Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Theologica Patristica Creștinii prin ochii lui Tertulian

Creștinii prin ochii lui Tertulian

Un articol de: Pr. Narcis Stupcanu - 07 Apr, 2020

Tertulian, Apologeticul, XXXVII, 4-10, în Părinți și Scriitori Biseri­cești (1981), vol. 3, pp. 90-91

„Suntem de ieri (noi, creştinii - n.n.) şi totuşi am ajuns să umplem pământul şi toate ale voastre: oraşele, insulele, fortărețele, municipiile, locurile de întâlnire, taberele militare chiar, triburile, adunările electorale, palatul, senatul, forul. Numai templele vi le-am lăsat vouă. Am putea să numărăm pe degete armatele voastre: creştinii unei singure provincii şi ar fi mai numeroşi! La ce război n-am fi putut noi fi destoinici, gata de luptă, chiar de am fi fost neegali în forță, noi care ne lăsăm a fi ucişi cu atâta voie bună, dacă în legea noastră n-ar sta scris să îndurăm mai bine moartea decât să omorâm pe alții? Dar şi fără a mai pune mâna pe arme şi fără să ne răsculăm, am putea totuşi lupta împotriva voastră separându-ne de voi, prin ura despărțirii de voi. Pentru că dacă o aşa de mare mulțime de oameni ne-am rupe de voi, retrăgându-ne într-o parte oarecare de pe întinsul pământului, prin pierderea unor cetățeni aşa de numeroşi, stăpânirea voastră s-ar zdruncina, ba mai mult, însăşi despărțirea noastră v-ar fi pedeapsă. De bună seamă, ați fi fost cuprinşi de spaimă față de singurătatea voastră, în această tăcere a lumii şi-n acest soi de amorțeală, ca şi cum lumea ar fi rămas neînsuflețită. V-ați întreba atunci cui o să mai porunciți; v-ar rămâne mai mulți duşmani decât cetățeni. Acum, însă, aveți mai puțini duşmani față de mulțimea creştinilor, deoarece având pe creştini, aveți cu voi aproape toți locuitorii, aproape ai tuturor oraşelor. Dar ați preferat să-i numiți duşmani ai neamului omenesc mai degrabă decât ai rătăcirii omeneşti. Şi cine v-ar scăpa de stăpânirea acelor duşmani ascunşi, care vă tulbură întruna mințile şi sănătatea, vreau să zic de atacurile demonilor, pe care noi îi alungăm de la voi fără răsplată, fără nici un fel de simbrie? Pentru răzbunarea noastră ne-ar fi fost de ajuns şi numai acest lucru: să vă lăsăm în ghearele duhurilor necurate, ca o posesiune rămasă fără stăpân. Aşadar, negândindu-vă măcar să răsplătiți un ajutor aşa de prețios, ați crezut că e mai bine să socotiți duşman un neam care nu numai că întru nimic nu vatămă, dar vă aduce chiar foloase, fiindcă suntem cu adevărat duşmani nu ai neamului omenesc, ci mai degrabă ai rătăcirii lui.”

Tertulian, Apologeticul, XXXIX, 1-2, în Părinți și Scriitori Biseri­cești (1981), vol. 3, p. 92

„Suntem un singur corp prin sentimentul comun al credinței, prin unitatea disciplinei şi prin legătura aceleiaşi speranțe. Mergem strânşi în grup şi adunați ca la luptă ca să asaltăm pe Dumnezeu cu rugăciuni. Acest atac este totuşi plăcut lui Dumnezeu. Ne rugăm şi pentru împărați, pentru miniştri şi împuterniciții lor, pentru starea de față a secolului, pentru liniştea aşezărilor şi pentru întârzierea sfârşitului.”