Pornind de la cuvintele Preafericitului Părinte Patriarh Daniel că „fiecare om poate deveni mâinile iubirii milostive a lui Dumnezeu prin care lucrează în lume ca să ridice și să vindece pe cei răniți
Aflarea cinstitelor moaște ale Cuviosului Dionisie Ignat de la Colciu
Cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, în perioada 15-19 noiembrie 2022 o delegație a Bisericii Ortodoxe Române s-a deplasat în Sfântul Munte Athos, Grecia, pentru a lua parte la evenimentele prilejuite de deshumarea osemintelor Cuviosului Dionisie Ignat de la Colciu, pe care Patriarhia Română l-a propus spre canonizare Patriarhiei Ecumenice.
Din delegația Bisericii noastre au făcut parte Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, arhim. Clement Haralam, Mare Eclesiarh al Catedralei Patriarhale din București, Dragoș Ianoși și Remus Ioniță, membri ai echipei TRINITAS TV, care au asigurat transmisiunea evenimentului, şi semnatarul acestor rânduri.
Deshumarea Părintelui Dionisie Ignat a fost programată în ziua de joi, 17 noiembrie. Deși slujba era programată să înceapă la ora 13, în momentul în care am ajuns, în jurul orei 11, deja curtea chiliei era plină cu monahi și pelerini, pe fața fiecăruia citindu-se o bucurie și o emoție pentru faptul că părintele lor duhovnicesc, Cuviosul Dionisie, urmează să fie scos din mormânt, ca o comoară care a fost pentru o vreme tăinuită, iar acum urmează să fie aflată. Peste tot oamenii vorbeau în șoaptă și din când în când se mai auzea în câte un loc un murmur din care se distingeau cuvinte precum: Părintele Dionisie e Sfânt, să avem parte de rugăciunile lui, sau Acesta a fost un mare nevoitor, Sfânt contemporan.
În acea zi vremea a fost ploioasă, motiv pentru care părinții de la Colciu au montat un cort deasupra mormântului, pentru a nu se uda pământul și a îngreuna procesul de dezgropare. Spre surprinderea multora, după ce a început Vecernia în biserică, iar părinții au început să sape, soarele a răsărit și norii s-au împrăștiat, motiv pentru care cortul a fost înlăturat. Consider că împrăștierea norilor a fost însăși binecuvântarea Cuviosului Dionisie pentru pelerinii și monahii care au venit cu dragoste să se închine moaștelor sale.
În timp ce Vecernia a fost oficiată în biserică, la slujbă fiind prezent Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, afară, treptat, fiecare din ucenicii apropiați ai Părintelui Dionisie Ignat a început să sape și să înlăture pământul din mormântul marelui cuvios. Pe fața fiecăruia se citea o emoție deosebită, pe mulți dintre monahii prezenți îi vedeam cum mișcă ușor din buze, rostind Rugăciunea lui Iisus. După ce a fost înlăturat stratul de la suprafață, sarcina dezgropării Cuviosului Dionisie i-a revenit părintelui schimonah Mamant Munteanu, unul dintre părinții din obște care l-au îngrijit în ultimii ani ai vieții pe marele nevoitor de la Colciu. Schimonahul Mamant a înlăturat cu multă grijă, cu o săpăligă și o măturică, pământul care acoperea osemintele Părintelui Dionisie.
Între timp Vecernia s-a terminat, iar soborul de slujitori, din care au făcut parte Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, arhimandritul Efrem Kutsu, egumenul Mănăstirii Vatoped, și arhimandritul Clement Haralam, a venit la mormânt pentru a săvârși slujba deshumării Părintelui Dionisie. De față au fost prezenți mulți dintre ucenicii Părintelui, între care îi amintesc la loc de cinste pe ieroschimonahul Dionisie Alb, starețul Chiliei Sfântul Gheorghe-Colciu, și pe ieroschimonahul Ignatie Bozianu, starețul Chiliei Sfântul Ipatie.
Slujba deshumării Cuviosului Dionisie de la Colciu a fost alcătuită de părintele Teodoh Vatopedinul, care a consultat mai multe manuscrise liturgice în vederea stabilirii unei rânduieli pentru deshumarea părinților care sunt cunoscuți pentru viețuirea lor sfântă. Tot cu acest prilej, Haralambios Busias, imnograf al Patriarhiei Alexandriei și ucenic al Părintelui Dionisie Ignat, a alcătuit slujba aflării moaștelor părintelui său duhovnicesc de la Colciu.
