Maica Domnului, martor și punte spre Hristos pentru umanitate

A patra mare sărbătoare a verii (după Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul, Sfinții Apostoli Petru și Pavel, precum și Schimbarea la Față a Domnului) este legată de pomenirea trecerii de pe pământ la cer a Sfintei Fecioare Maria, Născătoarea de Dumnezeu, praznic numit în limbaj liturgic Adormirea Maicii Domnului. Prin mutarea Sa în Împărăție, Maria, Maica Luminii, se află dincolo de moarte și judecată, dar omenește, ea rămâne infinit maternă, întoarsă către toți oamenii, rostind pentru întreaga umanitate rugăciune spre mântuirea tuturor.

Acest praznic reprezintă cea mai importantă dintre sărbătorile închinate Fecioarei Maria, fiind precedat de un post de două săptămâni care se încheie la 15 august. Multe caracteristici ale acestei sărbători sunt împrumutate de la celelalte prăznuiri ale Sfintei Fecioare de peste an. Astfel, Evanghelia Utreniei este cea care relatează vizita Mariei la Elisabeta (Lc. 1, 39-56). Apostolul (Filipeni 2, 5-11) și Evanghelia de la Sfânta Liturghie (Lc 10, 38-43; 11, 27-28) mai sunt întâlnite și la 8 septembrie, când sărbătorim Nașterea Maicii Domnului.

Analizând aceste texte citite la 15 august ne dăm seama că ele nu fac nici o aluzie la moartea Fecioarei Maria. Semnificația specială pe care Biserica o atribuie sărbătorii de la jumătatea lunii lui Gustar trebuie așadar căutată în cântările de la Vecernia și Utrenia praznicului respectiv.

Această semnificație este una dublă. Pe ea o găsim în mod exact expri­mată într-un fragment dintr-o stihire cântată la Vecernie: „Izvorul vieții în mormânt se pune și scară către cer mormântul se face”.

Mai mult decât comemorarea unei morți

Prima parte din această frază, „izvorul vieții în mormânt se pune”, ne indică faptul că noi am comemora moartea Preasfintei Fecioare. Dacă noi prăznuim cu evlavie în fiecare an sfârșitul pământesc al Înaintemergătorului Ioan (Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul), al Apostolilor, mucenicilor și tuturor bineplă­cuților lui Dumnezeu, cu mult mai mult vom cinsti moartea Maicii Domnului, care este de asemenea Maica noastră, cea care depășește în sfințenie și slavă pe toți cei aleși. Însă sărbătoarea de la 15 august reprezintă mai mult decât comemorarea morții Mariei. A doua parte din stihira invocată mai sus spune: „Și scară către cer mormântul se face”. Într-un fel, mormântul oricărei persoane care a adormit întru Hristos este o scară care conduce către cer. În cazul Sfintei Maria, acest lucru are un caracter cu totul excepțional.

Textele liturgice care alcătuiesc slujba praznicului ne duc într-o altă direcție: „Ridicați porțile și în chip frumos primiți pe aceasta, pe Maica Luminii celei pururea fiitoare..., căci în această zi cerul își deschide sânul său pentru a o primi... Îngerii cântă la a ta Preasfântă Adormire pe care o prăznuim cu credință... Tot nea­mul pământesc să tresalte cu duhul și să prăznuiască cu bucurie sfințita Adormire a Maicii lui Dumnezeu”... Sunt fragmente din slujba Vecerniei și Utreniei, unde nu este vorba doar despre primirea sufletului Fecioarei în cer. Deși sărbătoarea de la 15 august nu ne direcționează spre așa ceva (în calendarul liturgic ortodox, praznicul nu poartă numele de Înălțarea cu trupul la Cer a Fecioarei Maria, cum apare în cazul Bisericii de rit latin), textele Mineiului exprimă credința în Înălțarea cu trupul la cer. Conform acestei credințe, trupul Mariei nu a cunoscut corupția care urmează morții; el nu a rămas în mormânt; Fecioara Maria a fost mutată la cer de îngeri (Mutarea Născătoarei de Dumnezeu diferă de Înălțarea Domnului care S-a suit la cer prin propria Sa putere).

Mutarea cu trupul la cer a Născătoarei de Dumnezeu este situată în afara și deasupra istoriei. Credința în această mutare nu se sprijină pe un temei scripturistic. Ea nu este obiectul nici unei definiții dogmatice. Biserica n-a impus nici unui credincios până acum Înălțarea cu trupul la cer a Maicii Domnului. Dar dacă afirmarea sau acceptarea acestei credințe nu a fost pretinsă de Biserică, putem spune un lucru sigur: conștiința ortodoxă consideră negarea Mutării cu trupul la cer a Fecioarei nu doar ca pe o cutezanță, ci chiar un fapt blasfemiator.

