Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Actualitate religioasă An omagial 145 de ani de la constituirea Reuniunii Române de Muzică de la Sibiu

145 de ani de la constituirea Reuniunii Române de Muzică de la Sibiu

Galerie foto (1) Galerie foto (1) An omagial
Un articol de: Prof. dr. Dorin Stănescu - 17 Noiembrie 2023

Anul comemorativ al imnografilor și cântă­reților bisericești este un excelent prilej de a ne opri o clipă din vârtejul cotidianului și de a reflecta asupra trecutului, de a rememora secvențe ale istoriei noastre culturale, de a vorbi despre oamenii de odinioară și despre faptele lor care se constituie în exemple luminoase despre modul în care înaintașii și-au construit și înfrumusețat viața.

Un astfel de exemplu este participarea românilor transilvăneni la viața comunitară prin asocierea lor într-o organizație, care va desfășura o serie de evenimente rămase în mentalul colectiv al epocii și transmise mai departe generațiilor viitoare sub forma unor istorisiri despre felul în care românii transilvăneni au știut să-și păstreze ființa națională, limba, credința și cultura neștirbite de intruziunea și presiunea auto­rităților imperiului.

În spațiul transilvan, în lumea sașilor şi maghiarilor din secolul al XIX-lea, grație influenței occidentale, învățarea stăpânirii unui instrument muzical, cântecul, organizarea unor coruri și implicarea în activitatea acestora, precum și participarea la diverse concerte muzicale reprezentau un reper al civilizației și, desigur, al urbanității. Pentru că românii simțeau și ei nevoia de a-și exprima trăirile prin intermediul muzicii, au apărut inițiative care au oferit cadrul necesar pentru ca muzica lor, bisericească, populară sau cultă, să își găsească un mijloc de expresie, iar ocazia avea să apară curând, în Sibiu. Așa s-a născut Reuniunea Română de Muzică, într-o epocă în care spiritul lui Andrei Șaguna și ecourile puternice ale îndemnurilor sale de unire în jurul limbii, bisericii și culturii române erau vii în rândul românilor din Ardeal. 

Un proiect în spiritul ideilor Mitropolitului Andrei Șaguna

În ziua de 2 octombrie 1878, la Adunarea Generală a Românilor din Sibiu a fost prezentat un proiect de statut pentru Reuniunea Română de Muzică, iar în 16 noiembrie 1878, în sala mare a Seminarului ortodox a avut loc constituirea asociației. Adunarea a fost prezidată de Zaharia Boiu, preot, profesor la seminar, autor de manuale și membru al Academiei Române și, totodată, un om crescut la școala neuitatului Mitropolit Șaguna. În acea ședință a fost ales și comitetul de conducere: Aurel Brote - pre­ședinte, Dimitrie Comșa - secretar, membrii Romul Petric, Petru Ciora, Dimitrie Cunțan, Ieronim Barițiu, Ioan Bădilă, Daniil Popovici Barcianu, iar ca director muzical a fost angajat profesorul Karl Frühling. După cum aflăm din monografia aniversară din 1905, în următoarele două ședințe din noiembrie 1878 și ianuarie 1879, au fost înregistrați și primii membri activi, în număr de 69, mulți dintre aceștia erau teologi afiliați seminarului din Sibiu, alții erau funcționari, juriști, proprietari etc. Nu este întâmplător faptul că teologii, profesorii seminarului erau prezenți, și aceasta pentru că spiritul ideii naționale românești inoculată de Mitropolitul Andrei Șaguna încă vibra în sufletele clericilor și elitei intelectuale românești. De aceea, Reuniunea a fost pusă sub umbrela protectoare a Seminarului arhidiecezan, acesta oferind sprijin logistic și financiar în clipele decisive ale începuturilor. În primii doi ani, corul Reuniunii a susținut un număr de șase concerte la Sibiu, unele dintre acestea având scop caritabil.

