Magii de la Răsărit sau cum ne raportăm la cei de alt neam și de altă credință

În preajma Nașterii Domnului ne aducem aminte de epi­sodul cu Magii de la Răsărit care aduc daruri Pruncului Iisus, închinându‑I‑se. Episodul este relatat numai de Sfântul Evanghelist Matei. Deducem de aici că acesta a fost determinat să includă episodul cu Închinarea Magilor de rațiuni ce țin de obiective specifice Evan­ghe­liei sale și de adresanții Evangheliei sale. Sfântul Matei își adresează Evan­ghelia iudeilor și creștinilor proveniți dintre iudei. Fiind iudeu el însuși, își propune să limpezească pentru compatrioții și coreligionarii săi, pe de o parte, cum trebuie citită și înțeleasă de către iudei Evanghelia Mântuitorului Hristos, și de cealaltă parte, cum este citit Vechiul Testament din perspectiva Evangheliei.

În centrul Evangheliei avem Predica de pe Munte, cuvântul programatic al Mântuitorului Hristos în care prezentarea Evangheliei este făcută concret prin raportare la Vechiul Testament. „Nu am venit să stric Legea și prorocii, nu am venit să stric, ci să împlinesc”, le va spune Hristos Domnul iudeilor. Împlinirea aceasta este înțeleasă de Sfântul Ioan Gură de Aur, exegetul prin excelență al Evangheliei după Matei, cel puțin în două direcții: împlinirea ca îndeplinire - în Domnul se împlinesc prorociile și făgă­duințele vechi‑testamentare și El, Domnul, împlinește toate pres­crip­țiile Legii - și împlinire ca umplere, întregire sau desăvârșire. Ați auzit că s‑a zis celor de demult, Eu însă vă spun vouă, este formula prin care Domnul Hristos introduce perspectiva evanghelică desăvârșitoare asupra legii vechi‑testamentare.

Este evident că episodul cu închinarea Magilor este citat de Sfântul Evanghelist Matei tocmai pentru a limpezi în lumina Evangheliei o anume temă care preocupa pe iudei, pentru a oferi perspectiva nouă asupra acestei teme. Și trebuie că tema respectivă era foarte importantă, din moment ce este selectată de Sfântul Evanghelist, dintre multele posibile.

Magii reprezintă lumea neiudaică, lumea păgână. Ei cumulează, după opinia cercetătorilor, autoritatea învățătorească, preo­țească și politică a lumii păgâne: astrologi, deci învățați, cu funcții preoțești și crai, deci conducători. În iconomia dumnezeiască și în lectura Sfântului Matei a acestei iconomii, episodul închinării Magilor reprezintă recunoașterea Pruncului dumnezeiesc Iisus de către lumea neiudaică. Prin închinarea Magilor neamurile păgâne se închină Pruncului Iisus, recunoscând în El pe Dumnezeiescul și singurul adevărat Împărat, Stăpân al lumii. Mai mult decât atât, ei (și prin ei lumea păgână) recunosc în momentul Iisus sfârșitul lumii/culturii păgâne, al științelor păgâne și al tuturor religiilor, precum și un nou și radical început. Acesta este sensul pe care‑l dau exegeții închinării Magilor: recunoașterea lui Dumnezeu Cel adevărat și, în consecință, renunțarea la cele vechi și încre­dințarea deplină, predarea totală în stăpânirea Lui. „De aceea chiar de la început deschide neamurilor ușa - scrie Sfântul Ioan Gură de Aur - voind să instruiască pe ai Săi prin cei străini și astfel să afle prin gura perșilor ceea ce nu voiseră să afle de la profeți.”

Acest lucru este pus și mai mult în evidență de contrastul pe care‑l realizează Sfântul Evanghelist Matei, prezentând, în același context, atitudinea față de Pruncul dumnezeiesc a reprezentanților lumii iudaice, Irod cel Mare și întreg aparatul de stat ce se confunda și cu cel religios. Spre deosebire de cei de alt neam și de altă religie, care se închină Pruncului Dumnezeiesc și‑I aduc daruri profund simbolice, cei de un neam și de aceeași religie sunt stăpâniți de o atitudine potrivnică, de respingere. Această atitudine, exprimată inițial prin gestul uciderii pruncilor, va fi consecvent manifestată în permanenta tensiune dintre mai-marii poporului ales și Iisus Însuși, tensiune care va sfârși prin uciderea Lui de către cei de un neam și de o religie cu El. Atitudinea iudeilor este întemeiată și alimentată de convingerea oarbă că ei sunt cei care au primit revelația dumnezeiască și‑i rămân fideli. Pentru a respinge identitatea mesianică a lui Iisus ei invocă Legea și prorocii. Constatarea pe care Sfântul Matei o așază la începutul Evangheliei sale este aceea că neamurile care nu beneficiaseră de iconomia dumnezeiască vechi-testamentară Îl recunosc pe Iisus și I se închină, în timp ce poporul ales, beneficiar al iconomiei dumne­zeiești vechi‑tes­tamentare, nu‑L recu­noaște și‑L răstignește, cu convingerea că respectă Legea și profețiile date de Dumnezeu și că elimină un amăgitor, un proroc mincinos. Verdictul final este dramatic, neamurile păgâne au dreptate, iar poporul lui Dumnezeu se înșală amarnic.

