„Prunc S-a născut nouă“

Pe felicitările de Crăciun se potriveşte la fel de bine ca tradiţionalele pasaje nou-testamentare şi un text din Vechiul Testament, deci din vremea când Hristos încă nu fusese născut. Isaia 9, 5 proclamă: "Prunc s-a născut nouă, un Fiu s-a dat nouă, a Cărui stăpânire e pe umărul Lui şi se cheamă numele Lui: Înger de mare sfat, Sfetnic minunat, Dumnezeu tare, biruitor, Domn al păcii, Părinte al veacului ce va să fie".

Pentru noi, care privim Vechiul Testament prin prisma celui Nou, textul isaianic pare o extraordinară referire la Hristos, "Dumnezeu tare" şi "Domn", făcută de profetul cunoscut în tradiţia de şcoală drept "Evanghelistul Vechiului Testament".

Istorie şi sens

Totuşi, se cuvin câteva remarci corectoare. Nici o profeţie vechi-testamentară nu este pur şi simplu doar o profeţie, altfel profeţii riscau să se transforme în personaje izolate, care nu aveau nici o legătură cu poporul în mijlocul căruia trăiau, ci scriau fascinate doar de evenimente care urmau să se petreacă peste sute de ani. Imaginea aceasta a profeţilor care scriu exclusiv "trăgând cu ochiul" la Noul Testament nu este câtuşi de puţin realistă.

La nivel teoretic, ea devine chiar dăunătoare şi viciază ştiinţa interpretării, hermeneutica biblică. Dacă profeţii scriu doar cu privirea în viitor, deci cu gândul la Hristos, aceasta înseamnă că textul biblic are o valoare exclusiv duhovnicească, dumnezeiască. I s-ar extirpa astfel textului tocmai natura omenească, valoarea lui istorică, contactul nemijlocit cu mentalitatea şi oamenii din acele timpuri. Or, supraevaluarea naturii dumnezeieşti a fost catalogată de tradiţia Bisericii tocmai ca erezie, monofizitismul. Putem deci spune că cei care văd în Vechiul Testament exclusiv o anexă de profeţii pentru Noul Testament, lipsindu-l de valoarea lui istorică, omenească, se arată ca fiind adepţi ai "monofizitismului" biblic.

De fapt, raportul echilibrat al firilor Mântuitorului, stabilit la Sinodul 4 Ecumenic de la Calcedon, constituie un ghid şi pentru hermeneutica biblică. Înseamnă că şi sensul istoric al profeţiilor trebuie îmbinat cu sensul duhovnicesc, cele două raportându-se reciproc "neîmpărţit, nedespărţit, neamestecat şi neschimbat", ca să folosim adverbele calcedoniene din hristologie.

Până acum observăm că este neapărat necesar, dacă dorim să evităm riscul "ereziei" monofizitismului biblic, să recunoaştem un sens istoric pentru textul nostru din Isaia 9, 5. Care să fie însă acesta?

Sensul istoric

Contextul descrie cu claritate naşterea unui rege, descendent al lui David pe tronul din Ierusalim: "Va împărăţi pe tronul şi peste împărăţia lui David" (v. 6). În Ierusalim de altfel, de la David până la sfârşitul regatului în 587 sau 586 î.Hr., s-a păstrat o singură dinastie neîntreruptă, spre diferenţă de regatul nordic care a cunoscut numeroase uzurpări, asasinate politice şi execuţii.

H. Wildberger consideră că textul constituie ca formă literară o imitare profetică a proclamaţiei făcute în palatul din Ierusalim, curând după naşterea fiului regal, cu ocazia învestirii sale ca prinţ moştenitor (Hans Wildberger, Isaiah 1-12. A Commentary, Fortress Press, Minneapolis, 1991, Continental Commentaries, p. 401). Încă din perioada antică, comentatorii evrei s-au oprit în sens istoric la fiul lui Ahaz, viitorul rege Iezechia, aceasta pentru că profetul Isaia rosteşte vestirea naşterii lui Emmanuel (Isaia 7, 14) în faţa regelui Ahaz.

Aceasta rămâne cea mai probabilă identificare istorică, deşi, după cum foarte bine observa Blenkinsopp, profeţia a cunoscut probabil unele relecturi, aplicându-se de pildă regelui reformator Iosia. Deşi există o oarecare nepotrivire cronologică, în sensul că Iezechia trebuia să se fi născut înainte de 734-732, când Isaia rosteşte profeţia, dacă potrivit 4 Regi 18, 2 avea 25 de ani când s-a urcat pe tron (în jur de 715 î.Hr.), totuşi Blenkinsopp nu o consideră hotărâtoare: el pare să crediteze mai mult ideea că, într-adevăr, Iezechia s-a născut între 734 şi 732 şi că avea până în 20 de ani la întronizare (Joseph Blenkinsopp, Isaiah 1-39. A New Translation with Introduction and Commentary, Yale University Press, New Haven / London, 2008, The Anchor Yale Bible, p. 249). Eu aş tinde dimpotrivă să acord credit notiţei cronologice din 4 Regi 18, 2, pentru că nu ar fi nici o problemă dacă în 734 Iezechia era deja născut. În fond, Isaia 9, 5 aşază naşterea în trecut: "Prunc s-a născut (yullad)… Fiu s-a dat (nittan)".

