De Crăciun sărbătorim Naşterea după trup a Domnului, Dumnezeului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Este ziua când Fiul lui Dumnezeu vine în lume în chip de Prunc Preasfânt pentru mântuirea neamului omenesc. Dumnezeu Cuvântul Se întrupează făcându-Se Fiu al Fecioarei şi smerindu-Se ia chipul omului pe care l-a adus din nefiinţă la fiinţă, pentru a ne răscumpăra din neascultarea primului om, Adam.
Dumnezeu Tatăl a pregătit neamul omenesc pentru venirea în lume a Fiului Său prin drepţii şi prorocii din Vechiul Testament, iar la plinirea vremii a aşezat vremurile spre împlinirea promisiunilor mesianice pe care le-a făcut prin aceştia. Astfel, Domnul nostru Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Se naşte în timpul primului împărat al Imperiului Roman, Octavian Augustus, care, „ajungând singur stăpânitor pe pământ”, a poruncit ca toate neamurile din împărăţia lui să se înscrie.
Acest recensământ s-a organizat şi în Palestina, unde conducea Irod Idumeul, care ca rege asociat al Imperiului Roman trebuia să se supună poruncii imperiale venite prin guvernatorul Siriei, Quirinus. Decretul imperial permitea împlinirea profeţiei mesianice a naşterii lui Hristos în Betleem, patria regelui biblic David, pentru că toţi cei din neamul lui trebuia să vină în această cetate a Iudeei să se recenzeze.
Dreptul Iosif şi Preasfânta Fecioară Maria, fiind din neamul marelui rege David, trebuia să plece din Nazaretul Galileei şi să urce în Betleemul Iudeei. În ciuda stadiului avansat al sarcinii Sfintei Fecioare Maria, bătrânul Iosif trebuia să meargă împreună cu ea la Betleem, parcurgând un drum anevoios pe parcursul mai multor zile.
Când au ajuns la Betleem, nu au găsit loc pentru a se adăposti, pentru că toate locurile erau ocupate, deoarece micul oraş din Iudeea nu putea face faţă unui număr mare de evrei veniţi să se recenzeze. Din această cauză au fost nevoiţi să se adăpostească în una din peşterile care se aflau lângă casele din Betleem şi erau folosite de locuitorii acestei cetăţi pentru a-şi ţine animalele.
Această peşteră există şi astăzi sub Biserica Naşterii Domnului din Betleem, ctitorită de Sfânta Împărăteasă Elena în secolul al 4-lea. Coborând sub Altarul acestei impozante biserici, vedem această peşteră care are în prim-plan locul unde S-a născut Hristos marcat de o stea.
Adăpostindu-se Dreptul Iosif şi Sfânta Fecioară Maria în această peşteră care servea ca staul pentru animale, transformă acest loc într-unul sfânt prin naşterea lui Hristos.
Sfânta Fecioară Maria când a plecat de la Nazaret se afla în ultimul trimestru de sarcină, aşa că, atunci când a ajuns la Betleem şi s-a adăpostit în peşteră, a venit şi momentul să nască.
În această peşteră din Betleem, Maica Sfântă naşte în chip supranatural pe Domnul nostru Iisus Hristos şi rămâne Fecioară, mai exact, ea este fecioară înainte de naştere, în timpul naşterii şi după naştere, ceea ce definim teologic, conform Sinodului III Ecumenic de la Efes din 431, ca pururea feciorie a Maicii Domnului.
Conform tradiţiei pe care o regăsim în textul apocrif, Protoevanghelia lui Iacob (informaţiile nu au o rigurozitate istorică şi trebuie văzute ca nişte interpretări simbolice ale evenimentelor, după cum precizează ieromonahul Makarios Simonopetritul), Dreptul Iosif pregăteşte un loc din paie pentru a-L aşeza pe Pruncul Sfânt şi apoi pleacă să caute o moaşă. „Pe drum, a văzut cum natura a intrat dintr-odată în neclintire, cuprinsă de uimire: păsările stăteau nemişcate, suspendate în aer în chiar zborul lor, oamenii şi animalele au încremenit, iar curgerea apelor s-a oprit şi ea”, după cum aflăm din Sinaxarul - Vieţile Sfinţilor scris de ieromonahul Makarios Simonopetritul care menţionează că toată mişcarea care duce de la viaţă la moarte în creaţie este oprită şi ţinută în neclintire pentru că „în clipa aceea Cel Veşnic intră în însăşi inima veacurilor: Dumnezeu Cel mai înainte de vreme Se face prunc nou-născut, deschizând astfel o nouă dimensiune a timpului şi a istoriei. După această întrerupere vremelnică a curgerii timpului, totul şi-a reluat mersul său firesc”.
