Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Theologica Povestea păsărilor din noaptea Crăciunului

Povestea păsărilor din noaptea Crăciunului

Un articol de: Ziarul Lumina - 23 Dec, 2018

Cine ascultă sau citește cu atenţie o pildă nu va mai fi niciodată același, fiindcă ea îşi va croi singură drum către inima lui şi va doborî barierele din calea harului divin. Louis Cassels, un scriitor american creștin, azi în vârstă de 96 de ani, a scris, cu mult timp în urmă, o istorioară legată de sărbătoarea Crăciunului. Povestea relatată de el, în fapt, o întâmplare cât se poate de adevărată, vine să ne transmită un mesaj simplu și pătrunzător: Adevărului nu i te poţi opune la nesfârșit, decât dacă ești nesincer ori viclean.

A fost odată ca niciodată un om care privea Crăciunul ca pe o mare nerozie. Era o persoană integră și binevoitoare, amabilă cu familia sa, cinstit în relațiile sale cu ceilalți oameni. Dar el nu credea în ceea ce Biserica propovăduia mai ales acum, în perioada Crăciunului, anume că Fiul lui Dumnezeu S-a făcut om. Și, de asemenea, era prea corect cu sine ca să pretindă că da, el totuși crede. „Îmi pare foarte rău că trebuie să te dezamăgesc”, i-a spus într-una din zilele premergătoare sărbătorii mult așteptate soției sale, care era o creștină practicantă foarte evlavioasă. „Dar pur și simplu nu înțeleg această învățătură că Dumnezeu a luat trup omenesc, făcându-Se la fel ca noi. Nu are nici un sens afirmația aceasta, cel puțin pentru mine.”

În noaptea de Crăciun, soția și copiii omului nostru au mers la slujba Liturghiei marelui praznic. Capul familiei a refuzat să-i însoțească. „M-aș simți ca un ipocrit”, s-a dezvinovățit. „Mai degrabă voi sta acasă. Dar nu am să dorm, ci voi sta treaz și vă voi aștepta”.

Curând după ce familia a plecat cu mașina spre biserică, a început să ningă cu fulgi mari. Bărbatul rămas acasă s-a dus la fereastră și privea rafalele de zăpadă devenite din ce în ce mai puternice.

„Dacă este Crăciun, e frumos să avem unul alb, cu multă nea”, și-a spus ca pentru sine după care s-a întors în fotoliul său așezat lângă șemineu și a început să-și citească ziarul. Câteva minute mai târziu a fost luat prin surprindere de o bufnitură. Aceasta a fost urmată repede de o alta și apoi de o alta.

Prima dată, bărbatul s-a gândit că cineva trebuie să fi luat la țintă cu bulgări de zăpadă fereastra sufrageriei unde stătea. Când a ajuns în fața ușii de la intrarea în casă pentru a-și da seama ce se întâmplase, el a găsit mai multe păsări înghesuite jalnic una într-alta din cauza viscolului. Fuseseră prinse de vremea rea și în căutare disperată de adăpost încercaseră să zboare la fereastra unde lumina era aprinsă. „Nu pot lăsa aceste păsărele să stea afară și să înghețe”, s-a gândit el. „Dar cum aș putea să le ajut?” Atunci și-a adus aminte de grajdul unde era ținut poneiul copiilor săi. 'Acest loc va oferi căldura mult așteptată și adăpostul perfect pentru păsările mele.”

„Dacă aș fi asemenea lor, aș reuși să le conduc la locul sigur...”

Și-a pus haina și s-a încălțat cu cizmele, călcând prin zăpada de acum înaltă până la șopron. A deschis larg ușa acestuia și a aprins lumina. Dar păsărelele nu au vrut să intre acolo. „Doar mâncarea le va atrage să intre aici”, s-a gândit repede omul. Așa încât bărbatul s-a întors pe grabă în casă pentru câteva bucățele de pâine pe care le-a împrăștiat pe zăpada proaspăt așternută, făcând o dâră de firimituri de acasă până la grajd. Spre mâhnirea lui, păsările nu au luat seama la resturile de pâine și au continuat să fâlfâie din aripi, neajutorate, în zăpadă. Atunci omul a încercat să le gonească spre staul umblând și agitând cu mâinile pentru a le arăta cumva unde trebuie să ajungă. Dar păsările s-au risipit în toate direcțiile, cu excepția celei dorite de om, grajdul cel luminat și călduros.

