Facere 1, o naraţiune polemică?

Sfârşitul secolului al XIX-lea a iscat o mare problemă pentru biblişti. Deja la jumătatea secolului (1857) se născuse o nouă ştiinţă, asirologia, iar cercetarea tăbliţelor cuneiforme dădea posibilitatea comparării termenilor şi ideilor religioase cu cele din textele biblice.

În 1872 tânărul asirolog englez George Smith anunţa că naraţiunea potopului se găseşte şi în fragmentele tăbliţelor cuneiforme aduse în British Museum în urma săpăturilor arheologice din anii â50 întreprinse în vechea Ninive, capitala Asiriei.

Entuziasmul descoperirii

De altfel, aproximativ 24.000 de tăbliţe fuseseră aduse la lumină din arhiva bibliotecii regelui Assurbanipal, în palatul din Ninive (Kuyunjik). Ziarul The Daily Telegraph îl însărcinează pe Smith să caute fragmentele lipsă ale tăbliţelor despre potop, iar acesta nu numai că găseşte asemenea fragmente, dar anunţă în 1875 descoperirea unei naraţiuni babiloniene chiar despre facerea lumii. Aceasta va fi cunoscută mai ales după primele două cuvinte, Enuma eliş ("când sus") sau cu titlul "Epopeea cosmogonică babiloniană". În 1876, Smith publică traducerea însoţită de comentarii, observând numeroase asemănări cu referatul biblic al creării lumii şi considerând că textul cuneiform are multe detalii în plus, evenimente şi explicaţii pe care textul biblic le suprimă (The Chaldean Account of Genesis, Sampson Low etc., London, 1876 p. 14). Se deschidea astfel larg calea pan-babilonismului, adică a acelui curent printre orientalişti care postula originea babiloniană a majorităţii tradiţiilor din Vechiul Testament. Printre promotorii pan-babilonismului se numărau Hugo Winckler, Friedrich Delitzsch şi Alfred Jeremias.

În 1890, americanul George A. Barton, studiind sensul numelui Tiamat (zeiţa primordială care întruchipa apele sărate, alături de Apsu, apele dulci, şi care va fi ucisă de zeul Marduk ca din trupul ei să fie făcută lumea), deduce că el corespunde ebraicului tehom ("adâncul" sau "genunea"), care apărea în Facere 1:2. De aceea concluzionează că mitul babilonian fiind mai vechi, el este cel care a inspirat direct naraţiunea biblică, vechii evrei preluându-l în perioada amarniană, deci înainte de Moise (cf. "Tiamat", în: Journal of the American Oriental Society, 15 (1893), pp.

1-27, în special p. 19).

De la asemănare la recenzie

Această idee va fi dezvoltată şi argumentată de marele biblist Hermann Gunkel, în 1895, într-o monografie care a făcut istorie (Schöpfung und Chaos in Urzeit und Endzeit. Eine religionsgeschichtliche Untersuchung über Gen 1 un Ap Joh 12, Vandenhoeck und Ruprecht, Göttingen, 1895). El consideră că mitul luptei dintre Marduk şi Tiamat se reflectă în numeroase pasaje vechi-testamentare care fac aluzie la lupta dintre Iahve şi un monstru marin numit Rahab, Leviatan, Behemot, Balaurul din mare sau Şarpele. Despre Facere 1 el consideră că reprezintă practic o "recenzie" iudaică a mitului din Enuma eliş, având după părerea lui numeroase corespondenţe de idei. De altfel, Codul preoţesc căruia îi este atribuit cap. 1 din Facere a fost scris în timpul exilului în Babilon. Dar esenţa mitologică era mult mai veche, cultura babiloniană pătrunzând de timpuriu în mentalitatea vechilor evrei (cf. pp. 114-170). În exil doar se suscită interesul pentru cosmogonie, iar naraţiunea se fixează în scris.

Influenţa epopeii babiloniene asupra Facerii 1 a devenit ulterior un loc comun în cercetările biblice. Alexander Heidel a comentat Enuma eliş şi a dedicat special un capitol relaţiei cu naraţiunea biblică a creaţiei (cf. The Babylonian Genesis: The Story of Creation, The University of Chicago Press, Chicago / London, ed. 2, 1969, pp. 83-140). Deşi lasă rezolvarea deschisă (p. 139), el înclină să creadă într-o influenţă directă: nu doar că redactorul biblic a cunoscut Enuma eliş, dar chiar a şi folosit material pentru compunerea textului biblic (p. 133). Conştient şi de diferenţele foarte mari, Heidel a accentuat însă asemănările: parţial desfăşurarea asemănătoare a naraţiunii; creaţia ca o organizare a haosului primordial; asemănarea terminologică între Tiamat şi tehom; existenţa luminii înaintea luminătorilor; separarea apelor primordiale care în referatul biblic se face prin tăria cerului; crearea uscatului prin separarea de apă; crearea omului; crearea prin cuvânt (în tăbliţa IV:23-26, Marduk îşi încearcă puterea distrugând şi refăcând un veşmânt prin puterea cuvântului); odihna divină de la sfârşit (în Enuma eliş zeii se pot odihni prin crearea omului care trebuie să muncească în locul lor).

