Postul, act de iubire și de regăsire a sensurilor lumii

Oamenii profunzimilor se pregătesc de post și fiecare îl înțelege așa cum poate și cum știe. Unii îl văd ca pe o mortificare, alții (din păcate) ca pe o cură de slăbire sau dietă, alții ca pe un ritual care trebuie împlinit. Mulți îl condamnă, așa cum au făcut cu toate rânduielile Bisericii, considerând că sunt de fapt elemente medievale care țin poporul în absurditate. Nu vi se par cunoscute astfel de afirmații? Sunt parafraze din gândirea lui Lenin. Însă poporul cel credincios, care are încă amintirea acelor vremuri fără Dumnezeu, cu oameni demonici, nu mai vrea. Fenomenele Pitești, Aiud nu mai trebuie retrăite, oricât de open-minded pot fi astfel de oferte. Atâta suferință și atâta durere din partea unor oameni fără nimic sfânt în ei. Postul este altceva.

Când eram la seminar, din manual am învă­țat că „postul este reținerea totală sau parțială de la anumite alimente și băuturi, pe un timp mai lung sau mai scurt, în scop religios-moral”. Pe atunci am învățat această definiție pe dinafară, pe nerăsuflate, fără să intru în taina ei. Apoi am revăzut această definiție de mai multe ori, redată oarecum cu o satisfacție pentru corectitudinea ei. Acum, când mă gândesc cât se searbădă este acea definiție, probabil preluată dintr-un manual apusean scolastic, îmi pare rău că am pierdut timpul să o învăț pe dinafară. 

Postul este un act de dragoste

E cea mai profundă dragoste pe care omul o poate exprima prin trupul său, alături de rugăciune. De aceea, postul nu este niciodată separat de rugăciune. Chiar Mântuitorul Hristos o spune când vorbește despre scoaterea diavolilor, care nu pot ieși decât cu post și cu rugăciune. Și atunci de ce îl numesc un act de iubire? Pentru că așa este. Atunci când iubești, uiți de tine, de dragul iubirii tale. Uiți că îți este foame sau sete, că îți este frig, așteptându-ți iubirea să vină, să o întâlnești și să o îmbrățișezi. În acel moment de fapt te afli într-un post al iubirii și al așteptării celui drag.

Așa este și cu postul creștin: din iubire de Hristos, de dorul de a sta cu El de vorbă cât mai mult, de a-ți înmulți rugăciunea, care este șoapta ta cu El, uiți de mâncare și de băutură. Simți o stare de smerenie, în care nu mai ai nevoie de acele mofturi alimentare, care te provoacă tot timpul prin emisiunile cu această temă. Tu îți vrei iubirea, îți aștepți Iubitul care ți-a promis că vine și va veni. Postul este așteptarea în iubire, a Celui care ne va hrăni „nu doar cu pâine, ci cu tot cuvântul ce iese din gura Lui”. În așteptarea acelui Logos hrănitor uităm de hrana pentru care alergăm și trudim atât de mult.

Postul Mare este epectaza sau urcușul care ne urcă lângă El pe Golgota

Pas cu pas suntem în spatele Lui, ținând de cruce prin postul nostru. Prin post simți cum lacrimile devin dar și nu durere. Postul alină dorul după El. Moise nu a putut urca muntele Sinai decât în starea de post și de rugăciune. A intrat în „întunericul supraluminos” (despre care a ­vorbit Sfântul Grigorie de Nyssa) de pe Sinai, pentru a se întâlni cu Dumnezeu. Doar în această stare s-a putut întâlni cu El. Așa este și în creștinism: doar prin post și rugăciune Îl poți simți pe Dumnezeu, poți trăi profunzimea credinței. Fără post și rugăciune, credința creștină devine o biată ideologie. Prin post și rugăciune se trăiește dogma, nu doar se cunoaște sau se memorează. Avem din păcate mulți „cunoscători” dogmatici, dar prea puțini trăitori ai dogmei sau ai reve­lației. Postul ne oferă teofania adevăratului Dumnezeu.

