Problema atotcunoașterii Fiului în polemica antiariană a Sfântului Atanasie cel Mare

În contextul disputelor sale cu arienii, Sfântul Atanasie cel Mare a abordat și tema înțelepciunii și a atotcunoașterii lui Iisus Hristos pe care le-a pus în evidență prin­tr-o raportare corectă la întregul Scripturii, precum și la specificul limbajului ei. Prin argumente inspirate a dovedit că Hristos „știe și ziua celei de-a Doua Veniri”.

Tema, departe de a-și fi epuizat actualitatea, este foarte oportună, întrucât prezintă suficiente conexiuni cu alte subiecte dogmatice de interes în contemporaneitatea noastră. Spre pildă, se pare că printre nefericitele influ­ențe ale scolasticii asupra Dogmaticii Ortodoxe a fost și aceea că Iisus Hristos este atotcunoscător ca Dumnezeu, dar ca Om nu cunoaște totul, invocându-se faimosul pasaj de la Marcu 13, 32: „Iar despre ziua aceea şi despre ceasul acela nimeni nu ştie…, nici Fiul”, verset utilizat însă fără o legătură cu înțelesurile întregului capitol și nici cu Noul Testament. De asemenea, se cuvine amintit că tocmai această folosire ruptă de context a versetului citat mai sus a constituit și argumentul arienilor pentru a susține că Fiul nu ar fi deoființă cu Tatăl, de vreme ce nu cunoaște precum Tatăl, adică nu este atotcunoscător. Cu atât mai puțin Hristos nu ar fi Dumnezeu- Om, iar ca fiu al omului nu este atotcunoscător.

Limbajul Evangheliei

Pentru a înțelege problema de față este important să avem cunoș­tință mai întâi de faptul că Scriptura nu este un simplu tratat istorico-teologic, ci reprezintă consemnarea unor descoperiri dumnezeiești cu mai multe grade de înțelegere care foarte adesea se exprimă sub o formă poetică, adică lăsând totdeauna să se înțeleagă mai mult decât textul propriu-zis. Apoi, așa cum am amintit și cu alte ocazii, limbajul folosit de Mântuitorul, chiar și atunci când nu este unul direct sau explicit, vine totdeauna să descopere sau să îndemne la descoperirea mesajului principal al cuvântării Sale. Așa se întâmplă și în cazul de față. În capi­tolul 13 de la Marcu, Domnul vor­bește despre evenimentele eshatologice ce vor preceda a Doua Sa Venire, ca la 13, 32 să spună: „Iar despre ziua aceea şi despre ceasul acela nimeni nu știe, nici îngerii din cer, nici Fiul”. Apoi încheie cu patru versete în care îndeamnă în mod repetat la priveghere și trezvie. Să vedem însă în ce mod este gândit raportul între cunoaștere și priveghere.

Cunoaștere și priveghere

Așadar, citind întregul capitol 13, observăm că de vreme ce Mântuitorul a vorbit mai înainte despre cele de pe urmă, reiese că El cunoștea „ziua și ceasul”, deși a zis că nu știe. Totuși, de ce recurge la această formă de exprimare? Din două motive. Primul, întrucât devine limpede din cele spuse anterior atât de amănun­țit despre sfârșitul lumii că El cu­noaște tot, ba chiar a întărit: „Cerul şi pământul vor trece, dar cuvintele Mele nu vor trece” (Marcu 13, 31). Și al doilea, pentru că miza cuvintelor Mântuitorului din acest capitol nu este cunoașterea sfârșitului, ci dobândirea stării de trezvie în fața sfârșitului. De ce? Pentru că doar trezvia îl va ajuta pe credincios să nu cadă în înșelare, nu simpla cu­noaș­tere a sfârșitului. De aceea și capitolul se încheie astfel: „Iar ceea ce zic vouă, zic tuturor: Privegheaţi!” (13, 37). Prin urmare, aici este un îndemn universal, pentru toți oame­nii din toate epocile, până la sfârșitul lumii: îngrijiți-vă de priveghere, pentru că doar această stare vă va ajuta să distingeți adevărul de minciună. De altfel, zice Sfântul Atanasie: „nici nu e de folos oamenilor să cunoască când va fi sfârșitul sau când va fi ziua sfârșitului. Căci, cunoscând acestea, vor disprețui timpul de până atunci, așteptând zilele apropiate sfârșitului și vor avea motiv să se îngrijească de ei doar atunci” (Cuvântul al treilea împotriva arienilor). Sau, așa cum comentează pasajul Sfântul Preot Dumitru Stăniloae: „Neștiința sfârșitului ne ajută să creștem prin eforturi, ca să ajungem la o tot mai adevărată cunoaștere”.

