Fiarele înaripate. Despre Iezechiel 1, 5-28

Iezechiel este unul dintre cei mai obscuri profeţi, prin viziunile şi actele sale profetice greu de tâlcuit. A fost contemporan cu distrugerea Templului din Ierusalim de către babilonieni, în vara anului 587/586 î.Hr. (ambele variante sunt posibile), şi cu căderea regatului sudic, Iuda. Fusese el însuşi deportat în 597, la o primă cucerire a Ierusalimului.

Profetul se afla în Tel Aviv (nu în Israel, deci a nu se confunda cu oraşul de astăzi, ci, de fapt, o tabără de deportaţi din Babilonia), la râul Chebar, când i se arată slava lui Iahve. Vede venind dinspre miazănoapte „un vânt vijelios, un nor mare şi un val de foc, iar în mijlocul focului strălucea ca un metal în văpaie“ (v. 4), toate acestea fiind elemente specifice teofaniei.

În versetele 5-14 sunt descrise patru fiare, sau mai exact patru „fiinţe“ (chaiot). Walter Zimmerli observă o anumită prelucrare a viziunii, în sensul că în versetele 7-11 sunt reluate descrieri făcute sumar în v. 5-6. Probabil că, iniţial, fiarele aveau doar câte „patru feţe“, dar nu se indica exact ce fel de feţe, ca în v. 10; de altfel, în Iezechiel 10, fiarele sunt numite heruvimi, iar în 10, 14 feţele lor sunt altfel descrise (heruvim, om, leu, vultur în 10, 14, faţă de om, leu, bou, vultur în 1, 10). V. 11b, care descrie că fiecare fiară avea câte patru aripi, două întinse în sus şi două aplecate în jos, acoperindu-le trupul, concordă cu imaginea fiinţelor cereşti din Isaia 6, unde serafimii aveau însă şase aripi, cu două acoperindu-şi feţele (deci îndreptate în sus), cu două picioarele (deci îndreptate în jos), iar cu alte două zburau (cf. Isaia 6, 2).

În versetele 15-21 sunt descrise alte elemente ale viziunii: roţi vârâte una într-alta la fiecare faţă a fiarelor (să fie în total 16?). W. Zimmerli arată pe baze filologice (fluctuaţia sufixelor pronominale masculine şi feminine) că această secţiune constituie o prelucrare a celei precedente.

În sfârşit, în versetele 22-28 întâlnim o a treia descriere, de data aceasta a unei platforme (bolţi), pe care se afla un tron, iar pe tron „ca un chip de om“ (v. 26).

O viziune atipică până atunci

Într-adevăr, în toate cele trei secţiuni ale pericopei accentul cade pe descriere. Profetul foloseşte anumite imagini, amplificate apoi de adaosuri făcute tot de Iezechiel sau de ucenicii lui, în care se insistă mai mult pe anumite detalii. Sunt utilizate comparaţii, care relativizează relatarea, în sensul că arată cum elementul descris seamănă cu ceva cunoscut, dar depăşeşte sfera obişnuitului: focul strălucea „ca un metal în văpaie“ în v. 4 (deci cu o strălucire metalică, diferită de cea a focului obişnuit), fiarele aveau o înfăţişare care „semăna cu chipul omenesc“ în v. 5, picioarele erau „cum sunt copitele picioarelor de viţel“, scânteind „ca arama strălucitoare“ în v. 6, fiarele semănau apoi cu „înfăţişarea cărbunilor aprinşi“ în v. 13, se deplasau iute „ca fulgerul“ în v. 14; înfăţişarea roţilor „parcă erau de hrisolit“ (pirită auriferă), după alcătuirea lor erau „parcă vârâte una într-alta“ în v. 16; deasupra era „un fel de boltă“, „care semăna cu cristalul cel mai curat“ în v. 22; fiarele zboară „ca un vuiet de ape mari, ca glasul Celui Atotputernic, ca zgomotul dintr-un lagăr ostăşesc“ în v. 24; pe platforma respectivă era „ceva care semăna cu un tron şi la înfăţişare ca piatra de safir“, iar pe el, aşa cum am observat deja, „ca un chip de om“ în v. 26; deasupra lui era „ca un metal înroşit în foc, ca nişte foc“, iar chipul de om avea „un fel de foc, un fel de lumină strălucitoare“ de jur împrejur în v. 27; vedenia este apoi descrisă „cum este curcubeul“ în v. 28, ultim.

