Rolul duhovnicului

Viaţa duhovnicească înseamnă a trăi în Duhul Sfânt. Viaţa duhovnicească înseamnă a avea dreapta credinţă şi fapte bune. Părintele duhovnic împlineşte ascultarea lui rânduită de la Dumnezeu pentru mântuirea şi călăuzirea noastră pentru a ne ajuta să ne curăţim, să ne iluminăm, să ne desăvârşim duhovniceşte. Adică să ne împlinim în Hristos şi să trăim în El, să ajungem cu El de-a dreapta lui Dumnezeu Tatăl, la mântuire, pe care unii dintre noi am gustat-o când am mers la biserică, sau când ne-am rugat, sau de care am auzit din cărţile sfinte citite fără să-i ştim gustul.

Viaţa duhovnicească înseamnă: o înăl­ţi­me neajunsă de iubire, o adâncime nepătrunsă de smerenie, unite între ele cu un foc nestins de rugăciune. Această treime de virtuţi, iubirea, smerenia şi ru­gă­ciunea, nu trebuie des­păr­ţită niciodată. În jurul lor gra­vi­tează celelalte virtuţi, ca instrumente necesare spre a ne uni cu Dumnezeu. Fără du­hov­nic nu putem însă ajunge să le trăim cu adevărat.

Duhovnicul este mama sufletului nostru, care se roagă lui Dumnezeu pentru noi. Pă­rin­te­le duhovnic are multe ro­luri, multe atribuţii. El îm­pli­neşte mai multe nevoi în viaţa noas­tră. Una din ele este le­ga­tă de rolul de pedagog, alta de cel de medic duhovnicesc, alta de cel de judecător, şi bineînţeles şi aceea care ne place cel mai mult, cea legată de rolul de po­vă­ţuitor, de părinte. Toţi avem su­fletele rănite de iubire şi cău­tăm această iubire pentru că sun­tem după chipul lui Dum-ne­zeu, Care este Iubire. Noi sun­tem după chipul acestei iu­bi­ri şi nu ne putem împlini de­cât în această iubire infinită ca­re se cheamă Dumnezeu. Cred că cel mai neplăcut pentru noi este atunci când du­hov­nicul îşi exercită rolul de pedagog sau de judecător al atitudi­ni­lor noastre, al faptelor noastre. Atunci el se vede nevoit să ne mustre pen­tru păcatele noastre, pentru neatenţiile noastre, lucru de care, dacă inima noas­tră nu este destul de deschisă spre a pri­mi această mustrare, ne ră­nim şi care ridică multe gându­ri în inimile noastre potrivnice.

Anatomia duhului

Sigur, duhovnicul are şi cuvinte de mustrare, dar şi cuvinte de îmbărbătare. „Toiagul tău şi varga ta, acestea m-au mângâiat“ (Psalmul 22, 5), spune prorocul David. Toiagul şi varga duhovnicului re­pre­zin­tă cuvântul aspru care ne tre­zeşte din amorţire, pentru că noi, de multe ori conştient, gre­şim în fel şi chip.

Deci părintele nostru îşi în­deplineşte acest rol du­hov­ni­cesc de pedagog şi judecător. Ca judecător, el trebuie să ştie Legea lui Dumnezeu după care să ne călăuzească. Ca medic, desigur are nevoie să cunoască anatomia omului, dar nu atât aceea a trupului, cât cea a duhului, pentru a şti să pună medicamentul potrivit la rana respectivă, la partea raţională, la par­tea poftitoare. Pentru că avem o voinţă încâlcită în propriile ei alegeri.

Ca povăţuitor, el trebuie să ştie calea. Iar calea nu este alta decât Hristos, Cel ce a spus: „Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa“ (Ioan 14, 6). El ne conduce uneori ţinându-ne de mână, când suntem prunci, alteori dându-ne drumul, ca să facem câţiva paşi pentru a experia şi noi viaţa, iar când cădem, să ne întoarcem fuguţa la părintele pentru a ne spune căderile şi murdăriile spre a primi curăţire.

Părintele nostru împlineşte multe laturi duhovniceşti. A­ceas­tă ascultare de duhovnic exprimă o taină adâncă, ascun­să în Dumnezeu, este chipul în care Dumnezeu ni se prezintă în modul cel mai pragmatic zi de zi.

„Îngerul Meu, povăţuitorul tău“

Aţi citit multe cuvinte du­hov­niceşti ale Sfinţilor Părinţi unde este elogiată mult a­ceas­tă relaţie dintre părinte şi fiu duhovnicesc. Foarte multe cuvinte luminoase despre ceea ce este un duhovnic, sau poate alte cuvinte înfricoşătoare despre ceea ce ar trebui să fie un părinte şi nu este. Din Sfânta Scriptură vreau să aduc un singur argument despre cum vede Dumnezeu pe duhovnic. Noi îl vedem ca pe un om, aşa ni se înfăţişează nouă, având mâini, picioare, ochi şi urechi. Dar cum gândeşte Dumnezeu despre acest părinte al nostru? Cum îl numeşte El?

