Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Teologie și spiritualitate Theologica Sfaturi duhovnicești despre rugăciune

Sfaturi duhovnicești despre rugăciune

Galerie foto (2) Galerie foto (2) Theologica
Un articol de: Arhim. Andrei Coroian - 29 Sep, 2020

Rugăciunea este cel mai important și gingaș, în același timp, mod de manifestare pe pământ. Este cel mai ușor, dar, paradoxal, și cel mai anevoios, de aceea, pentru a începe lucrarea ei, sufletul are nevoie de o anumită pregătire, de adunarea gândurilor și simțirilor, de liniștire a minții. Așa cum atleții, sportivii, își fac încălzirea pentru a face față efortului dinaintea întrecerilor și pentru a-și spori concentrarea, la fel și creștinii se pregătesc înainte de a se angaja în lucrarea și efortul rugăciunii.

Sunt trei metode principale care ajută la pregătirea pentru rugăciune. Prima metodă este intonarea unor rugăciuni (Tatăl nostru, psalmi, tropare) sau cântări cu voce tare (după cum cântăreții de operă fac vocalize), care vor încălzi inima și sufletul și, cel mai important, vor trezi în minte interesul pentru înțelegerea sensului cuvintelor rostite. Unite cu înțelegerea, gândurile și sentimentele vor face ca întreaga noastră ființă să ardă pe rugul rugăciunii.

A doua metodă este aceea de a citi (cinci sau zece minute) o pagină-două din scrierile Sfinților Părinți ai Bisericii: Ioan Gură de Aur; Vasile cel Mare ș.a.m.d. Odată cu această citire, mintea și inima noastră, cuprinse sau frământate de grijile cotidiene, se vor liniști, vor fi pătrunse de Duhul Sfânt care locuia în acei sfinți și întregul nostru suflet va simți dorința de a se ruga. Chiar acei sfinți pe care îi luăm mijlocitori la Dumnezeu, prin viața, rugăciunile și scrierile lor, ne vor ajuta.

A treia metodă constă în încălzirea trupului și a predispoziției sufletului către rugăciune, prin închinăciuni și metanii. La început, metaniile ostenesc trupul, dar mai apoi îl înviorează, îi sporesc sănătatea și vigoarea. Prin metanii și rugăciuni, trupul intră într-o stare de smerenie, de bună-cuviință, inima se încălzește, mintea se liniș­tește. Avându-le pe acestea, putem începe rugăciunea.

Ce este și cum se face rugăciunea

Rugăciunea este vorbirea sufletului cu Dumnezeu. Mintea, inima, voința, toate trebuie angajate în acest dialog. Ea este numită de către Părinți respirația sufletului, concomitent hrană și băutură a lui. Mai întâi, însă, trebuie știut câte ceva despre Dumnezeu, Subiectul dialogului și adorării noastre. Când ne adresăm Lui, o facem unui Dumnezeu Atotputernic, Atotbun, Atotblând, Atotiertător, dar și Atotdrept. Ca Celui ce este Singurul Dumnezeu, veșnic, fără început, fără sfârșit. Care cu puterea și înțelepciunea Lui a creat totul din nimic, Căruia toate-I sunt cu putință. Care din drag l-a făcut pe om și le-a făcut toate pentru om și pe care dorește, în orice chip, să-l facă fericit.

Mai trebuie știut că Dumnezeu, nefiind cunoscut în ființa Sa (aceasta este învățătura fundamentală, ortodoxă, pe care nici o altă religie sau confesiune creștină nu o are), comunică cu noi prin harul Său, prin energiile Sale divine, necreate. Atunci când noi ne adresăm Lui, nu o facem doar într-un mod ra­țional, potrivit informațiilor pe care le avem despre El, ci încercăm să simțim tainic prezența Lui. În ființa și sufletul nostru, avem nu numai simțiri fizice: văz, auz, gust etc., ci și simțiri sufletești. 

Treptele rugăciunii

Din practica și învățătura filocalică a Bisericii învățăm că rugăciunea are mai multe trepte sau etape. Părintele Cleopa a făcut o sinteză a celor șapte (sau nouă) trepte ale rugăciunii, pe care le găsim expuse pe larg în Sbornic (vol. 1 și 2), o carte care tratează exclusiv rugăciunea. Este o sinteză pe care am însușit-o și pe care o redăm pe scurt:

Rugăciunea buzelor, a limbii sau a gurii, potrivit Ps. 33 ( Binecuvânta-voi pe Domnul în toată vremea, pururea lauda Lui în gura mea) sau Ps. 102 (În tot locul stăpânirii Lui, binecuvântează suflete al meu pe Domnul). Această treaptă, cea dintâi, este necesară în deprinderea rugăciunii, dar este considerată o rugăciune copilărească.