Întâlnim pentru prima dată bucătăria interioară a vedeniilor profetice. Iezechiel descrie însă mult mai detaliat, deşi e obligat să relativizeze prin comparaţii descrierea. Oricum, încercarea lui de zugrăvire, adesea disperată, iniţiază un curent special de teologie catafatică, ce se va amplifica în literatura apocaliptică, atât din Vechiul Testament (cartea lui Daniel, părţile secundare din Zaharia), cât şi din Noul Testament (Apocalipsa).

Receptări neaşteptate

Totuşi, descrierea lui Iezechiel a determinat o receptare spectaculoasă în cercurile… paleoastronauticii. Deşi pare la prima vedere o disciplină ştiinţifică, ea este una de nişă, profund speculativă. Speculaţiile însă sunt senzaţionale şi de aceea adesea promovate. Vedenia lui Iezechiel este înţeleasă ca o întâlnire a profetului cu un OZN. Chipul ca de om este un extraterestru, iar maşinăria este o farfurie zburătoare sau, mai exact, un vehicul de zbor de elice. Ce altceva pot fi „roţile vârâte una într-alta“ decât iluzia creată de învârtirea elicei? Ce altceva pot fi „ochii“ roţilor dacă nu nituri, sau mâna întinsă dacă nu un braţ mecanic telecomandat?

Comuniştii au promovat asemenea interpretări, pentru că discreditau textul biblic şi sprijineau propaganda comunistă. Astfel, în 1970, la doar un an de la apariţia în Germania, cartea părintelui paleoastronauticii, elveţianul Erich von Däniken, numită provocator „Amintiri din viitor“, este publicată la Editura politică din Bucureşti. Pe lângă alte pasaje biblice, şi acesta este tratat special, explicându-se că Iezechiel se prosternă în faţa unui aparat de zbor de tipul unui elicopter amfibiu, el notând chiar şi zgomotul infernal produs de aterizare (pp. 57-59). Concluzia este pusă la început: „Noi nu mai putem fi la fel de creduli ca şi strămoşii noştri. Cu toată bunăvoinţa, nu mai putem crede într-un Dumnezeu atotştiutor, atotputernic, omniprezent, pe lângă care timpul se scurge fără să-l atingă şi care totuşi nu este stăpânul viitorului“ (p. 56). După revoluţie, Ion Hobana, cunoscut ufolog român, care a şi semnat prefaţa traducerii cărţii lui von Däniken în română, a publicat o carte care aduna ceea ce el credea că sunt mărturii ale prezenţei extraterestre în istoria omenirii. Titlul preciza: „Enigme pe cerul istoriei. Fenomene aerospaţiale neidentificate“, Editura Abeona CEIT.

Hobana se foloseşte de concluziile unui fost inginer NASA, austriacul Joseph F. Blumrich, care, în anii â70, influenţat de von Däniken, publicase o carte în care a reconstruit chiar proiectul vehiculului de zbor descris de profetul Iezechiel (cartea în traducere engleză „The Spaceships of Ezekiel“, Ed. Bantam, 1974; cf. şi „The Spaceships of the prophet Ezekiel“, în: „Impact of Science on Society“, Unesco, vol. XXIV (1974), no. 4, pp. 329-336). Aceasta reconstituire se poate vedea în poza alăturată (trad. engl., p. 13). Blumrich consideră că Iezechiel l-a întâlnit pe comandantul navei spaţiale care folosea un tip de elicopter cu capsulă, fiind în apropierea navei spaţiale (p. 17-20).