Şi totuşi diferenţe

Analizând însă mai atent aceste asemănări, cercetătorii au început apoi să se îndoiască de împrumut. Deşi convins că există o paralelă literară în legătură cu potopul (de exemplu relatarea cu cele trei păsări trimise în afara corabiei pentru a verifica încetarea potopului), totuşi W. G. Lambert contestă că e vorba de un împrumut ("A New Look at the Babylonian Background of Genesis", în: Journal of Theological Studies, 16 (1965), nr. 2, pp. 287-300).

Gerhard Hasel arată că dimpotrivă, autorul biblic poartă o polemică antimitologică acută. "Adâncul" (tehom) nu este deloc personificat, separarea apelor primordiale sau creaţia prin cuvânt sunt teme foarte frecvente în cosmogoniile antice orientale, iar odihna are un cu totul alt scop în naraţiunea biblică ("The Significance of the Cosmology in Genesis 1 in Relation to Ancient Near Eastern Parallels", în: Andrews University Seminary Studies, 10 (1972), nr. 1, pp.

1-20). În Facere 1:21 se spune că Dumnezeu a creat "animalele cele mari din ape" (ebr. tanninim gedolim). Este adevărat că tannin ("monstru acvatic", "balaur") apare în paralel cu Rahab (Isaia 51:9) şi cu Leviatan (Psalm 73:14; Isaia 27:1), dar în Facere 1:21 se spune despre "balaurii cei mari" că sunt creaţi de Dumnezeu. Prin aceasta se contrazice evident ideea centrală din Enuma eliş, aceea a creaţiei ca urmare a luptei cu monstrul acvatic Tiamat care preexista. Hasel consideră acest amănunt drept "o polemizare conştientă împotriva mitului luptei" ("The Polemic Nature of the Genesis Cosmology", în: Evangelical Quarterly, 46 (1974), nr. 2, p. 87). Aceeaşi lipsă a luptei se observă şi în cazul creării de către Iahve a tăriei cerului, care separă apele de deasupra de cele de dedesubt.

Cel mai bine polemizarea cu mitologia, şi nu influenţarea de către aceasta, se observă în referatul despre ziua a patra. În Mesopotamia, soarele, luna şi stelele erau divinităţi. De fapt, în Enuma eliş ele nici nu sunt create, ci Marduk fixează pe cer doar imaginea astrală a zeilor în constelaţii. Accentul cade pe stele, datorită practicilor astrologice babiloniene, abia apoi urmând referirea la soare şi lună, pe când în referatul biblic stelele sunt menţionate ultimele. De altfel, textul biblic evită denumirea de "soare" şi "lună", sugerând statutul lor degradat de "luminători" (1:15-18). În sfârşit, deosebit de important este faptul că în Sfânta Scriptură omul este creat ca stăpân al lumii, primind binecuvântarea divină (v. 28), pe când în Enuma eliş omul a fost creat pentru a munci în locul zeilor, care doar aşa se pot bucura de odihnă.

Pornind de la aceste considerente, Hasel concluzionează că referatul biblic al creaţiei nu reprezintă doar o "rupere completă" faţă de cosmologiile antice orientale, ci este gândit ca o polemică antimitologică ("The Polemic Nature…", p. 91).

Astăzi

Deşi curentul pan-babilonist a dispărut demult, iar cercetătorii biblişti moderni au depăşit perioada trasării de paralele care să ateste influenţa babiloniană asupra textului biblic, totuşi mai ales în literatura de popularizare persistă asemenea concepţii învechite. Emisiuni televizate au în centru demonstraţii despre continuitatea credinţelor sumeriene, babiloniene, egiptene şi biblice. Din supa rezultată nu lipsesc nici ingrediente mai exotice, indiene, chinezeşti şi mayaşe, sau eventual şi mai extraordinare, dacă imaginaţia "analistului" religios nu îl opreşte să se aventureze în sferele extraterestre.

Analizate mai atent, concepţiile religioase se arată mai degrabă diferite de la o epocă la alta chiar în sânul aceleiaşi regiuni sau culturi. Asemănările se pot dovedi înşelătoare, iar comparaţiile superficiale. Fără cercetarea detaliată a contextului, un element religios îşi poate decela o cu totul altă funcţie decât cea care pare la prima vedere.

Altfel, din pan-babilonismul decedat există pericolul să se creeze, ca să păstrăm limbajul cosmogonic, o pan-babilonie actuală.