Rugăciunea minții este cea de-a doua treaptă, superioară celei dintâi. Este necesar să înțelegem cu mintea ceea ce rostim cu gura sau cu buzele. Dar nici aceasta nu este o rugăciune completă, matură, bine primită. Este, am putea spune, rugăciunea adolescentului.

Rugăciunea inimii este o treaptă mai sus. Aceasta înseamnă unirea simțirii inimii cu înțelegerea minții și rostirea gurii. Este considerată rugăciunea omului matur duhov­nicește. Adică cel care simte cu inima mereu prezența lui Dumnezeu, înțelege tainele poruncilor și lucrărilor Lui, dar are și hărnicia de a-L lăuda cu buzele și cu gura, unind cele trei puteri sufletești, pentru slava lui Dumnezeu și spre binele și pacea ființei omului. Acestea sunt cele trei trepte ale rugăciunii, iar rugăciunea inimii este considerată cea mai înaltă.

Mai există patru trepte duhov­nicești, la care ajung unii sfinți călugări, dedicați cu totul vieții du­hovnicești:

Rugăciunea de sine mișcătoare sau rugăciunea neîncetată. Un asemenea om se roagă și în somn, în călătorie, în timpul oricărui fel de muncă sau îndeletnicire.

Rugăciunea văzătoare, adică vederea cu duhul, pe care au dobândit-o unii Sfinți Părinți.

Rugăciunea contemplativă, extatică, atunci când mintea este răpită din această lume și dusă la cer, precum cea a Sfântului Apostol Pavel.

Rugăciunea duhovnicească sau vederea duhovnicească este a celor care trăiesc încă de pe pământ Împărăția lui Dumnezeu.

Felurile rugăciunii

După ce am văzut care sunt treptele rugăciunii, facem un pas îna­inte și cunoaștem felurile acesteia și cum este mai potrivit să le întrebuințăm.

Rugăciunea de laudă este cea dintâi, căci, mai înainte de toate, lui Dumnezeu se cuvine laudă și slavă puterii Sale. Slavă și laudă pentru atotputernicia Lui și atot­înțelepciunea Lui. Când Dumnezeu a creat lumea: pământul, marea, apele, stelele, luna, păsările, peștii, animalele, toți îngerii Săi au izbucnit în cântări de laudă, uimiți de frumusețea și măreția celor zidite. Omul, creat în ziua a șasea, într-un mod special, fiind înrudit cu toată creația pământească și cerească, este chemat (aceasta este menirea și împlinirea sa) să-L laude pe Dumnezeu, prin viața, faptele și cuvintele sale.

Rugăciunea de mulțumire este a doua modalitate pe care o între­buințăm în rugăciunile noastre. Îi mulțumim lui Dumnezeu că ne-a adus la ființare (din neființă întru ființă), ne-a dat viață, bucurie, putere de a iubi, de a înțelege, ne-a dat pământ, cer, rațiune, memorie, sentimente, sănătate, lumină și multe, multe altele.

Rugăciunea de cerere este o altă modalitate prin care comunicăm cu Dumnezeu. După ce L-am slăvit, I-am mulțumit după cuviință, cerându-I cele de folos vieții, adică să binecuvânteze munca și viața noastră cinstită. El Se îngrijește oricum, ca un Părinte bun, de tre­buințele noastre omenești și duhov­nicești, dar Îi place să-L rugăm, să nu ne arătăm independenți (firul vieții noastre este în mâna Lui), căci, ocolindu-L, este spre durerea Lui și a noastră pierzanie.

Rugăciunea de mijlocire, adică de intercesiune pentru cei mai apropiați sau îndepărtați ai noștri, este absolut necesară în viața noastră creștină, pentru că prin ea ne arătăm iubirea și milostivirea față de semenii noștri. Această rugăciune Îl bucură mult pe Dumnezeu, Îl face mai iubitor, mai milostiv și mai bun, chiar față de propria noastră persoană.

Fie ca rugăciunile noastre să fie bineplăcute lui Dumnezeu!

Citeşte mai multe despre:   rugaciune