În Vechiul Testament, la Car­tea Ieşirii, capitolul 23, spune Dumnezeu lui Israel: „În­gerul Meu, povăţuitorul tău“. Îl numeşte Dumnezeu pe părintele îndrumător îngerul meu. În cartea Apocalipsei, Dumnezeu trimite cuvânt episcopilor din mai multe locuri: Sardes, Filadelfia, Laodiceea, Efes, Pergam ş.a.m.d. Şi de fiecare dată se adresează astfel: „Scrie îngerului Bisericii din Efes“, sau „Scrie îngerului Bisericii din Tiatira“. Aici trimi­terea mesajului nu este către vreun înger al Bisericii din respectivele cetăţi sau din Îm­pă­ră­ţia cerurilor, ci la episcopii din aceste diferite locuri.

Iată cum se raportează Dum­nezeu la clericii Bisericii; îi numeşte îngeri. Ce este un înger? Un vestitor, un po­vă­ţu­i­tor, un călăuzitor. Această chemare o are părintele nostru duhovnicesc. El este îngerul nostru păzitor, povăţuitor, mustrător de multe ori. Şi este bine să avem înscrisă în inima noastră această imagine, acest cuvânt al lui Dumnezeu: În­ge­rul Meu, povăţuitorul tău (Ieşirea 23, 23).

Ca povăţuitor, el ne în­dru­mă în diferitele împrejurări ale vieţii noastre. La el ne ducem cu fel de fel de întrebări, de la cele mai simple până la cele mai complicate, de la proble­me­le de zi cu zi până la alegerile de viaţă: ce fac cu viaţa mea, ce drum să aleg, mă căsătoresc, nu mă căsătoresc, ce profesie îmi aleg, ce facultate să urmez?

Toate aceste alegeri noi trebuie să le discutăm cu acest în­ger al nostru, pus de Dum­nezeu şi pe care trebuie să-l ascultăm, să-l iubim, să ne ru­găm pentru el, ca Dumnezeu să-i dea cuvântul vieţii şi discernământ în a ne povăţui pe calea cea dreaptă, cale care este Însuşi Hristos.

Şi dacă noi, ca şi ucenici, ne ducem la el cu rugăciune, Dum­nezeu mai împlineşte prin acest părinte al nostru încă un rol duhovnicesc, cel de proroc. Cu toţii vrem să ştim multe lucruri. Dacă mergem cu ru­gă­ciune la duhovnic, Dumnezeu pune pe buzele, în mintea şi ini­ma părintelui nostru cuvântul vieţii, ce să alegem. Şi vedem acest dar împlinindu-se în via­ţa noastră. Nu-l vedem imediat. Poate ne ducem la du­hov­nic cu o întrebare şi nu accep­tăm, nu primim sută la sută acel cuvânt pe care ni-l spune. Totuşi, plecându-ne legii ascultării, îl împlinim şi după un timp vedem că Dum­nezeu a pus pe bu­zele părintelui nostru cuvântul vieţii, cuvânt prorocesc. Atunci vedem în modul cel mai practic cu putinţă această lucrare, a­cest dar al lui Dumnezeu făcut duhovnicului.

Cum ne alegem duhovnicul?

Aşa cum faci când te duci la medic şi întrebi care dintre ei este mai bun, aşa procedăm şi în cazul alegerii duhovnicului. Întrebi, te sfătuieşti, vizitezi mai mulţi părinţi, afli părerile altor creştini care merg la pă­rin­tele respectiv, şi aşa, cu ajutorul lui Dumnezeu, prin multă ru­gă­ciu­ne şi cu sfat, ajungi la acest părinte pe care trebuie să îl vezi ca pe îngerul tău păzitor. Învaţă el după legea lui Dumnezeu? Este un bun pedagog? Este un bun medic, îmi poate tămădui rănile mele? Sfaturile lui sunt sănătoase? Cunoaşte tainele ini­mii omului, ca să pună exact medicamentul potrivit şi pe ini­ma mea? Na­vi­ghează bine între asprime şi pogorământ? Toate acestea le aflăm prin rugăciune, prin citire şi prin sfat du­hov­nicesc. (Transcriere de Augustin Păunoiu după conferinţa susţinută tinerilor de protos. David Roşca la Mănăstirea Putna pe 1 ianuarie 2013)