Triodul, sinteză a teologiei ortodoxe

În perioada duhovnicească a Postului Mare, cartea de cult din care se cântă sau se rostește la strană în Biserica Ortodoxă este Triodul. Imnografia sa este o sinteză dogmatică a teologiei ortodoxe. Paginile sale cuprind profunzimea gândirii patristice exprimată prin cântări şi mai ales prin explicaţiile din Sinaxarele Triodului. Această carte de cult, ce ne pregăteşte pentru sărbătoarea pascală, este rezultatul unei evoluţii liturgice care s-a desfăşurat în răstimpul mai multor veacuri din istoria Bizanţului. 

Părinţii care au alcătuit textele Triodului nu separă învăţătura dogmatică ortodoxă de trăirea duhovnicească. Ieromonahul athonit Makarios Simonopetritul precizează, legat de rolul catehetic al acestei cărţi de cult, că imnografia sa expune „o vastă învăţătură duhovnicească destinată călăuzirii credinciosului în efortul său ascetic” din timpul Postului Mare. „Curăţit şi eliberat de patimi” creştinul ortodox poate „participa cu toată fiinţa la moartea şi Învierea lui Hristos”.

Triodul, prin temele sale, parcurge istoria mântuirii, plecând de la izgonirea lui Adam din Rai şi culminând cu Sfânta şi Marea Sâmbătă, când Hristos Se pogoară „cu sufletul Lui curat și dumnezeiesc” în iad, de unde îi scoate pe toţi drepţii şi-i duce în Rai, ale cărui porţi le deschide pentru neamul omenesc prin Învierea Sa. Importanţa ultimei zile din timpul Triodului este mărturisită de Sinaxar: „În Sfânta și Marea Sâmbătă prăznuim îngroparea dumnezeiască și trupească a Mântuitorului nostru Iisus Hristos și pogorârea la iad, prin care neamul nostru fiind chemat din stricăciune a fost mutat spre viață veșnică”.

Mergând la începuturile lumii, Triodul mărturiseşte crearea omului de către Dumnezeu ca o cunună a creaţiei, imnograful consemnând: „trupul mi l-ai plăsmuit din pământ şi suflet mi-ai dat cu dumnezeiasca şi de viaţă făcătoarea Ta suflare”.

Omul a fost rânduit de Dumnezeu să fie „stăpânitor celor de pe pământ”. Domnul a sădit în Eden o grădină unde l-a pus pe om să vieţuiască şi să se „desfăteze” din „roadele cele frumoase, veselitoare şi nestricăcioase” ale pomilor Raiului, poruncindu-i „să nu mănânce din rodul cunoştinţei”, adică din pomul cunoştinţei binelui şi răului.

Fiind ispitit de diavol, omul cade în neascultare şi pierde prin nepostire Raiul. Tristeţea lui este subliniată imnografic de Triod: „Şezut-a Adam în preajma raiului şi de goliciunea sa plângând se tânguia” pentru cădere şi mai ales că nu va mai putea să-L vadă pe „Domnul şi Dumnezeul şi Ziditorul său”.

Autorii Triodului arată consecinţele căderii lui Adam, exprimând poetic durerea lui: „odinioară eram îmbrăcat în slava nemuririi”, iar acum „port ca un muritor ticălos pielea morţii”. Inclusiv natura se cutremură de izgonirea lui din Rai: „Soarele razele şi-a ascuns, luna cu stelele în sânge s-au schimbat, munţii s-au înfricoşat, dealurile s-au cutremurat, când s-a închis raiul ieşind din el Adam”. Din acest text liturgic e important să observăm tensiunea creaţiei când omul pierde grădina Raiului. Aceasta este condamnată „să rodească spini şi pălămidă” (Facerea 3, 18) pentru omul căzut în păcatul aducător de moarte. „Cu aceşti spini, simbol al bestemului pământului, va primi Hristos să fie încununat la Patima Sa, pentru a restaura cosmosul în integritatea sa iniţială” (ieromonah Makarios Simonopetritul, Triodul explicat).

Atunci când vorbim de căderea lui Adam, în Triod, vedem capătul drumului duhovnicesc pe care-l parcurgem prin imnografia acestei cărţi: Jertfa şi Învierea lui Hristos. Crearea şi recrearea lumii prin Cuvântul întrupat, Domnul nostru Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, sunt văzute în oglindă de autorii Triodului. Aspect subliniat sintetic de Sinaxarul Sâmbetei Mari: „după cum la întâia facere a lumii, Dumnezeu, săvârșind toate lucrurile, și în urmă, în ziua a șasea, a creat pe om, făptura cea mai de seamă, iar în ziua a șaptea S-a odihnit de toate lucrurile Lui și a sfințit ziua, numind-o Sâmbătă, care se tâlcu­iește odihnă, tot așa și la facerea lumii celei spirituale, săvârșind toate în chipul cel mai bun, în ziua a șasea a creat din nou pe omul stricat și, înnoindu-l iarăși prin Crucea cea de viață purtătoare, S-a odihnit încă o dată cu o odihnă desăvârșită, de toate lucrurile Lui, dătătoare de viață și mântuitoare”.

Jertfa de pe Cruce a Mântuitorului din Vinerea Mare este văzută în aceeaşi cheie de textele Triodului: „Domnul a fost răstignit în ziua a șasea a săptămânii, adică Vineri, pentru motivul că la creație omul a fost făcut în ziua a șasea. A fost răstignit în ceasul al șaselea din zi, pentru că în acest ceas, după cum se spune, și Adam și-a întins mâinile, și a luat fructul din pomul oprit și a murit. Pentru aceasta trebuia să fie recreat omul în același ceas în care a fost zdrobit. A fost răstignit în grădină, pentru că și Adam a călcat porunca în grădina raiului. Băutura amară pe care a gustat-o Hristos preînchipuia gustarea lui Adam. Loviturile cu palmele arătau slobozirea noastră. Scuiparea și purtarea necinstită cu El arătau cinstirea noastră. Cununa cu spini, îndepărtarea blestemului, hlamida de purpură, îmbrăcămintea împărătească, în locul hainelor de piele. Piroanele, desăvârșita nemișcare a păcatului nostru. Crucea, pomul cel din rai. Coasta împunsă preînchipuia coasta lui Adam din care a fost făcută Eva, prin care a venit călcarea poruncii. Sulița arată că îndepărtează de la mine sabia cea de foc. Apa din coastă este icoana botezului. Sângele și trestia ne arată că Hristos ne-a dăruit, scriind cu litere roșii, vechea patrie” (Sinaxar în Sfânta şi Marea Vineri).

Din aceste două texte vedem cum Părinţii care au contribuit la alcătuirea Triodului doresc să transpună sintetic teologia hristologică prin care să înţelegem ce a făcut Hristos Domnul pentru mântuirea noastră şi cum El „Noul Adam a tămăduit prin lemn pe vechiul Adam, ce căzuse prin lemn”.

Drumul nostru din vremea Triodului este condus de post şi pocăinţă pentru a dobândi Raiul, pierdut de Adam prin nepostire şi lipsa pocăinţei.

Timpul postirii în care ne aflăm să-l petrecem prin intensificarea rugăciunii, pe care s-o unim cu asceza şi lectura Sfintelor Evanghelii pentru a ajunge la bucuria Învierii, ţinta strădaniilor noastre duhovniceşti din această perioadă liturgică a Triodului.