Graffitul Alexamenos şi posibila erminie a capului de măgar

În anul 1857, în clădirea numită domus Gelotiana din Roma, a fost descoperit un graffito, datat de cercetători undeva între sfârşitul sec. 2 d.Hr. şi începutul sec. 3 d.Hr. Cercetătorii, ţinând cont de trei mari aspecte, l-au denumit astfel: graffitul Alexamenos (după numele celui ce apare în inscripţie), capul de măgar (după aspectul capului celui crucificat) sau graffitul blasfemiei (după imaginea luată în ansamblu). Această reprezentare nu este singulară, deoarece în 1946, la Montagnana, s-a descoperit un crucifix cu o divinitate având capul de măgar. Care este în fond erminia acestui graffito? Susţine cumva ipoteza reprezentărilor onocefalice ale lui Hristos? Sau este mai degrabă o injurie adusă creştinismului de opozanţii săi, şi în concluzie nu merită atenţie?

Descrierea graffitului

Întregul graffito este compus din trei mari secţiuni: omul crucificat şi crucea (în centru), omul care adoră pe cel crucificat (în stânga) şi inscripţia lămuritoare sau blasfematoare (?), în partea de jos. Omul crucificat şi onocefal ocupă cea mai mare parte, fiind de fapt şi centrul acestei inscripţii. În partea stângă a inscripţiei apare o persoană - cu mâna dreaptă dusă la gură - care pare a se prosterna celui crucificat, iar în josul imaginii, textul Alexamenos sebete theon (Alexamenos îşi adoră zeul). Un alt element al prezentului graffito este scos în evidenţă de cercetători, şi anume, crucea centrală, care este considerată ca fiind una dintre cele mai vechi reprezentări ale crucii creştine. Toate aceste elemente enumerate mai sus ne pot determina să luăm în considerare faptul că această inscripţie poate fi o mărturie clară a reprezentării onocefalice a lui Hristos? Pentru a putea oferi un răspuns, trebuie să înţelegem contextul de unde s-a născut această reprezentare a capului de măgar.

Back-ground istoric

Pentru a înţelege reprezentarea onocefalică, va trebui să facem o incursiune pe tărâmul istoriei şi să constatăm că în operele scriitorilor antici, precum Minucius Felix, dar şi ale unor scriitori bisericeşti, se aduce în discuţie această reprezentare onocefalică. Aşadar, în dialogul Octavius, un cap de acuzare pentru creştini era tocmai adorarea capului măgarului celui mai de ruşine, asinul (Minucius Felix, Octavius, IX.3., în: PSB 3, 1981, 360). La rândul său, marele Tertulian reliefa un moment din viaţa oraşului Cartagina, în care a fost expusă public - în cadrul luptelor de gladiatori - o pictură, ce-l prezenta pe Hristos având „urechi de asin, la unul din picioare cu copită, în mână ţinând o carte şi îmbrăcat în togă“ (Apologeticul, XVI:1-5, 12-13, în: PSB 3, 62-64). Acelaşi Tertulian caută şi vinovatul pentru această acuză eronată adusă creştinilor, identificându-l în persoana lui Cornelius Tacitus, care parodiind marea tradiţie a ieşirii evreilor din Egipt şi lipsa apei în pustiu, susţine că evreii au fost salvaţi de un grup de măgari, care i-a condus la nişte izvoare de apă. Drept mulţumire adusă acestora, în sanctuarul zidit de evrei, ei au idolatrizat chipul animalului, care i-a izbăvit de la moartea iminentă (Cornelius Tacitus, Opere. Istorii, V.3, Ed. Ştiinţifică, 1963, 300). Aşadar, acuza trebuie adusă evreilor şi nicidecum creştinilor. Probabil ne aflăm în faţa unei „extensii de neam“, ţinând cont că primii creştini au fost evrei, şi prin aceasta, acuza adusă lor a fost „promulgată“ şi asupra creştinilor. De fapt, nu atât de vinovat este Tacitus, cât Posidonius, stoicul din Apameea Siriei (sec. 1 î.Hr.), care, reliefând intrarea lui Antion IV Epifanes în templu, vede statuia unui om cu barbă, călare pe asin şi cu o carte în mână, iar mai târziu Apion, fiul său, reluând interpretarea tatălui, arată că în templu exista un asin turnat din aur şi adorat de evrei. La o primă analiză, se pare că cei doi „martori oculari“ par să se inspire din evenimentul lui Aaron şi turnarea viţelului de aur, adorat mai apoi de popor. Pe de altă parte, totul pare o „înscenare“, de vreme ce istoricul Iosif Flavius nu aminteşte nicăieri de vreun cap de măgar din aur, pe care Antioh IV Epifanes să-l fi văzut în templu, iar pe lângă acestea, tot el demontează, prin trei argumente irefutabile, povestea lui Mnaseas din Patras, conform căreia un oarecare Zabidos din Dora ar fi furat din templu un cap de măgar, confecţionat din aur, oferindu-l apoi zeului Apollo (Iosif Flavius, Contra lui Apion, Cartea a II-a, VII:79-80, 72-73).