Părintele Mamant a continuat să sape. Când a ajuns la cărămida din dreptul capului, care fusese pusă peste alte două cărămizi, formând un pod menit să protejeze capul, a constatat că la presiunea greutății pământului cărămida s-a crăpat, perforând o mică bucată din partea dreaptă a craniului părintelui. Mai întâi a fost scos din groapă capul Părintelui Dionisie, care a fost curățat și oferit spre închinare episcopului, apoi părinților slujitori, fiind așezat pe o tavă și ținut cu multă evlavie în mână de părintele Dionisie Alb, starețul Chiliei Sfântul Gheorghe-Colciu, care plângea, fiind profund emoționat de aflarea sfintelor moaște. Toți cei prezenți au putut constata cu acest prilej faptul că osemintele Părintelui Dionisie au culoarea chihlimbarului, așa cum întâlnim și la alți isihaști precum Sfântul Ierarh Calinic de la Cernica, Sfântul Cuvios Gheorghe de la Cernica sau Sfântul Ierarh Grigorie Dascălul.
Treptat, au fost scoase din mormânt toate osemintele, acest procedeu fiind atent supravegheat de un medic antropolog care s-a aflat în tot acest timp pe marginea gropii. După identificarea fiecărui os, sfintele moaște au fost așezate în câțiva săculeți albi inscripționați dinainte cu fiecare parte importantă a corpului spre a putea fi identificate mai ușor osemintele în momentul așezării lor într-o viitoare raclă. Fiecare săculeț a fost sigilat până la momentul în care obștea se va ocupa de curățarea după rânduiala bisericească a sfintelor moaște.
La un moment dat, în timpul deshumării Părintelui Dionisie, un os mai mare de la picior i-a fost oferit spre sărutare părintelui arhimandrit Antipa Skandalakis, starețul Chiliei Sfânta Ana-Karyes, de pe teritoriul Mănăstirii Iviru, care, cuprins de bucurie, a înălțat acest fragment, prezentându-l poporului, și a zis cu glas mare: Priviți ce culoare frumoasă, Sfânt contemporan!
Un alt moment impresionant a fost acela în care părintele ieroschimonah Ciprian Gialluros, om cu viață duhovnicească înaltă, a primit a săruta moaștele Cuviosului Dionisie. Deși părintele Ciprian stătea retras într-un colț, căutând să nu deranjeze pe nimeni, totuși părintele Dionisie Alb l-a observat și a cerut să i se dea una din tăvile pe care erau așezate sfintele moaște, pentru a le oferi părintelui Ciprian spre sărutare. Acesta, cuprins de emoție, a luat tava, a sărutat sfintele moaște, apoi a binecuvântat poporul cu ele.
La final, după ce au fost scoase toate sfintele moaște din groapă, soborul a mers în procesiune până la intrarea în biserică, unde s-a săvârșit un Trisaghion, iar apoi au fost rostite cuvântări de către Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, arhimandritul Efrem Kutsu şi arhimandritul Antipa Skandalakis. Sfintele moaște au fost așezate apoi într-o raclă de lemn în mijlocul bisericii, loc în care s-au închinat toți cei prezenți.
Noaptea, Sfânta Liturghie a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul împreună cu părintele arhimandrit Clement Haralam. A fost un moment plin de încărcătură duhovnicească, ca o noapte de Înviere. Deși erau foarte obosiți, pe chipul părinților de la Colciu se citea o mare bucurie. Personal, consider că a fost o mare binecuvântare faptul că am putut să fiu martor al unui astfel de eveniment. Cred că toți cei prezenți au simțit lucrarea duhovnicească a Părintelui Dionisie Ignat în viețile lor, iar acest lucru s-a văzut prin numărul mare de pelerini și monahi prezenți la slujba deshumării. Peste 300 de români și greci au venit să îl cinstească pe Cuviosul Dionisie Ignat, cel care a strălucit prin smerenie și dragoste în pustia Colciului, făcându-se următor vrednic al Sfântului Agapie de la Colciu și al marilor nevoitori români din Sfântul Munte Athos.