Fecioara ridicată la Viață și așezată deasupra lumii îngerești

De-a lungul timpului, Biserica i-a închinat Maicii lui Dumnezeu-Cuvântul un larg buchet doxologic, artele bisericești înfrățindu-se și conlucrând armonios spre a o preaslăvi pe Maica tuturor celor ce cred. Icoana ei, imagine cristalizată pe temelia mărturiei Sfintelor Scripturi, a Părinților Bisericii și a bogatei imnologii liturgice, rămâne astfel pentru totdeauna reper propovăduitor în fața generațiilor tot mai confuze în căutarea mântuirii, chipul ei, zugrăvit în cuvinte și culori, fiind far călăuzitor oricărui suflet însetat de veșnicie. 

Despre viața, taina și puterea Născătoarei de Dumnezeu ne vorbesc an de an chiar sărbătorile închinate ei. Apărute treptat în tezaurul liturgic și cinstite secole de-a rândul de comu­nități întregi, aceste nestemate ale imnologiei creștine condensează într-un limbaj poetic seva evlaviei de secole și a înaltei teologii, cuvintele care i-au fost atribuite încă din primele veacuri fiind meditate și aprofundate de teologia academică și astăzi. 

Binecuvântată de toate neamurile, căci mijlocitoare a mântuirii tuturor

În recenta lucrare „O altă viziune a femeii” a renumitului iconolog pr. prof. dr. Michel Quenot, Maica Domnului este descrisă ca „icoană a noii umanități”, „taină dincolo de înțelegere” și „culme a feminității”. Ea este chintesența sfințită a lumii feminine, noua mamă a celor renăscuți la cre­dință, model al femeii desăvârșite, în trupul său întreaga creație primind pecetea Duhului Sfânt. Prin întruparea Fiului lui Dumnezeu din pântecele ei, ea devine cea mai importantă femeie din întreaga istorie a umanității. Ea tainic este rugul aprins și niciodată mistuit de slava dumnezeirii Fiului său. Ea este palat duhovnicesc și tron de foc al Împăratului Întrupat pentru mântuirea noastră, căci în momentul în care Acesta S-a sălășluit în pântecele ei, ne-a ridicat din stricăciunea cea de odinioară așezându-ne în final pe tron cu Tatăl în ceruri. Ea este noua creație, creația reînnoită din care strălucește Soarele dreptății. Consangvinitatea cu Fiul său a generat o legătură de paternitate între umanitate și dumnezeire. Prin ea Dumnezeirea S-a impregnat în umanitate pentru ca umanitatea la rându-i să fie pătrunsă și sfințită prin pecetea Dumnezeirii, afirmă Sfântul Efrem Sirul în imnurile sale închinate Nașterii Domnului. 

Cunoscutul teolog rus Paul Evdokimov subliniază la rându-i că ea a devenit Născătoarea Dumnezeirii pe pământ prin mijlocirea directă a Întrupării Fiului lui Dumnezeu, și totodată Născătoarea umanității în cer, căci firea omenească luată din pântecele ei a ajuns prin Înălțarea Fiului său de-a dreapta Tatălui Ceresc. 

După fulgerătoarea cădere a lui Lucifer, ea devine noul Luceafăr al dimineții întregii creații, fiind așezată deasupra lumii îngerești, în Apocalipsă ea apărând drept femeia înveșmântată cu Soarele, pe cap purtând o cunună cu 12 stele, iar Luna fiindu-i la picioare (Ap. 12, 1).

Prezentă la Nunta din Cana Galileei, ea se face pricină a începutului minunilor lui Hristos. Sigură de supunerea Fiului la a sa rugăminte, ea spune celor ce slujeau la nuntă: „Faceți orice vă va spune”, cuvinte care vor câștiga o universalitate soteriologică, străbătând istoria până la sfârșitul ei pentru călăuzirea celor care vor să-L urmeze pe Fiul Întrupat și dezvăluind totodată rostul ei de călăuzitoare (Hodighitria). Ea ni-L arată pe Fiul său, ne arată Calea, Adevărul și Viața de urmat, rămânând la rându-i ascultătoare față de Fiul și Mântuitorul ei. Discreția vieții ei reflectată în Evanghelii dezvăluie una dintre vocațiile feminității autentice. Receptivă la glasul Dumnezeirii, ajunsă la o înaltă maturitate duhovnicească în iubirea legii prin interiorizare, fugă de păcat și rugăciune arzătoare în Templu, înveșmântată cu mult discernământ în asumarea viitorului său rol în rândul multor popoare de-a lungul veacurilor, Maica Domnului capătă putere asupra întregii creații, devenind Maica tuturor celor care merg pe calea poruncilor Fiului ei, Care, precum pe iubitul său ucenic Ioan l-a dat în grijă Maicii Sale, aidoma va face cu fiecare suflet căutător al Luminii veșnice. 

Fiind făptura umană cea mai curată și mai apropiată de Dumnezeu, căci prin ea intră în lume Însuși Fiul Tatălui Ceresc, Maica Domnului câștigă și cinstea de a deschide și închide ciclul anului liturgic, sărbătoarea închinată nașterii ei fiind primul praznic al anului bisericesc, iar adormirea sa ultima dintre marile sărbători ale acestuia. 