Ce mai este postul? Este șansa ca trupul nostru să devină diafan și să se pnevmatizeze. Postul parcă te scoate din starea grosieră a materiei și te face mai subțire, mai apropiat de starea spirituală la care ești chemat. În această stare credința are o înțelegere aparte. Slujba nu mai este un rit, ci o respirație a sufletului prin trup. Sfânta Scriptură nu mai ­este o carte de bibliotecă, ci vocea lui Dumnezeu către tine, scrisoarea Lui de iubire trimisă uma­nității, deci și nouă. Nu o poți citi ca pe o iubire decât prin lacrimile postului. Prin post simți mesajul cald al jertfei lui Dumnezeu.

Postul te face să simți altfel gustul Euharistiei

Nu mai are gust de pâine și vin prefăcut în Trupul și Sângele lui Hristos, ci a devenit gustul... veșniciei. Ești cu El în eternitate prin post. În post îți aștepți chemarea la masa Tatălui ca fiul risipitor. Nu mai ești în genunchi lângă porci, bătându-te cu ei pentru roșcovele din noroi, ci ești la masa Părintelui ceresc mâncând din jertfa lui Hristos. Postul te readuce... acasă. Doamne, câte sensuri profunde are postul! Ce departe sunt aceste sensuri de biata definiție din seminar (reținerea totală sau parțială de la anumite alimente și băuturi, pe un timp mai lung sau mai scurt, în scop religios-moral).

Postul este starea de „tare” în slăbiciune, așa cum spunea Sfântul Apostol Pavel: „Căci când sunt slab, atunci sunt tare” (2 Corinteni 12, 10). Aceasta este logica lui Dumnezeu: de a dărâma puterea prin slăbiciune, de a ridica lumea celor slabi în locul celor tari. Și a reușit să o facă. Păgânismul roman, cu toate cele peste zece persecuții împotriva crești­nilor, a căzut și au ajuns la putere cei slabi și nebăgați în seamă. Postul și rugăciunea au dat putere de germinație sângelui martirilor, prin care lumea s-a schimbat. Marii asceți au devenit magnetul spiritualității și al profunzimii spirituale umane prin post și rugăciune.

Postul dă sens vieții noastre 

Am trăit și încă trăim în atmosfera consumismului care a devenit o boală pentru omul mileniului al treilea. Suntem robii pântecului din care am făcut un zeu, ne-am îmbolnăvit de febra cumpărăturilor care a devenit un alt tip de pandemie. Postul repune lucrurile pe făgașul lor valoric și reface scara de necesități care sunt suficiente unei vieți decente și frumoase. Omul postului nu mai aleargă înnebunit după mâncăruri alese. Simte că mâncarea este un dar și nu moft. Prin post începi să vezi hrana la adevărata ei valoare: de susținere a trupului pentru desăvârșirea sufletului.

În fine, postul este jertfa mea pentru El. Sunt un fel de Abel care își aduce jertfa lui curată în fața lui Dumnezeu. Toate dramele societății mileniului al treilea se rezolvă prin post și rugăciune. Vrei să protejezi natura sau creația? Postește și te roagă. Nu mai trebuie ucise animale care să răsfețe culinar gusturile noastre. Prin post devii mai ecologic și protector al lumii. Prin post și rugăciune se rezolvă crizele sociale și dramele lumii. Omul postului se roagă pentru el, pentru semenul său și pentru cosmosul în totalitatea lui. Rugăciunea și postul împacă oamenii și dispar astfel dramele sociale și cele politice. Nu mai ai timp să te cerți cu lumea, căci vorbești cu Dumnezeu și El îți răspunde. Lumea devine o teofanie, căci Îl găsești pretutindeni pe El.

Multe definiții și prezentări are postul în viața noastră. Postul nu se impune, ci se propune, el nu este dietă, ci modul paradisiac al omului de dinainte de cădere. Omul în rai postea, iar hrana lui erau roadele date ca dar de creație. Postul te face să redescoperi totul ca pe un dar al lui Dumnezeu. Așadar, să nu considerăm postul o povară, ci un dar, o stare prin care Dumnezeu vine atât de aproape de noi. Șoapta Lui se aude prin acea stare diafană a trupului postitor.

Este timpul pentru post și pentru regăsirea prin el a sensurilor lumii. Postul Mare ne duce spre înviere. Dincolo de drum stă veșnicia. Acel „Hristos a înviat!” capătă rezonanță nu doar în sufletul care așteaptă, ci și în trupul pregătit prin post. Îmi ­doresc ca Postul Mare să ne pre­schimbe în oamenii veșniciei care am trecut de Golgota și am ajuns la masa Tatălui care își așteaptă fiul risipitor.