Despre atmosfera începuturilor aflăm din ziarul „Telegraful”, care scria, în 1883, referindu-se la Reuniunea Română de Muzică, următoarele: „Suntem o mână de oameni în Sibiu, avem lipsă de întrebuințarea tuturor forțelor noastre materiale și morale ca să putem prospera și vindeca ranele causate prin vitregitatea timpurilor din trecut. Să rivalizăm cu vecinii noștri, care de zeci de ani lucrează cu puteri unite, este peste putință, însă acem datorința a pune umăr la umăr spre a înainta în toate direcțiunile... și atunci vom putea zice că Și-a deschis Dumnezeu mâna și fața cu noi”. Un veritabil salt calitativ și un suflu nou îl pri­mește asociația în momentul în care, printr-o inspirată decizie, comitetul de coordonare îl angajează pe brașoveanul Gheorghe Dima (1847-1925). Acesta avea prestigioase studii muzicale la Conservatorul din Leipzig, era un talentat dirijor și compozitor. Iată cum este descrisă în monografia din 1905 venirea lui Dima: „Ca prin farmec s-au schimbat toate în reuniune cu 1 mai 1881, când ia George Dima conducerea artistică. El este sufletul reuniunei: compune piese originale, aranjează admirabilele noastre melodii poporale, introduce în sala de concerte festive muzica bisericească și numele reuniunii îl face iubit și stimat aici în Sibiu, în orașele din patria noastră și în sala Ateneului din București”. Exemplul Sibiului, succesul Reuniunii de aici a fost copiat și de alte așezări transilvane unde s-au înființat asociații similare.

1898 - un an memorabil

Așa cum am menționat anterior, Sfântul Ierarh Andrei Șaguna a lăsat românilor din Transilvania o bogată moștenire culturală și un crez național puternic, de aceea amintirea acestuia a rămas neștearsă până astăzi. Un eveniment aparte l-a reprezentat faptul că anul 1898 a fost închinat memoriei înalților ierarhi și a capetelor încoronate, fapt care a coincis cu împlinirea a 25 de ani de la trecerea la cele veșnice a marelui Șaguna. Pregătirile corului Reuniunii au fost pe măsură. Sub bagheta lui Gheorghe Dima, corul a studiat muzica și cântările bise­ricești, care au format repertoriul celor două reprezentații susținute, în iunie 1898, la Sibiu și Rășinari pentru a onora memoria Mitropolitului Șaguna. Ecoul acestor concerte a fost unul imens în rândul publicului român, iar multă vreme piesele din repertoriul corului Reuniunii au fost fredonate de oamenii de rând. În 1899, după ce vreme de 19 ani Gheorghe Dima a fost director muzical, dar și președinte al Reuniunii între 1889 și 1898, acesta a decis să facă o schimbare, părăsind Sibiul și implicit asociația pe care o conducea. În locul său a fost numit Hermann Kirchner, cel care a reușit să mențină la aceleași cote înalte aprecierea și simpatia pentru activitatea Reuniunii, ajunsă în 1905 la 25 de ani de existență, vârstă pe care a serbat-o cu fast.

O altă schimbare survine și în anul 1906, când dr. Elie Miron, cel care avea să fie primul patriarh al României, a devenit președinte al Reuniunii. Acum Reuniunea participă la Jubileul de 40 de ani organizat la București pentru a-l sărbători pe regele Carol I și obține un succes fulminant, concertele acesteia fiind deosebit de apreciate, iar presa vremii a reflectat pe larg în paginile sale aceste trăiri. Nicolae Iorga scria: „Sibienii erau o mică oştire a idealului nostru, pe care-l serveau din toate puterile lor în această formă pură a cântării... de aceea la teatru ca şi la Ateneu şi mai ales la Ateneu, au fost aplauze ca nealtele, de aceea sala se ridica din când în când într-o mare pornire de entuziasm”.

Reuniunea Română de Muzică s-a bucurat de aprecierea contemporanilor săi și și-a continuat activitatea și în România întregită, rolul său de păstrător al culturii și spiritualității române ortodoxe fiind prețuit acum de întreaga țară. După anul 1925, Reuniunea își adaugă la numele său și pe acela al lui Gheorghe Dima, în semn de recunoaștere a muncii și operei sale muzicale. Chiar dacă în perioada interbelică această asociație continuă să își desfășoare activitatea cu acelaşi profesionalism, după 1945 suflul se pierde, iar în 1968 aceasta se auto­desființează trecând în cadrul Ateneului popular „Ștefan Gheorghiu”, cu atât mai mult cu cât contextul politic nu mai era prielnic.