O nouă Evă, născută minunat 

Troparul acestei prime sărbători ne arată că, deși născută dintr-o femeie stearpă care închipuie astfel impasul existențial al firii omenești perpetuat după căderea Evei și totodată uimitoarea putere a Proniei dumne­zeiești, Prea­curata Fecioară devine expresia fertilității regăsite, a reîn­sănătoșirii lumii prin apropierea împlinirii făgăduinței dum­ne­zeiești. Din ea va răsări Soarele dreptă­ții, Hristos Dum­ne­­z­eu-Omul, Care va dezlega blestemul păcatului, neroditor de nemurire, și va birui moartea dând tuturor viață veșnică. La Vecernia acestei sărbători auzim de asemenea cântându-se: „Sterpiciunea firii noastre se dezleagă, căci cea stearpă se arată maică a celei ce a rămas Fecioară și după nașterea Ziditorului” (Vecernia mare, Stihiră, glas 6). Ea este „înnoirea lui Adam” și „chemarea Evei”, „izvorul nestricăciunii”, „Biserica cea sfântă, locașul lui Dumnezeu, organul fecioriei, cămara cea împărătească; întru care taina cea preamărită a unirii celei negrăite a firilor ce s-au adunat împreună desăvârșit s-a lucrat întru Hristos” (Vecernia mare, Stihiră, glas 8). 

Născută cu păcatul strămoșesc, dar nesupunând voința sa patimilor, Fecioara Maria va deveni Maica răscumpărării noastre, ­fiind curățită de păcatul originar prin zămislirea în pântecele său a Fiului dumnezeiesc. Ea se dove­dește astfel „îndreptarea Evei”, „frumusețea firii umane”, „strălucire a neamului femeiesc”, „mai prețioasă decât toată făptura”, precum o numește Sfântul Ioan Damaschin într-o predică dedicată acestei sărbători. 

Pășirea sa în Templu

Adusă la trei ani în Templu de părinții săi, Ioachim și Ana, care doreau să o consacre lui Dumnezeu, ea este primită de marele preot Zaharia, cel care va deveni tatăl Sfântului Ioan Botezătorul, fiind introdusă de acesta chiar în Sfânta Sfintelor, loc dedicat exclusiv Marelui Preot, arătând prin aceasta evidența alegerii dumne­zeiești. Maica Domnului s-a făcut astfel propovăduitoare a venirii lui Hristos chiar înaintea Înaintemergătorului: „În Templul lui Dumnezeu luminat Fecioara se arată și pe Hristos tuturor mai înainte Îl vestește” (Vecernia mică, tropar, glas 4). În ea se împlinește astfel trecerea de la Vechiul la Noul Testament, legea veche fiind desă­vârșită prin legea iubirii, Templul legii celei noi fiind Însuși Domnul Hristos. Ea este adusă în Templu, însă în curând va deveni chiar ea templu al Domnului, plină de har și umbrită de Duhul Sfânt, primind în pântecele său pe Cel neîncăput. 

Mântuitoarea vestire și ocrotirea Fiului dumnezeiesc 

Așezată deloc întâmplător chiar pe Ușile Împărătești ale iconostasului oricărei biserici, icoana Bunei Vestiri stabilește punctul istoric de cotitură al omenirii, poarta tainică a reprimirii noastre la Tatăl, motiv pentru care Biserica o preamărește astfel: „Bucură-te, cinstită, ceea ce ești chemarea din nou a lui Adam și izbăvirea Evei” (Vecernia mare, Litie, glas 1). De acum Lumina începe să biruie întunericul acestui veac căzut. Prezența tainică a luminii dumnezeiești în icoana Bunei Vestiri, semn evident al unei teofanii, poartă în ea făgăduința strălucirii depline a Soarelui dreptății asupra stăpânitorului acestei lumi, constituind totodată primul pas pascal al întregii creații. Odată cu Nașterea Domnului razele Dumnezeirii vor străpunge pentru prima dată întunericul lumii căzute, inundând în final totul în ziua Învierii.

Multe uimitoare taine și minunate întâmplări va fi pus în inima ei Preacurata Fecioară Maria de-a lungul copilăriei lui Iisus. Discreția paradigmatică a vieții sale este oglindită în textele Sfintelor Scripturi și în scrierile apocrife, iar profunda sa apropiere de Hristos a făcut-o să simtă într-un chip cu totul aparte atât sfintele Lui pătimiri, cât și slăvita Lui Înviere. 

Ridicată de Fiul său la Viața cea adevărată 

Dată în grija iubitului ucenic Ioan, Maica Domnului și-a încheiat în pace viața din lumea aceasta, născându-se din nou pentru cele de sus, chiar icoana ultimului său mare praznic, sărbătorit poate deja din secolul al II-lea, arătând acest aspect: sufletul său înfășat asemenea unui nou-născut este purtat în Duh de Fiul către Tatăl. Deși apocrifele situează în mod unanim adormirea sa la Ierusalim și înmormântarea în Ghetsimani, textele scripturistice nu spun nimic în această privință. Trupul ei ar fi rămas trei zile într-un mormânt din Ghetsimani, însă nu a fost dat stricăciunii, iar sufletul său, precum ne indică și icoana sărbătorii, n-a coborât în iad, ci a fost primit în brațele Fiului și preaslăvit de întreaga lume îngerească: „Puterile celor fără de trup, cu dumnezeiască cuviință, cuprind pe Maica Vieții, care se mută cu adevărat la Viață, făclia Luminii celei neapropiate, izbăvirea credincioșilor și nădejdea sufletelor noastre” (Vecernia cea mare, stihiră de la Litie, glas 2).