Prin viața Sa a câștigat biruința asupra iadului

Pe de altă parte, cum să negăm un fapt care se sustrage oricărei verificări istorice? Conștiința sobornicească ortodoxă, luminată de Duhul Sfânt, a fost convinsă că, dacă plata păcatului este moartea (Rom 6, 23), Fecioara Maria a câștigat prin viața sa și prin nașterea Fiului lui Dumnezeu din ea biruința asupra morții. Desigur, nu în modul în care a făcut-o Hristos prin Învierea Sa din morți, dar fiind și ea slăvită în trupul ei. Biserica a avut de foarte devreme intuiția că trupul Mariei nu ar fi putut rămâne prizonierul morții. Dumnezeului făcut om Îi corespunde omul îndumnezeit și prima ființă omenească prezentă, suflet și trup, în slava dumnezeiască, „Femeia înveșmântată în soare” despre care ne vorbește Apocalipsa, adică Maica Domnului.

În icoana Adormirii, spațiul morții se deschide, Hristos apare biruitor și vertical din lumină, ceea ce face din scena picturală o cruce de slavă, având în vedere poziția Maicii Domnului așezată orizontal pe catafalc. El ia în mâinile Sale sufletul fără trup al Maicii Sale, reprezentat ca un copil care urmează să se nască în Îm­pă­răție, strângându-l la pieptul Său.

Această zi ne pune în față cinstirea trupului Fecioarei

Mutarea sa la cer ne arată cât de mult slăvește Dumnezeu trupul celei din care Fiul său S-a născut. Învățătura de credință ortodoxă în ceea ce privește venerarea rămășițelor pământești ale sfinților nu este lipsită de temei scripturistic. După un lung dialog cu Dumnezeu în cursul căruia Moise a primit cele Zece porunci și întreaga Lege Veche, chipul său strălucea de o asemenea lumină, încât israeliții nu îi puteau privi fața. Lumina pe care o reflecta fața lui era una divină și făcea prezentă slava lui Dumnezeu. Cel Atotputernic își exprima această slavă în mod vizibil pe chipul lui Moise și de aceea poporul păcătos nu-i putea privi chipul, fiindcă păcatul și Dumnezeu nu se pot întâlni niciodată față în față. De aceea Moise purta un văl, văl pe care Sfântul Pavel îl vede ca un simbol al orbirii spirituale a poporului iudeu. Căci el spune: „Dacă slujirea cea spre moarte, săpată în litere, pe piatră, s-a făcut întru slavă, încât fiii lui Israel nu puteau să-și ațintească ochii la fața lui Moise, din pricina slavei trecătoare a feței lui, cum să nu fie mai mult întru slavă slujirea Duhului? Căci de a avut parte de slavă slujirea care aduce osânda, cu mult mai mult prisosește în slavă slujirea dreptății” (2 Cor., 3, 7-9).

Sprijinindu-ne pe acest text, putem spune referitor la Maica Domnului: dacă chipul lui Moise, atunci când el a primit cuvintele scrise pe piatră de degetul lui Dumnezeu, strălucea pentru a face prezentă slava care-l învăluise cu totul, cu cât mai mult s-a întâmplat aceasta cu trupul și chipul Mariei atunci când ea a primit în pântecele său pe Însuși Cuvântul lui Dumnezeu, iar puterea Celui Preaînalt a umbrit-o?

Ce slavă a acoperit atunci trupul Mariei! Sau, ca să reluăm cuvintele Apostolului Pavel, dacă slujirea cea spre moarte i-a dat lui Moise o slavă care l-a umplut de lumină, cu cât mai mult slujirea dreptății încredințate Fecioarei prin pogorârea Luminii adevărate în pântecele ei, Întruparea Fiului lui Dumnezeu din Maria.

Această slăvire a Preacuratei Născătoare de Dumnezeu și nu un simbolism sau anumite cir­cumstanțe istorice constituie fundamentul sărbătorii de la mijlocul lui august.

Model oricărui suflet dornic să sporească în el harul

Sărbătoarea aceasta nu o are în vedere însă doar pe Maica Domnului, ci vizează întreaga natură umană, căci prin Maria, umanitatea a oferit lui Dumnezeu tot ceea ce avea ea mai bun. Dacă ne uităm cu atenție la începutul și sfârșitul anului bisericesc vedem cum el este încadrat de două sărbători închinate Născătoarei de Dumnezeu, Adormirea și Naș­terea sa. Astfel, asociat și subordonat parcursului vieții lui Hristos, viața Sfintei Fecioare marcată prin sărbătorile închinate ei exprimă itinerarul și înălțimea duhovnicească la care poate ajunge umanitatea plină de credincioșie față de Dumnezeu.

Maica Domnului a primit daruri dumnezeiești de care nu s-a mai bucurat nici un alt om pe pământ.

Dar această desăvârșită rodire a harului în Fecioara Maria pe care noi o cinstim la 15 august se oferă ca model oricărui suflet dornic să sporească în el harul dobândit la fiecare mare sărbătoare, Nașterea Domnului, Învierea Lui, Pogorârea Duhului Sfânt... Pentru că asemenea Maicii care a născut pe Fiul lui Dumnezeu întrupat și noi suntem chemați să naștem în sufletul nostru, duhovnicește, pe Hristos.