidentă pentru orice ascultător. A fost explicată și detaliată de Pă­rinții Bisericii sau de marii predicatori. Și este pe deplin justificată. Hristos este Samarineanul milostiv care a vindecat natura umană rănită de diavol, redându-i sănătatea și viața veșnică.

În minunea vindecării celor 10 leproși Hristos este samarineanul mulțumitor pentru că El este Cel care a venit să aducă în mod deplin slavă lui Dumnezeu în calitate de om. Hristos realizează ceea ce omul nu putea. El, sub chipul samarineanului, mulțumește (evharisteo) lui Dumnezeu pentru vindecarea primită. El, sub chipul samarineanului, aduce slavă (doxa) lui Dumnezeu. El îndeplinește ceea ce omul trebuia să facă în chip natural, prin raportare la Creatorul său: „Când veţi face toate cele poruncite vouă, să ziceţi: Suntem slugi netrebnice, pentru că am făcut ceea ce eram datori să facem”. Avem de-a face aici cu reașezarea unei ordini firești.