Totuşi, ţinând cont de faptul că până acum nici o întâlnire de acest tip nu a fost dovedită, se cuvine să căutăm în linia logică a aşa-numitului brici al lui Occam, explicaţia mai simplă şi mai probabilă. Care să fie semnificaţia unei viziuni în care se folosesc atât de multe detalii, încât a părut unora o descriere tehnică?

„Chipul ca de om“, trimitere la Dumnezeu Întrupat

Cred că lucrurile sunt foarte simple dacă ţinem cont de contextul istoric. Iezechiel făcea parte dintre exilaţi, deci primeşte viziunea în Babilonia. Slava lui Iahve pe care o vede acum era cea sălăşluită în Templul din Ierusalim, unde Iahve locuia (cf. Psalmi 45, 5; 47, 1-2, 8; 86, 4). În Psalmul 9, 11 Iahve chiar este numit „Cel ce locuieşte în Sion“, pentru că Sionul este „muntele moştenirii“ şi „locul sălăşluirii“ lui Dumnezeu (cf. Ieşire 15, 17).

Tragica distrugere a Templului a fost interpretată de profeţi ca producându-se din cauza păcatelor oamenilor, care credeau că prezenţa dumnezeiască în cetate constituia o garanţie supremă a faptului că Ierusalimul nu poate fi cucerit de nici o armată. Ieremia predică de altfel chiar în curtea Templului, ridicându-se împotriva acestei concepţii: „Nu vă încredeţi în cuvintele mincinoase care zic: „Acesta este templul Domnului, templul Domnului, templul Domnului“ ş…ţ Cum? Voi furaţi, ucideţi şi faceţi adulter; juraţi mincinos, tămâiaţi pe Baal şi umblaţi după alţi dumnezei, pe care nu-i cunoaşteţi. Şi apoi veniţi să vă înfăţişaţi înaintea Mea în templul Meu, asupra căruia s-a chemat numele Meu, şi ziceţi: „Suntem izbăviţi“ ş…ţ Templul acesta, asupra căruia s-a chemat numele Meu, n-a ajuns el, oare, în ochii voştri peşteră de tâlhari? ş…ţ De aceea şi cu templul acesta, asupra căruia s-a chemat numele Meu şi în care voi vă puneţi încrederea ş…ţ, voi face tot aşa cum am făcut şi cu Şilo (adică va fi distrus)“ (Ieremia 7, 4, 9-11, 14).

Iezechiel va vedea slava Domnului părăsind templul din Ierusalim, înainte de distrugere: „slava Domnului“ se ridică din mijlocul cetăţii (11, 23). Aceeaşi „slavă“, adică prezenţă dumnezeiască, este văzută la râul Chebar, în Babilonia, arătând că ea nu este legată de Templul din Ierusalim, ci este… mobilă. Prezenţa roţilor arată clar mobilitatea tronului lui Iahve, care se afla în Sfânta Sfintelor, aşa cum îl prezintă de altfel Isaia în capitolul 6.

Anticii gândeau într-adevăr foarte zonal. Convertitul ofiţer Naaman, vindecat de Elisei de lepră, îşi ia la întoarcere saci de pământ din Israel încărcaţi pe doi catâri, pentru a se închina lui Iahve stând pe pământul Israelului (IV Regi 5, 17). Iezechiel arată însă că Iahve poate fi adorat nu doar pe pământ israelit (chiar şi importat), ci oriunde, pentru că slava divină este mobilă.

„Chipul ca de om“ nu este comandantul navei, ca la Blumrich, ci „Comandantul“ suprem Iahve, care apare antropomorf după cum i-a apărut şi lui Isaia, pe tron. Totuşi, în interpretare duhovnicească, orice teofanie vechi-testamentară este o hristofanie. În iconografie, Domnul stând pe tronul slavei deasupra celor patru fiare este chiar Hristos, iar chipul fiarelor este apropiat de Părinţi (de exemplu, de Sf. Irineu) de cei patru evanghelişti.