Sfinţii Români - apărători şi rugători din cer pentru neamul românesc

Sfinţii sunt oamenii ajunşi la desăvârşire prin viaţa lor plină de evlavie. Nici un neam creştin nu este lipsit de darul sfinţeniei. De aceea în spaţiul ortodox există zile dedicate sfinţilor unei naţiuni. În cei 2.000 de ani de creştinism, neamul românesc a fost binecuvântat de oameni care, prin viaţa lor închinată urmării lui Hristos, s-au învrednicit de darul sfinţeniei.

În această îndelungată istorie a creştinismului nostru se află, de-a lungul veacurilor, nume slăvite de martiri şi sfinţi, de episcopi, preoţi şi diaconi care au pătimit pentru credinţa în Mântuitorul, de călugări şi de creştini simpli, dar cu viaţă îmbunătăţită şi sfântă”, după cum arată pr. prof. dr. Ioan I. Rămureanu.

În Biserica Ortodoxă Română, a doua duminică după Rusalii este dedicată Tuturor Sfinţilor Români. În această duminică îi cinstim pe toţi sfinţii români, adică pe cei pe care îi cunoaştem, dar şi pe cei care, vieţuind în ţara noastră, au bineplăcut lui Dumnezeu prin virtuţile lor, însă, din cauze necunoscute, au rămas neştiuţi de nimeni. Această zi de cinstire a sfinţilor dăruiţi Ortodoxiei universale de neamul românesc a fost instituită în anul 1992 de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române.

În Duminica a doua după ­Rusalii, în Biserica Ortodoxă ­Română îi sărbătorim pe „sfinţii ierarhi, preoţi şi diaconi care s-au săvârşit muceniceşte şi au mărturisit şi au apărat cu jertfelnicie credinţa ortodoxă, neamul şi ţara noastră, dar şi credincioşii care au primit cununa sfinţeniei prin patimile şi sângele lor; sfinţii cuvioşi şi cuvioase care s-au săvârşit trăind deplin viaţa călugărească şi care, prin pilda vieţii lor şi prin rugăciune, au hrănit duhovniceşte pe toţi credincioşii; sfinţii români ucişi de oştile păgâne sau ale altor asupritori de-a lungul veacurilor, precum şi cei care au căzut în luptă cu aceştia, sau în amară robie pentru credinţă, Biserică şi neam; și toţi ceilalţi, sfinţi creştini ortodocşi români din toate timpurile şi de pretutindeni, ştiuţi şi neştiuţi, care au sporit în dragostea pentru Hristos, a faptei bune, a rugăciunii şi virtuţilor creştine, pe care Dumnezeu i-a înscris în Cartea Vieţii“ (pr. prof. dr. Mircea Păcurariu, „Predici”).

„Cete de sfinţi” care se roagă pentru poporul român

Această zi de cinstire a Sfinţilor Români este definită cel mai bine de troparul sărbătorii: „Binecuvântat eşti, Hristoase, Dumnezeul nostru, Cel ce prin Apostolul Tău Andrei, cel întâi chemat, pe strămoşii noştri, cu învăţătura Ta cea dumnezeiască i-ai luminat şi cu lucrarea Sfântului Duh din neamul nostru cete de sfinţi ai ridicat. Pentru rugăciunile lor şi ale Preacuratei Tale Maici, în pace adâncă păzeşte ­Biserica şi poporul nostru, Iubitorule de oameni, slavă Ţie”.

Din acest tropar vedem că pe teritoriul ţării noastre, unde lumina Evangheliei a adus-o Sfântul Apostol Andrei, din neamul ­nostru s-au ridicat „cete de sfinţi”, care se roagă pentru poporul ­român. Tot în acest sens, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel spune: „Credința poporului român creștinat, născută și cultivată prin predica Sfântului Apostol Andrei și prin lucrarea ­misionarilor creștini, vorbitori de limbă greacă și latină, a rodit duhovnicește mai ales în mul­țimea sfinților martiri, a sfinților cuvioși din mănăstiri, schituri și sihăstrii, în mulțimea sfinților ierarhi păstori de eparhii, a domnitorilor sfinți apărători ai patriei și ai credinței, în mulțimea preoților și diaconilor, precum și în mulțimea sfinților mireni cunoscuți și necunoscuți pe nume, care au postit mult și s-au rugat mult, au mărturisit credința în vremuri grele, au construit biserici și mănăstiri, au dat naștere la copii, i-au crescut și educat în iubirea lui Hristos și în iubirea de Biserică și de ­neam”.