Roš hămôr şi imaginile vetero-testamentare

Imaginea capului de măgar (roš hămôr) nu este străină în Vechiul Testament. Textul din Rg. 6:25 aminteşte de valoarea oferită unui asemenea cap, şi anume 80 (în TM, 50 în LXX) de sicli de argint. Ţinând cont de contextul textual („foamete mare în Samaria“) şi relaţia dintre capul de măgar şi cabul de găinaţ de porumbel vândut pentru 5 sicli de argint (72.7 g de argint), putem deduce că erau preţuri exorbitante pentru o hrană derizorie. Poate că această raportare la capul de măgar a fost plasată pentru identificarea evreilor cu divinizarea măgarului. Într-o altă ordine de idei, mult mai improbabilă este identificarea ebraicului hămôr (măgar) cu šekem (spată de măgar), ultimul termen provenit de la combinarea numelor primilor conducători ai oraşelor Sichem şi Hamor. Unii cercetători (ex. Norman Walker) încercau să

identifice forma capului de măgar cu scrierea tetragramului divin YHWH, însă această teorie nu poate fi acceptată dintr-un motiv extrem de simplu, şi anume, atât scrierea proto-ebraică, cât şi cea pătrată nu poate indica absolut deloc forma de „cap“, cu atât mai puţin, cea a măgarului.

Chipul lui Seth - o posibilă dezlegare a enigmei sau simplă coincidenţă?

Măgarul era văzut de poporul egiptean ca fiind simbol al zeului Seth. Legătura se datorează având la bază culoarea simbolică a zeului (roşu), cât şi culoarea roşiatică a cărnii de măgar. Aş adăuga aici şi un al treilea element, şi anume, cel al identificării lingvistice dintre hămôr şi rădăcina hmr (a fi roşu/ înroşit). Revenind la divinitatea egipteană Seth şi la reprezentarea sa, amintim că, deşi era reprezentat uman, capul acestuia era al unui şacal (Canis lupaster). Însă, între picturile descoperite la El-Chozam (Nagada I), considerate ca fiind cele mai vechi reprezentări murale ale zeului Seth, corpul acestuia a fost reprezentat ca cel al unui măgar (Herman te Velde, Seth, God of Confusion: a study of his role in Egyptian mythology and religion, 2nd ed. Probleme der Ägyptologie 6, E. J. Brill, Leiden, 9). Nu putem să omitem aici faptul că pentru evrei - popor nomad - măgarul era şi un mijloc de transport şi de comerţ, care însă nu a fost niciodată ridicat la rangul mielului sau oii, lucru observabil mai târziu prin „retrogradarea“ măgarului în categoria animalelor necurate. Din cele prezentate mai sus, deducem că Egiptul şi cultura sa ar fi putut contribui la răspândirea identificării evreilor ca închinători la diferite animale, printre care şi capul de măgar, de vreme ce erau numiţi chiar „nomazi cu măgari“ (William F. Albright, citat la Niels Peter Lemche, Early Israel: anthropological and historical studies on the Israelite, E.J. Brill, Leiden, 1985, 51). Dintr-un alt considerent, foarte multe aluzii şi „poveşti“ ţesute în jurul poporului evreu se puteau datora şi repulsiei celorlaltor popoare faţă de ei, ca urmare firească a neacceptării sincretismului religios.

Capul de măgar este reprezentare blasfematoare?

Da, în viziunea celor mai mulţi cercetători. Fără îndoială, numai un om rău intenţionat ar fi putut realiza o asemenea blamare a creştinismului, şi mai departe, o caricatură la adresa lui Hristos. Opinia cercetătorilor s-ar baza şi pe lupta polemică dintre evrei şi creştini, prin care s-ar fi transmis acuza onolatriei. Mult mai realistă poate fi ipoteza conform căreia inscripţia lui Alexamenos poate fi rodul unei asemenea reticenţe din partea păgânilor faţă de creştinism, la modul general, iar în cazul „credinciosul“ Alexamenos, la modul particular. Nepuţinţa cunoaşterii şi identificării autorului acestui graffito ne determină să arătăm în mod clar că nu putem creiona atât de uşor concluzii, conform cărora acest graffito este blasfemator, iar capul de măgar ar fi o reprezentare onocefalică a lui Hristos.

Graffitul Alexamenos şi crucea sa

Rămâne un element secundar inscripţiei care merită luat în seamă, şi anume, crucea. Cel ce a realizat inscripţia nu era un amator, căci cunoştinţele sale reies în mod clar din însăşi lucrarea în sine. Cunoştea atât maniera iudaică de reprezentare a celui răstignit, „îmbrăcându-i“ coapsele, în opoziţie cu regula romană, care crucifica oamenii complet dezbrăcaţi, dar şi limba greacă (deşi scrie eronat sebete, în locul formei corecte de pasiv, sebetai). Pe de altă parte, crucea nu pare a avea patru braţe, ci numai trei, susţinând ipoteza patibumului (bara transversală a crucii), pe care orice condamnat la moarte prin crucificare era obligat să şi-l ducă până la locul stabilit. La o privire mai atentă a imaginii, am putea identifica o mică schiţare a celui de-al patrulea braţ sau poate reprezentarea tăbliţei aşezate deasupra crucii. Rămân doar ipoteze. Faptul cu adevărat semnificativ şi remarcabil este identificarea prezentei schiţări ca fiind una dintre cele mai vechi reprezentări ale crucii creştine.