Cunoașterea Fiului ca Dumnezeu-Om

Există totuși un paradox în alcătuirea cuvântării Mântuitorului asupra căruia atrage atenția Sfântul Atanasie, anume: „spunând Hristos «nici Fiul», descrie ucenicilor cele dinainte de ziua aceea, zicând: «Vor fi acestea și acelea și apoi sfârșitul». Cel ce știe cele dinainte de ziua aceea, fără îndoială știe și ziua care se va arăta după cele spuse înainte. Căci dacă n-ar fi știut ceasul n-ar fi arătat nici cele de dinainte de el”. Și pentru a arăta că este specific Scripturii să grăiască astfel, Sfântul Atanasie dă următorul exemplu din Apostol: „Cunosc un om în Hristos, care acum paisprezece ani - fie în trup, nu ştiu; fie în afară de trup, nu ştiu - a fost răpit la al treilea cer” (2 Corinteni 12, 2). Și întreabă apoi: „A știut Apostolul ceea ce a pătimit în vedere, chiar dacă zice «nu știu» sau n-a știut?...” Și răspunde: „Apostolul știa ce i se întâmpla, pentru că-i descoperea Domnul. De aceea și zice: «Cunosc un om în Hristos». Căci cunoscând pe om, știa și cum a fost acest om răpit”. Prin urmare, cu atât mai mult Domnul știa toate, dar avea anumite rațiuni mai înalte pentru care a spus „nici Fiul”. În plus, mai trebuie adăugat și aceea că dacă Iisus Hristos ar fi avut neștiință în vreun lucru, nu ar mai fi fost valabilă comunicarea însuși­rilor în Persoana Sa dumnezeiesc- ome­nească și astfel nu s-ar mai fi rea­lizat nici mântuirea firii ome­nești. Însă, aceasta e o temă care re­clamă o dezvoltare separată.

Apocalipsa

Dar și cartea Apocalipsei vine să ne aducă lămuriri asupra problemei. După cum se știe, Sfântul Evanghelist Ioan tratează în mod exclusiv în această ultimă carte a Noului Testament tema celei de-a Doua Veniri a Mântuitorului și Judecata Universală. Iar toate acestea i-au fost descoperite de Hristos Însuși ca o dovadă a faptului că El știe toate: „Şi Cineva asemenea Fiului Omului, a pus mâna dreaptă peste mine, zicând: Scrie, deci, cele ce ai văzut” (Apocalipsa 1, 1-19). Aceste obser­va­ții generale vin să se alăture tâlcuirii pe care părintele alexandrin o face răspunsului dat ucenicilor la Înălțarea Domnului, când aceștia I-au cerut să spună când va veni Împărăția lui Dumnezeu: „Nu este al vostru a şti anii sau vremile pe care Tatăl le-a pus în stăpânirea Sa” (Fapte 1, 7). „Deci știa Fiul fiind Cuvântul. Aceasta a indicat-o zicând: «știu, dar, nu este al vostru să cunoașteți». Dar pentru voi, șezând în munte, am spus spre folosul vostru și al tuturor: «Nici Fiul nu știe». Că e de folos să auziți voi acestea și despre îngeri și despre Fiul, pentru viitorii amăgitori, ca, chiar dacă demonii se vor preface în îngeri și vor încerca să vă vorbească despre sfârșitul lumii, să nu-i credeți, deoarece ei nu cunosc aceasta. La fel dacă Antihrist, prefăcându-se în Hristos, va zice: «Eu sunt Hristos» și va încerca și el să vă vorbească despre ziua aceea și despre sfârșit, ca să rătăcească pe cei ce-l aud, amintindu-vă de cuvântul Meu că nici Fiul nu știe, să nu-i credeți” (Cuvântul al treilea împotriva arienilor).