Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Theologica Patristica Cum dobândim liniștea sufletului

Cum dobândim liniștea sufletului

Un articol de: Pr. Narcis Stupcanu - 01 Apr, 2020

Sfântul Vasile cel Mare, Epistole, epistola 2, II, în Părinți și Scriitori Bisericești (2010), vol. 3, pp. 32-33

„Fiecare zi posomorăște sufletul cu câte o supărare nouă, pe când nopțile, care preiau îngrijorările zilelor, amăgesc și mai mult cugetele cu nălucirile lor vinovate. Față de toate acestea există numai o singură scăpare: să te desparți cu totul de grijile lumești.

(...) Deprinderea evlaviei hrănește sufletul cu gândiri cerești. Și ce lucru poate fi mai fericit decât să imiți aici, pe pământ, cetele îngerilor, care îndeamnă la rugăciune încă din revărsatul zorilor și preamăresc pe Făcătorul lumii în laude și în cântece, iar după ce soarele a ajuns să strălucească, să pornești la muncă însoțit pretutindeni de rugăciuni, garnisind munca prin imnuri de laudă, așa cum ai da gust mâncărurilor atunci când pui în ele sare <și mirodenii>? Căci mângâierea imnurilor ne revarsă în suflet într-adevăr o stare de adâncă seninătate și voioșie.

Așadar, liniştea este începutul curățirii. Când ai linişte sufletească, atunci nici limba nu mai discută despre lucruri omeneşti, nici ochii nu se mai răsucesc să surprindă culorile frumoase ori simetria organismelor trupeşti, după cum nici auzul nu tulbură puterea sufletului prin ascultarea cântecelor compuse anume ca să placă, sau prin vorbe ale oamenilor uşuratici sau înfumurați, lucruri care se ştie că au putere deosebită de a slăbănogi trezvia sufletească. Căci mintea care nu se împrăștie spre cele din afară și n-o ia razna prin simțuri spre lucruri omenești se întoarce acasă și se ridică prin puterile sale ca să cugete la cele dumnezeiești. Și cu cât e mai pătrunsă și mai luminată de acea frumusețe, cu atât își uită practic și de cele trecătoare și nu mai dă prea mult pe hrană, nici nu se îngrijorează de îmbrăcăminte, ci, liberă de griji pământești, își îndreaptă întreaga râvnă spre dobândirea bunătăților celor veșnice, nevoindu-se numai după înțelepciune și bărbăție, după dreptate și cumpătare, precum și după celelalte virtuți care izvorăsc din acestea și care dau apoi putința creștinului să-și îndeplinească toate datoriile vieții.”

Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Facere, omilia XXXIV, I, în Părinți și Scriitori Bisericești (1989), vol. 22, p. 5

„Învățați de la Mine că sunt blând şi smerit cu inima şi veți afla odihna sufletelor voastre (Matei 11, 29). Nimic nu aduce atâta odihnă şi linişte sufletului nostru ca bunătatea şi smerenia. O purtare ca aceasta este mai de preț pentru cel ce o are decât o coroană de împărat; este mai de folos decât strălucirea şi slava. Poate fi, oare, un om mai fericit decât cel care se vede scăpat de războiul ce se naşte înăuntrul sufletului său? Chiar de ne-am bucura de mii şi mii de ori de pacea din afară şi de slujirile celor din jurul nostru, nu avem nici un folos de pe urma acestei păci, dacă din zbuciumul gândurilor noastre se nasc înăuntrul nostru tulburări şi frământări; la fel nu poate fi cetate mai nefericită, chiar de ar avea nenumărate ziduri şi arme de apărare, dacă ­înăuntrul ei locuitorii zămislesc trădarea!”