Kitsch-ul iconografic distruge spiritualitatea

Ca întreaga creaţie, îngerii sunt lucrare a lui Dumnezeu din nimic. Biserica ne învaţă că, mai înainte de toate, Dumnezeu a creat din nimic, numai prin cugetarea Sa, toate puterile cereşti, „ca să-L slăvească în cântări şi să-L slujească, şi apoi ca să servească şi în lumea aceasta a oamenilor, călăzindu-i spre Împărăţia lui Dumnezeu“. Amintindu-ne permanent că îngerii sunt duhuri, redarea chipurilor lor impune un act de înaltă responsabilitate teologică.

Deşi Biserica nu permite folosirea îngerilor ca element decorativ, chipurile lor au fost adesea utilizate ca accesorii de înfrumuseţare a unor clădiri, lucrări murale etc., semănând din ce în ce mai puţin cu descrierea lor din Scripturi. Aşa au apărut tablouri sentimentale, cu creaturi spectrale plutind în aer deasupra pământului, protejând cu voaluri fluturânde copilaşi care merg pe marginea prăpastiei sau chipuri de copii bucălaţi, cu aripi înmugurite, îngeri care susţin balustrade sau grilaje, cu chipuri de inşi insipizi, neatrăgători, care îi îndepărtează pe oameni de credinţa în puterea mijlocitoare şi protectoare a făpturilor îngereşti.

Dacă în timpul Renaşterii imagini precum cele descrise mai sus au precumpănit asupra teologiei, arta bizantină creştină a rămas fidelă principiilor care au guvernat pictura, chiar dacă, în unele cazuri, din ignoranţă poate, regulile au fost încălcate. În esenţă însă, în arta bizantină, icoana este lipsită de senzualitate, spiritualitatea sa înlăturând orice formă de naturalism. Astfel, îngerii bizantini nu sunt niciodată reprezentaţi drăgălaşi, efeminizaţi, ci puternici, drapaţi ori înveşmântaţi în haine de diacon, pentru că sunt chemaţi să fie slujitori Celui Preaînalt. În mod obişnuit, ei poartă toiag, ca simbol al autorităţii, părul le este lung, ondulat, legat cu o panglică albastră, sau cu o diademă, semnul spiritualităţii, aripile sunt puternice şi colorate sobru, niciodată exagerate.

În iconografia ortodoxă, doi dintre cei mai cunoscuţi şi iubiţi îngeri, Arhanghelii Mihail şi Gavriil, de pildă, sunt pictaţi pe cele două uşi laterale ale catapetesmei. Mihail este redat la miazănoapte, iar Gavriil la miazăzi. În mijloc, pe Uşile Împărăteşti, de obicei, este redată Buna Vestire, Arhanghelul Gavriil şi Fecioara Maria.

Heruvimii şi serafimii au feţe aspre, cele şase aripi ale primilor, roşii şi albastre, sunt desfăcute în mai multe unghiuri. Pe ei nu-i descoperim pictaţi decât în  scenele din cer şi din paradis.

Ca şi alte figuri din icoane sau de pe pereţii bisericii, îngerii privesc întotdeauna spre noi. Aceasta arată că nu suntem niciodată excluşi, ci suntem întotdeauna implicaţi în lucrarea lor, oricare ar fi ea.

Arta creştină ortodoxă este strict scripturală şi încearcă să-i redea pe îngeri, cum arătam mai sus, puternici, austeri, cu  caractere esenţial masculine. Îngerii bizantini, dacă nu ne pot emoţiona prin frumuseţe, ne umplu de încredere, ne inspiră prin fermitatea lor. Întotdeauna ne vom simţi în siguranţă şi ocrotiţi în prezenţa lor. Este exact ceea ce vor să exprime din plin şi chipurile lor, pentru că îngerii, prin însăşi menirea lor, sunt creaţi ca să fie în strânsă solidaritate şi comuniune cu oamenii, slujind mântuirii lor, la fel ca întreaga creaţie, care este într-o solidaritate cu omul, adusă la existenţă pentru a-L revela pe Dumnezeu şi pentru a participa la bogăţia fiinţei Lui, având în această participare însăşi comuniunea şi solidaritatea ei.

Părintele Dumitru Stăniloae spunea că „s-ar putea ca, aşa cum vor veni la existenţă pentru veci miliarde de oameni, să existe şi miliarde de îngeri, de ipostasuri conştiente netrupeşti, pentru a cuprinde cât mai multe din înţelesurile şi formele de iubire ale lui Dumnezeu cel infinit şi pentru ca pe măsură ce vin noi şi noi oameni la existenţa pentru veci, să-i aibă în grija lor prietenească alţi şi alţi îngeri apropiaţi spiritual de unicitatea fiecăruia“. (Mrd. Gabriel Radu Dan)