Urmând firul narativ al tradiţiei apocrife menţionate mai sus, aflăm că bătrânul Iosif găseşte o moaşă şi o aduce în peştera unde se afla Sfânta Fecioară Maria, însă nu pot intra deoarece un nor des acoperea intrarea. În urma rugăciunii moaşei, norul se ridică şi lasă locul unei „lumini orbitoare” care scade în intensitate pentru a îngădui vederea Sfintei Fecioare şi a Pruncului Sfânt înfăşat şi aşezat în iesle.
Dreptul Iosif, după cum îl avem reprezentat şi în icoana Naşterii Domnului, priveşte tăcut Pruncul Sfânt culcat în iesle neputând să pătrundă taina întrupării şi a naşterii supranaturale a Mântuitorului Iisus Hristos, Mesia aşteptat de generaţii de poporul lui Israel.
„Cu adevărat, ce poate fi mai vrednic de uimire decât această privelişte, şi cum ar putea fi ea înfăţişată în cuvinte?” se întreabă ieromonahul Makarios Simonopetritul şi prezintă înţelesurile teologice ale Naşterii lui Hristos: „Dumnezeu Cel Atotputernic şi Ziditorul lumii se face făptură smerită şi plăpândă, prunc străin şi fără adăpost, neîncetând să fie şi Dumnezeu Cel nesfârşit”. Fiul lui Dumnezeu prin Care toate au fost create Se naşte în peştera Betleemului fiind „culcat în ieslea vieţuitoarelor fără minte, simboluri a două neamuri: iudeii şi păgânii, ca să-i vindece pe oameni de neînţelepciunea lor şi să împace pe cei despărţiţi de ură (Efeseni 2, 16), dându-Se pe Sine tuturor spre mâncare ca Pâinea cea vie (Ioan 6, 51)”.
Sfinţii Părinţi ne explică şi simbolismul teologic al elementelor şi personajelor legate de Naşterea Domnului, în care văd imaginea Bisericii: „Ieslea e potirul care-L ţine înăuntru pe Cel ce Se face astăzi trup şi Se dă spre hrană pentru viaţa lumii, Fecioara este tronul şi altarul Său de jertfă, iar peştera, biserică; îngerii, Iosif şi păstorii slujesc ca diaconi, iar Dumnezeu Însuşi este Marele Preot Care săvârşeşte această Sfântă Liturghie” (Ieromonahul Makarios Simonopetritul, Sinaxarul - Vieţile Sfinţilor).
Naşterea lui Mesia în peştera smerită a Betleemului este împlinirea tuturor profeţiilor prin care Dumnezeu a pregătit lumea pentru întruparea Fiului Său prin care a fost răscumpărat neamul omenesc.
Prin venirea în lume a Domnului Iisus Hristos se descoperă Marea Taină a mântuirii noastre, „învăluită în tăcere şi păstrată nepătrunsă în sfatul cel de taină al celor trei Persoane ale Sfintei Treimi, mai înainte de facerea lumii”. Pentru ca noi să vedem strălucirea zilei Naşterii Domnului „au fost create soarele, bolta cerului, faţa pământului şi toate făpturile. Taină străină, de neînţeles, de necuprins pentru mintea omului şi chiar pentru priceperea îngerilor: Cuvântul S-a făcut trup şi S-a sălăşluit între noi (Ioan 1, 14)”. De Crăciun prăznuim „pogorârea lui Dumnezeu printre oameni, întruparea Cuvântului, mărturisim împlinirea întregii Taine a Răscumpărării noastre: Hristos Se naşte şi omul se face deja moştenitor al slavei Sale” (Ieromonahul Makarios Simonopetritul, Sinaxarul - Vieţile Sfinţilor).
Trăind plenar bucuria Naşterii Domnului, de Crăciun colindăm lăudând pe Hristos şi mărturisind: „Astăzi S-a născut Hristos, Mesia chip luminos, Lăudaţi şi cântaţi și vă bucuraţi!“.
