Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Teologie și spiritualitate Theologica Libertatea, între autoafirmare și iubire

Libertatea, între autoafirmare și iubire

Galerie foto (2) Theologica
Un articol de: diac. asist. dr. Eugen Maftei - 04 Mai, 2020

„Nu locul îl mântuiește pe om, ci libera lui voie. Adam, strămoșul nostru, a căzut chiar din Rai, iar dreptul Lot s-a păzit chiar în Sodoma”, spune Sfântul Efrem Sirul. Nu există deci un loc – și nici un timp anume, am putea adăuga, în care se dobândeşte mântuirea, ci ea se lucrează „acum” și „aici”. Dacă voința noastră liberă nu ne determină la faptă, începutul lucrării celei bune va rămâne un permanent „altădată” și „altundeva”. Important este nu ceea ce vom face după această perioadă, când vom reveni la ale noastre, ci ceea ce facem în acest moment chiar acolo unde ne aflăm.

Ne-am obișnuit ca viața noastră să fie așa cum ne-o imaginăm și cum ne-o construim fiecare dintre noi, ne-am obișnuit să putem face orice ne dorim, să putem merge în orice loc, să nu fim constrânși de nimeni și de nimic, iar atunci când lucrurile se petrec altfel, întreg universul nostru este bulversat. De când a apărut acest virus, totul s-a schimbat. Pământul parcă a încremenit... lumea s-a oprit în loc... oamenii stau izolați în case, așteptând ne­putincioși vestea izbăvitoare, sau își caută vindecarea prin spitale, iar ceea ce este foarte dureros, ușile bisericilor sunt ferecate, nelăsând să treacă dincolo de ele decât pe slujitorii sfintelor altare.

O astfel de perioadă specială este, cu sigu­ranță, pentru fiecare dintre noi, un prilej de reflecție asupra condiției noastre umane, a sensului vieții pământești și, evident, a priorităților și lucrurilor cu adevărat importante. Cred că această perioadă de interdicții, de constrângeri, de renunțări ne va ajuta să înțelegem, mai mult ca oricând, ce este de fapt libertatea și cum trebuie s-o trăim.

De la creație, Dumnezeu l-a înzestrat pe om cu libertate, pentru ca, prin această facultate, el să-și exercite propria voință, în mod conștient și responsabil, iar faptele lui să fie meritorii și să-i poată aduce răsplată. Fiind un aspect al chipului lui Dumnezeu din om, libertatea nu se poate realiza altfel decât în Dumnezeu, izvorul libertății. De aceea spune Sfântul Apostol Pavel că „unde este Duhul Domnului acolo este libertatea” (2 Corinteni 3, 17).

Din păcate, unii dintre noi credem că a fi liberi înseamnă a face orice, fără a ține cont de nimic și fără a ne gândi la consecințele faptelor săvârșite. Aceasta este o falsă libertate, după cum ne încredin­țează Apostolul neamurilor: „Căci voi, fraților, ați fost chemați la libertate; numai să nu folosiți libertatea ca prilej de a sluji trupului, ci slujiți unul altuia prin iubire” (Galateni 5, 13). Etalonul sau criteriul după care trebuie să ne ghidăm în exercitarea libertății noastre este dragostea. Acesta este și sensul celebrei maxime a Fericitului Augustin: „Iubește și fă ce vrei!”, căci, dacă iubești pe cineva, nu vei lăsa ca libertatea ta să-i facă rău. Ceea ce dă sens libertății este legătura omului cu Dumnezeu, trăită prin credință și dragoste; în afara acestei legături nu există libertate, ci doar robie sau libertinaj. Așa ne învață Sfântul Nicolae Velimirovici: „Fără credință în Dumnezeu, nici robia n-o poți îndura și nici libertatea n-o poți menține”.

Dacă privim lucrurile din această perspectivă, înțelegem că libertatea nu se referă doar la nevoia de manifestare a capacităților și energiilor trupești, ci și - sau mai ales - la nevoia de exprimare a resorturilor interioare, duhovnicești. Dacă a pune în pericol sănătatea trupească a cuiva, prin afirmarea cu insisten­ță a libertății noastre, este un lucru care contravine adevăratei libertăți, a-i vătăma sănătatea sufletească, lipsindu-l de Sfânta Liturghie și de unirea cu Hristos euharistic, este tot o neînțelegere a sensului adevărat al libertății. Trebuie să ne trăim, deci, libertatea cu mult discernământ, nici încălcând drepturile celuilalt, care se raportează mai ales la lumea aceasta, nici suprimând legătura lui cu Dumnezeu, care vizează realitatea ultimă: lumea de dincolo.

Libertatea este o mare taină și, ca orice taină, are în sine ceva paradoxal: când omul o percepe ca autoafirmare egoistă a propriului „eu”, se transformă într-o robie, care îl ține captiv și îl îndepărtează de cei din jur, pe când atunci când o experimentează în sensul ei primordial, adică în iubire, chiar dacă există anumite privări sau limitări exterioare, omul o trăiește plenar, nesimțindu-se câtuși de puțin îngrădit de ceva. Acest paradox face ca unii oameni, precum cei care au suferit temniţă, de exemplu, să-și fi găsit libertatea între pereții unei celule. Mulți dintre ei descriu experiența trăită acolo, în momentele de rugăciune, ca pe o stare de lărgime, de nemărginire, de infinit, de libertate... Este libertatea pe care o aduce unirea cu Hristos, în iubire, și care trece dincolo de lanțuri, de zăbrele, de ziduri.

Dacă voința noastră liberă nu ne determină la faptă, începutul lucrării celei bune va rămâne un permanent „altădată” și „altundeva”. Important este nu ceea ce vom face după această perioadă, când vom reveni la ale noastre, ci ceea ce facem în acest moment chiar acolo unde ne aflăm. Suntem în biserică? Să nu pregetăm nici o clipă, ci să ne rugăm fierbinte pentru toți. Suntem în casă? Să nu cârtim, ci să-L aducem și acolo pe Hristos, sporind dragostea față de cei dragi și dăruindu-ne mai mult lor. Suntem la serviciu? Să nu ne plângem, nici să-i invidiem pe ceilalți, ci să ne facem datoria cu conștiință și responsabilitate, pentru binele tuturor. Suntem în spital? Să nu deznădăjduim, ci să ne ancorăm cu putere în Dumnezeu și să prefacem boala într-un mijloc terapeutic de curățire a sufletului. Oriunde am fi, să ne trăim libertatea cu folos, și pentru noi, și pentru ceilalți, având conștiința că, fiind cu Dumnezeu, nu suntem niciodată singuri.

Citeşte mai multe despre:   libertate