Sfântul Siluan Athonitul şi adevărata libertate

Lumea de azi, aflată într-o permanentă agitație şi goană după avere şi împliniri profesionale, pierde sensul real al existenţei omului pe acest pământ. A fi liber într-o asemenea lume înseamnă, pentru cei mai mulţi semeni ai noştri, a avea posibilitatea satisfacerii tuturor poftelor, a putea da frâu liber tuturor simţămintelor ascunse în cele mai tainice colţuri ale sufletului. O lume în care omul se deprinde să-şi dezvăluie toate patimile, să se laude cu păcatele sale, să facă din neputinţele sale pricină de mândrie în faţa celor din jur, nu poate pătrunde cu adevărat sensul realei libertăţi, cea a unui om care îşi înalţă, asemenea vulturului, zborul spre înălţimile cunoaşterii şi înţelegerii tainelor universului plăsmuit cu înțelepciune de mâna Atotziditorului.

Desprinderea din lanțurile unei astfel de lumi îi oferă omului şansa deschiderii spre o altă realitate, care îl va conduce spre tărâmul Împărăției lui Dumnezeu. Într-o lume tot mai străină de duhul Evangheliei, pilda vieții Sfântului Siluan Athonitul și rugăciunea sa neîncetată au o deosebită înrâurire asupra întregii uma­nități, pentru care s-a nevoit întreaga viață. Prezenţa sa lucrătoare, prin rugăciunea şi învăţătura sa, ne îndeamnă la o întoarcere către Dumnezeu şi către aproapele, la o lepădare de egoismul ce ne stăpânește și de iadul pe care îl aduce în sufletele noastre lipirea de voia noastră cea pătimaşă. Într-un secol al robiei, în care oamenii sunt tot mai încătuşaţi prin ceea ce văd şi consumă, prin tehnica folosită spre satisfacerea plăcerilor egoiste şi nu în sprijinul nevoilor şi spre întărirea legăturii de comuniune autentică dintre ei, Sfântul Siluan ne pune înainte o viaţă aparent simplă şi o învățătură ce „izvora dintr-o experiență dată lui de sus”¹, o experiență autentică, prin care dădea mărturie de realităţile lumii duhovniceşti.

Născut în 1866, în Rusia, într-o familie săracă şi evlavioasă, Simeon nu are parte de prea multă educaţie. Nu merge la şcoală decât două ierni, însă se bucură de rolul deosebit pe care l-a avut în educația sa tatăl său, care, deşi lipsit de învăţătură, era plin de o adâncă credinţă şi de multă înţelepciune. Însuşi cuviosul Siluan mărturisea despre el că era „un stareț cum mi-ar fi plăcut să am. Nu se înfuria niciodată, era întotdeauna liniştit, întotdeauna blând. N-am ajuns la măsura tatălui meu”.

Încă de la frageda vârstă de 4 ani, Simeon şi-a pus în gând: „Când voi fi mare, voi căuta pe Dumnezeu în tot pământul”. Însă, aflând mai târziu de sfinţii ruşi şi de minunile acestora, şi-a dat seama că, „dacă există sfinţi, înseamnă că Dumnezeu este cu noi şi n-am nevoie să străbat tot pământul să-L găsesc”.

Atras de viaţa monahală, pleacă, în 1892, în Sfântul Munte, după încheierea stagiului militar. În împlinirea arzătoarei sale dorinţe, simte sprijinul rugăciunilor Sfântului Ioan de Kronstadt, la care merge pentru a cere binecuvântare cu puţin înainte de eliberare.

Două sunt evenimentele care au avut o însemnătate deosebită în viaţa sa: vederea lui Hristos Cel viu, care îi umple sufletul de lumina harului Sfântului Duh ‒ în Care îl recunoaşte pe Domnul şi descoperă cu ce fel de iubire îi iubește Acesta pe oameni ‒ şi răspunsul prin care află calea dobândirii smereniei, răspuns care va deveni esența învățăturii sale şi a mesajului adresat, prin el, întregii omeniri: „Ţine-ţi mintea în iad şi nu deznădăjdui!”.

Drumul spre dobândirea adevăratei libertăți

În convorbirea sa cu un student care venise la Muntele Athos, Sfântul Siluan spunea: „Cine nu voieşte libertatea? Toţi o doresc, dar trebuie să înţelegi ce înseamnă libertatea şi cum să o afli...”. Astfel, îi oferea acestuia, şi nouă tuturor, care tânjim după libertate, fără să o înțelegem însă cum ar trebui, următorul răspuns: „Pentru a deveni slobod trebuie mai îna­inte de toate să te «legi» pe sineţi. Cu cât te vei lega mai mult pe sineţi, cu atât mai multă libertate va afla duhul tău...”².