Scopul vieţii noastre este sfinţenia

Pe sfinţii pe care i-a dat, în decursul istoriei, neamul românesc îi regăsim în toate lunile anului bisericesc, fiind însemnaţi cu albastru. Ei ne arată prin viaţa lor că sfinţenia nu este apanajul unei generaţii, al unui timp din istorie, ci este răspunsul permanent al creştinului autentic, plin de iubire, credinţă şi fapte bune, la iubirea lui Dumnezeu, fiind permanent chemat la sfinţenie şi viaţă veşnică în Împărăţia cerurilor. Şi aceasta deoarece scopul vieţii noastre este sfinţenia. Pentru a ajunge la sfinţenie este nevoie să-I urmăm lui Hristos şi să împlinim în viaţa noastră cuvintele Lui. Pentru că sfinţii, după cuvântul părintelui Iustin Popovici, reprezintă Evanghelia împlinită de-a lungul veacurilor. Ei ne arată că virtuțile evanghelice sunt realizabile. Sfințenia înfloreşte în taină, în smerenie și din bunătatea celui drept.

Mulţi dintre cei care s-au nevoit pe teritoriul patriei noastre şi au ajuns la sfinţenie nu sunt cunoscuţi cu numele, dar sunt rugători în cer pentru neamul românesc. Ei au fost oameni duhovniceşti care au căutat toată viaţa lor mântuirea, iar pentru nevoinţa lor ascetică s-au învrednicit de cununa sfinţeniei. Trăsătura caracteristică a acestor oameni sfinţi este smerenia, pe care o regăsim la toţi sihaştrii care s-au desăvârşit duhovniceşte în munţii noştri. De aceea sunt definitorii pentru sfinţii de la noi cuvintele Sfântului Vasile cel ­Mare din rugăciunea pe care o citeşte preotul în timpul Axionului la Liturghia lui: „Pomeneşte, Doamne, pe cei din pustie şi din munţi şi din peşteri şi din crăpăturile pământului. Pomeneşte, Doamne, pe cei ce în feciorie, în evlavie, în înfrânare şi viaţă ­cinstită vieţuiesc”.

Aceste cuvinte ale marelui ­Vasile, Arhiepiscopul Cezareei Capadociei, ne arată că Dumnezeu îi ştie în orice loc din lumea aceasta pe cei care îşi închină viaţa slujirii Lui şi nu lasă nevădită sfinţenia lor. Mai ales atunci când lumea are nevoie de vieţuirea lor ca reper moral, călăuzitor în urmarea Domnului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos pe drumul pe care am fost înscrişi de părinţii noştri la Botez şi care are ca finalitate Împărăţia cerurilor.

Conştiinţa românească a sfinţeniei

În veacul al 17-lea, Marele şi Sfântul Mitropolit Dosoftei scria despre Sfinţii Români: „Dar tocmai şi din Rumâni mulţi sunt care am văzut viaţa şi traiul lor, dar nu s-a căutat, fără numai Daniil de la Voroneţ şi Rafail de la Agapia; am sărutat şi sfintele moştii. Apucat-am în zilele noastre părinţi nalţi la bunătăţi şi podvig şi plecaţi la smerenie adâncu: Părintele Chiriac de la Bisericani..., Chiriac de la Tazlău, Epifanie de la Voroneţ, Partenie de la Agapia, Ioan de la Râşca, arhiepiscopul cel sfânt şi minunat Inochentie de la ­Probota… Că Dumnezeu, Sfinţia Sa, nici un neam de rodul omenesc pe pământ nu lasă ­nepartnic de darul Sfinţeniei Sale”. Din cuvintele Sfântului Mitropolit al Moldovei înţelegem conştiinţa românească a sfinţeniei din neamul nostru. Mulţi dintre cei menţionaţi de Mitropolitul Dosoftei au fost canonizaţi în ultimele trei decenii de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române şi chiar şi autorul gândurilor de mai sus a fost canonizat în aceşti ani de după 1989.

În calendarul nostru bisericesc regăsim peste 100 de sfinți străromâni și români care au fost trecuţi în rândul sfinţilor în diferite etape de canonizare din ultimul veac al istoriei Bisericii Ortodoxe Române.

Astăzi, noi îi cinstim pe toţi sfinţii neamului românesc cântând: „Veniţi, iubitorilor de prăznuire, să lăudăm pe apărătorii şi sprijinitorii noştri, pe Sfinţii Români, cei ce, pe pământ fiind s-au arătat plini de Duhul Sfânt şi din iubire faţă de Fiul lui Dumnezeu, prin însutite osteneli, pământul ţării noastre, Grădina Maicii Domnului l-au făcut. Iar acum, stând înaintea Sfintei Treimi, neîncetat se roagă zicând: Izbăveşte, Doamne, Dumnezeul nostru, ţara aceasta în care se preamăreşte preasfânt numele Tău şi apără neamul nostru de toată reaua întâmplare”.