Această identificare istorică a fost deosebit de folosită în mediul iudaic, mai ales în polemica faţă de creştini. Iudeul Trifon, cu care Sf. Justin discută în contradictoriu, susţinea că pruncul din Isaia 7, 14 este Iezechia, iar "tânăra" (nu "fecioara", lectură pe care o respinge bazându-se pe textul ebraic) este mama regelui (Dialogul cu iudeul Tryfon, 67, trad. Olimp N. Căciulă, în: Apologeţi de limbă greacă, EIBMBOR, Bucureşti, 1980, PSB 2, p. 170). Pe de altă parte, Sf. Justin, folosind Septuaginta, identifică pruncul din Isaia 9, 5, al Cărui prim nume apare ca "Înger de mare sfat", cu Mântuitorul Iisus Hristos (cap. 76, p. 182).

Iezechia şi Mesia

Tradiţia iudaică nu era însă mărginită la interpretarea istorică, dovadă fiind faptul că, în Targumul profeţilor, numele pruncului este redat şi prin meşiha, "Unsul", "Mesia" (în limbajul targumic termenul Mesia trecuse deja de la cel pur regal la cel tehnic mesianic): "Mesia, în zilele Căruia pacea va spori asupra noastră" (Bruce Chilton, The Isaiah Targum. Introduction, Translation, Apparatus and Notes, Michael Glazier, Wilmington, 1987, The Aramaic Bible, vol. II, p. 21; cf. şi Bruce D. Chilton, The Glory of Israel. The Theology and Provenience of the Isaiah Targum, JSOT Press, Sheffield, 1982, JSOT.SS 23, p. 87). Targumul profetic este datat ca începând cu sec. II d.Hr., în perioada aşa-zişilor tannaim, fiind continuat apoi prin îmbogăţirea cu noi interpretări şi materiale în perioada amoraimilor (cf. B. Chilton, The Isaiah Targum, p. xxiv).

Sf. Justin pare să fie mult prea exclusivist, respingând identificarea cu Iezechia şi dorind să-l încredinţeze pe Trifon, şi odată cu el pe toţi iudeii: "Vă voi dovedi că profeţia aceasta a lui Isaia a fost spusă cu privire la Hristosul nostru, iar nu la Ezechia, după cum ziceţi voi… Iar cele ce conduc la faptele omeneşti, care pot să se potrivească cu ele, ei zic că acestea nu au fost spuse cu privire la Hristosul nostru, ci cu privire la acela la care se încearcă ei să le refere. Tot astfel, şi Scriptura aceasta despre care este vorba acum v-a învăţat pe voi să spuneţi că a fost spusă cu privire la Ezechia. De aceea, după cum v-am făgăduit, vă voi dovedi că toate câte spun ei sunt nişte lucruri mincinoase" (cap. 68, p. 173). "Ei" la care se referă Sf. Justin sunt dascălii evrei care

l-au influenţat negativ pe Trifon cu interpretări greşite.

Totuşi, identificarea "pruncului" cu Iezechia nu o exclude pe cea cu Hristos, pentru că, aşa cum am spus, trebuie să decelăm în orice text scripturistic cele două "firi", omenească-istorică şi dumnezeiască-duhovnicească. În sens istoric, pruncul poate fi Iezechia. Identificarea nu este sigură, fiind însă foarte probabilă.

Rămâne totuşi de subliniat că o identificare exclusiv istorică trebuie respinsă, aşa cum a procedat şi Sf. Justin. De altfel, numele minunate ale Pruncului, dar şi asocierea unor atribute divine, fac imposibilă identificarea limitată cu un rege pământesc. În cadrul strict istoric, asemenea nume aparţin eventual sensului metaforic. Şi în Psalmul 2 de exemplu, regele întronizat este numit Fiu al lui Dumnezeu, născut astăzi (adică la urcarea pe tron): "Iar Eu sunt pus împărat de El peste Sion ş…ţ Domnul a zis către Mine: "Fiul Meu eşti Tu, Eu astăzi Te-am născut!"" (v. 6-7).

După cum regele David însuşi este o preînchipuire a lui Hristos Mesia, tot aşa şi regii evlavioşi din Iuda, precum Iezechia şi Iosia, sunt tipuri mesianice. Naşterea lui Iezechia, cel care a reformat cultul şi a închis sanctuare din provincie, contribuind la unificarea şi consolidarea credinţelor iahviste (după cum susţine I. Finkelstein, invocând argumente arheologice), a putut de aceea oferi o primă imagine a aşteptării unui rege drept, sprijinit de Dumnezeu şi iubit de popor.

" Căci Prunc s-a născut nouă, un Fiu s-a dat nouă, a Cărui stăpânire e pe umărul Lui şi se cheamă numele Lui: Înger de mare sfat, Sfetnic minunat, Dumnezeu tare, biruitor, Domn al păcii, Părinte al veacului ce va să fie."

Isaia 9, 5