În încercarea sa de a ne lămuri problema libertății, una deosebit de actuală pentru omul zilelor noastre, Sfântul Siluan dă un răspuns pe cât de limpede, pe atât de greu de acceptat de omul contemporan, care s-ar putea aștepta la cu totul altceva, obișnuit fiind să-şi complice existența și să ofere răspunsuri pompoase la întrebări extrem de simple. Sfântul por­nește așadar prin a se plasa pe un teren pe care ne aflăm cu toții, într-o căutare care este a noastră, a tuturor, însă o căutare „oarbă”, de care nici măcar nu ne dăm seama, lămurindu-ne apoi de ce stau lucrurile așa: pentru că nu știm unde să căutăm. „Toți ne chinuim pe pământ și căutăm libertatea, dar puțini sunt cei ce știu în ce anume stă libertatea și unde se găsește ea.”³

Ca unul aflat și el în căutarea acestei libertăți, ni se alătură, iar efortul susținut de a o găsi, efort pe care noi, de cele mai multe ori, nu suntem dispuși să-l facem, i-a fost răsplătit. Aflând calea slobozirii din robia patimilor, Sfântul Siluan o dezvăluie întregii lumi, după mântuirea căreia sufletul său înseta: „Și eu doresc libertatea și o caut ziua și noaptea. Am înțeles că ea este la Dumnezeu și este dată de Dumnezeu inimilor smerite care s-au pocăit și și-au tăiat voia proprie înaintea Lui. […] Iată adevărata libertate: când suntem în Dumnezeu.”⁴

Lăsarea propriei vieți în grija lui Dumnezeu

Deci adevărata libertate și odihnă a sufletului doar Dumnezeu le poate dărui, prin iertarea păcatelor şi deplina încredinţare în voia Domnului. Omul liber, care le lasă pe toate în grija lui Dumnezeu, conştientizează că niciodată nu va fi lăsat în încercări şi ispite mai presus de puterile sale, iar cel ce se arată nemulţumitor în faţa durerilor şi a suferinţelor pe care Dumnezeu le îngăduie asupra sa, unul ca acesta nu s-a lăsat întru totul purtării de grijă a Domnului. „Domnul, văzându-ne durerile, niciodată nu ne va da peste măsură. Dacă durerile ni se par mari, înseamnă că nu ne-am dat voii lui Dumnezeu”⁵.

În învăţătura sa regăsim totodată modul în care fiecare dintre noi, prin propria experienţă, poate să afle dacă s-a încre­din­țat întru totul voii divine. „Iată semnul: Dacă te mâhneşti pentru un lucru oarecare, înseamnă că nu deplin te-ai dat voii lui Dumnezeu, măcar că poate ţi se pare că trăieşti după voia lui Dumnezeu”⁶.

Din aceleași însemnări ale sfântului, descoperim că, ascultând porunca de a-L iubi pe Dumnezeu și pe aproapele, omul află o altă cale de a fi liber. Poruncile se descoperă astfel ca fiind slobozitoare pentru om. Departe de a-l încorseta, ele îi luminează calea, spre a fi cu adevărat slobod de duhul lumii și de orice altă robie. „Domnul vrea ca noi să ne iubim unii pe alții; în aceasta stă libertatea: în iubirea de Dumnezeu și de aproapele. În aceasta sunt și libertatea, și egalitatea.”⁷ În această poruncă a iubirii aproapelui, omul descoperă că „fratele nostru este viaţa noastră”⁸ şi conști­entizează faptul că „a te ruga pentru lume înseamnă a-ţi vărsa sângele”⁹ pentru binele acesteia.

Note:

¹ Arhim. Sofronie, Viaţa Sfântului Siluan Athonitul, Schitul românesc Lacu, Sfântul Munte Athos, 2001, p. 92.
² Cuviosul Siluan Athonitul, Între iadul deznădejdii și iadul smereniei, Ed. Deisis, Sibiu, 2001, p. 72.
³ Arhim. Sofronie, Viaţa Sfântului Siluan Athonitul ..., p. 101.
⁴ Ibidem, pp. 101-102.
⁵ Arhim. Sofronie, Cuviosul ­Siluan Athonitul..., p. 360.
⁶ Ibidem, p. 359.
⁷ Arhim. Sofronie, Viaţa Sfân­tului Siluan Athonitul ..., p. 102.
⁸ Arhim. Sofronie, Cuviosul ­Siluan Athonitul..., p. 52.
⁹ Ibidem.