„Mă socotesc o făptură ciudată și înspăimântătoare”, și-a spus în barbă neputincios, „și nu întrevăd cum aș putea descoperi vreun mod prin care să le fac a avea încredere în mine. Doar dacă aș fi eu însumi o pasăre, asemenea lor, doar pentru câteva minute, poate că aș reuși să le conduc la locul sigur...”

Exact în acel moment clopotele bisericii au început să bată. Omul a stat tăcut pentru un timp, ascultând clopotele ce aduceau vestea bună a Crăciunului. Atunci el s-a aruncat în genunchi în zăpadă. „Acum înțeleg”, a șoptit. „Acum am priceput de ce a trebuit să faci asta, să Te faci om, la fel ca noi.”

Aceasta a fost Povestea de Crăciun scrisă cu mulți ani în urmă de Louis Cassels, istorioară adevărată care prezintă într-un mod simplu, dar deosebit de expresiv taina și mesajul Nașterii lui Hristos în lume.

Să ne gândim la cuvintele Sfântului Apostol Pavel, care în prologul Epistolei către Evrei scria: „După ce Dumnezeu odinioară, în multe rânduri și în multe chipuri, a vorbit părinților noștri prin proroci, în zilele acestea mai de pe urmă ne-a grăit nouă prin Fiul pe Care L-a pus moștenitor a toate și prin Care a făcut și veacurile”.

Punctul culminant al legăturii Creatorului cu omul în Vechiul Testament a fost atins atunci când Dumnezeu a întocmit Legământ cu Moise, dând Legea pe Muntele Sinai. Dumnezeu Însuși S-a făcut părtaș acestui Legământ pentru noi, iar noi ne-am alăturat lui. Dar oamenii au păcătuit în continuare, încât Dumnezeu a ridicat profeți pentru a-i chema înapoi de la păcat, dar numai puțini au dat atenție trimișilor Divinității. Printr-unul dintre profeții de dinainte de Hristos, Osea, Dumnezeu spune că Israel a ajuns asemenea unei soții necredincioase care a săvârșit adulter mergând după dumnezei mincinoși. De-a lungul atâtor veacuri până la Hristos, Dumnezeu ne-a căutat cu iubire nesfârșită, dar noi am necinstit Legământul făcut cu El. Pentru aceea Ziditorul a fost nevoit să facă un alt Legământ, veșnic, cu umanitatea și „S-a făcut trup și S-a sălășluit între noi și am văzut slava Lui, slavă ca a Unuia-Născut din Tatăl, plin de har și de adevăr” (Ioan 1, 14).

Hristos, locul unde Dumnezeu este în maximă unire cu umanitatea

Mântuitorul Și-a vărsat sângele ca să ne convingă o dată pentru totdeauna să primim invitația de a redeveni poporul Lui. Căci pentru Sine ne-a chemat din neființă, spre a ne împărtăși de El, Care este Calea, Adevărul și Viața. Iisus Hristos este locul ­unde Dumnezeu Se află în maximă unire cu umanitatea.

Respingerea de acum a acestui Nou Legământ înseamnă păcatul refuzului suprem al iubirii lui Dumnezeu de care vorbește și Sfântul Evanghelist Ioan: „În lume era și lumea prin El s-a făcut, dar lumea nu L-a cunoscut; întru ale Sale a venit, dar ai Săi nu l-au primit. Și celor câți L-au primit, care cred în numele Lui, le-a dat putere ca să se facă fii ai lui Dumnezeu” (Ioan 1, 10-12).

„Acum știu de ce a trebuit să faci asta”, scria Louis Cassels în Povestea lui de Crăciun. Și într-adevăr, Dumnezeu a trebuit să facă asta, a devenit om ca noi să înțelegem de ce contrar tuturor încercărilor posibile ale lui Dumnezeu pe parcursul întregului Vechi Testament, nu am înțeles mesajul Lui. Uneori, trebuie, după cum știm, să devii foarte intim cuiva pentru a te face înțeles de el. Crăciunul, Nașterea Domnului este momentul de apropiere absolută a lui Dumnezeu față de oameni pentru a-i face să priceapă ceea ce El dorește să le transmită.

La Crăciun, Dumnezeu spune pământenilor: „Poate Nașterea lui Hristos va atrage atenția lor”.

Dumnezeu vorbește acum pe „limba noastră” fiindcă Cuvântul a devenit trup. Haideți să-I dăm voie acestui Cuvânt să Se pogoare în inimile noastre.

(Traducere și adaptare de Augustin Păunoiu după Louis Cassels, A Christmas Parable, https://www.catecheticalcentre.org)