Episodul închinării Magilor pune în discuție raportul dintre iudei, poporul ales al lui Dumnezeu, și celelalte neamuri, precum și felul în care Evanghelia Domnului Iisus ne descoperă a fi raportarea lui Dumnezeu Însuși la neamuri. Mântuitorul Hristos sancționează ferm exclusivismul iudaic, arătând că Evanghelia este deschisă întregii lumii. „Cel născut avea să pună capăt vechii viețuiri, pentru că avea să cheme întreaga lume la închinare”, comentează Sfântul Ioan.

Importanța acestui subiect este subliniată de conștiința religioasă și etnică a iudeilor care distinge exclusivist între ei și celelalte nea­muri. Mentalitatea iudaică din timpul Mântuitorului puncta indiscutabil superioritatea poporului ales față de celelalte popoare. Această mentalitate va trece pentru un timp, în parte cel puțin, și la primii creștini proveniți dintre iudei, care socoteau că pentru a deveni creștini, cei de alt neam trebuie mai întâi să observe prescripțiile Legii, subiect dezbătut la Sinodul apostolic.

Evident, nu numai acest episod ilustrează tema în discuție, ci mult mai multe episoade din Evanghelia după Matei.

Spre marea surprindere și mustrarea iremediabilă a iudeilor, genealogia Mântuitorului Hristos, care deschide Evanghelia după Matei, descoperă în mod special prezența unor femei de alt neam între strămoșii lui Mesia. Cel făgăduit de Domnul Dumnezeu prin proroci că Se va naște din splahnele exclusive ale poporului ales va avea între strămoși și reprezentante ale lumii păgâne. Insinuarea - nu fără îngăduința dumnezeiască - a unor femei de alt neam și de faimă rea în genealogia Mântuitorului deschide cu anticipația multor veacuri ușa Împărăției lui Dumnezeu deopotrivă celorlalte neamuri. Sunt incluse apoi episoade nenumărate în care Hristos Domnul arată nu numai deschiderea, ci și simpatia Sa față de cei de alt neam și de religie păgână sau deviată din religia iudaică (samarineni). De fiecare dată este subliniată prin contrast atitudinea pozitivă față de Iisus a celor de alt neam și de altă credință și atitudinea negativă a celor de același neam și de aceeași credință. Domnul Iisus admiră credința sutașului roman, deci păgân, căruia îi vindecă în chip minunat slujitorul, spunând: …la nimeni, în Israel, n‑am găsit atâta credinţă. (Matei 8, 10). Redând același cuvânt, Luca este mai nuanțat: Zic vouă că nici în Israel n‑am aflat atâta credinţă  (Luca 7, 9). Un detaliu exegetic care confirmă intenția asumată a Sfântului Matei. Tocmai pentru a arăta credința unei femei de alt neam (cananeancă), Mântuitorul o va provoca pe acesta, dând expresie gândurilor pe care le nutreau compatrioții săi despre cei de alt neam: Nu sunt trimis decât către oile cele pierdute ale casei lui Israel… Nu este bine să iei pâinea copiilor şi s‑o arunci câinilor (Matei15, 24‑26). Pentru ca în final să confirme credința ei: O, femeie, mare este credinţa ta (Matei 15, 28). Episodul cu mustrarea cetă­ților iudaice în care Hristos Domnul a făcut cele mai multe minuni aduce iarăși în discuție raportul dintre lumea iudaică și lumea păgână: Vai ţie, Horazine, vai ţie, Betsaida, că dacă în Tir şi în Sidon s‑ar fi făcut minunile ce s‑au făcut în voi, de mult, în sac şi în cenuşă, s‑ar fi pocăit  (Matei 11, 21).

În fine, pentru a scurta șirul exemplelor, vom cita pilda extrem de grăitoare despre stăpânul care încredințează via sa lucrătorilor și căruia la timpul roadelor îi sunt alungați și uciși cu pietre trimișii săi și chiar fiul său, cu gândul uzurpării proprietății. Morala pildei îi are în vedere pe iudei și celelalte neamuri: De aceea vă spun că Împărăţia lui Dumnezeu se va lua de la voi şi se va da neamului care va face roadele ei  (Matei 21, 43).

Dacă ar fi să actualizăm ima­ginea oferită de episodul închinării Magilor și de celelalte episoade în care apar cei de alt neam și de altă religie în Sfânta Evanghelie după Matei, mă tem că am fi frapați de asemănarea acestei imagini cu ceea ce se întâmplă astăzi cu mulți dintre confrații noștri creștini ortodocși care, prea siguri de așezarea lor în dreapta credință, împrumută atitudinea exclusivistă a iudeilor contemporani cu Mântuitorul Hristos, aruncând cu oarecare înverșu­nare pe ceilalți la coșul de gunoi al istoriei. Ispita transformării dreptei credințe într‑un apanaj exclusiv, într‑o cărămidă la zidirea soclului propriei statui, uzurpă dreptul exclusiv al lui Dumnezeu de a iconomisi Dânsul cele de cuviință cu ceilalți.