Cimitirul Mănăstirii Cernica - cea mai mare necropolă bisericească din România

În cele câteva secole de existență, Mănăstirea Cernica a reprezentat un loc de revigorare duhovnicească, un refugiu din arșița verilor bucureș­tene pentru cei dornici de preumblare, dar și adăpost pentru orășenii primejduiți de invaziile dușmane. Lavră cu adevărat bogată în călugări și frați, Cernica a fost readusă la viață prin râvna cuviosului paisian Gheorghe arhimandritul, care la sfârșitul veacului al XVIII-lea a înfruntat în acest scop balaurii pământești sălășluiți în ostrov și în acareturile pe care le-a găsit căzute în ruină.

Cuviosul Gheorghe a pus mănăstirea în rânduială și a adunat sute de călugări care viețuiau ca într-o adevărată cetate, fiecare cu rostul și ascultările sale bine statornicite, fiind de mare ajutor oamenilor prin rugăciunile pe care le săvârșeau fără încetare.

Lucrarea a fost continuată cu aceeași dăruire de către stareții care au urmat, ucenici ai Cuviosului Gheorghe cu viață îmbunătățită, dintre care cel mai înmiresmat cu sfințenia a fost Sfântul Ierarh Calinic. El a sporit obștea, astfel că în 1844 erau 197 de monahi și 96 de frați care lucrau cu hărnicie în ateliere proprii, remarcându-se ca iscusiți psalți, caligrafi, gravori, copiști, traducători, zugravi de icoane, croitori etc.

Sfințenia care a izvorât din multele nevoințe și iubirea de oameni a călugărilor a hrănit și tămăduit sufletele multor nefericiți și nau­fra­giați ai vieții. De aceea, încrederea în rugăciunile continue ale cuvioșilor cernicani i-a determinat pe mulți să-și dorească să își pregătească acolo un locaș de îngropăciune.

Cimitirul Mănăstirii Cernica s-a născut, desigur, din nevoia de a adăposti trupurile cuvioșilor monahi trecuți la Domnul în lăcașurile drepților. Astfel, în anul 1804, Cuviosul Gheorghe a construit o bisericuță de cimitir închinată Sfântului și Dreptului Lazăr, cel a patra zi înviat din morți, sfințită de Episcopul Iosif al Argeșului. În jurul acestei mici capele în subsolul căreia se află gropnița monahală a luat ființă ceea ce avea să se numească azi cimitirul vechi, în timp ce noul cimitir, situat vizavi, pe partea cu biserica mare a Sfântului Nicolae, s-a înfiripat la începutul secolului XX. Să amintim că a mai existat un mic cimitir și în jurul Bisericii „Sfântul Nicolae”, unde a fost îngropat, printre alții, Mitropolitul-primat Conon Arămescu-Donici (†1922). Cu prilejul lucrărilor de restaurare a bisericii înfăptuite de Arhiepiscopia Bucureș­tilor, în timpul păstoriei Patriarhului Justinian Marina, mormântul Mitropolitului-primat Conon a fost strămutat pe amplasamentul de astăzi. Această biserică a fost de curând restaurată în întregime, tot de către Arhiepiscopia Bucureștilor, prin grija Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, între anii 2012 și 2018.

Cimitirul Mănăstirii Cernica conservă splendide monumente funerare, însă trebuie să știm și că multe au dispărut cu timpul, din cauza cutremurelor, cel din anul 1940 fiind printre cele mai devastatoare, după cum se poate vedea în unele vechi imagini.

Având în vedere că anul 2021 a fost declarat în Biserica Ortodoxă Română ca Anul comemorativ al celor adormiți în Domnul și că acest lucru prilejuiește studierea mai atentă a valorii liturgice și culturale a cimitirelor, din inițiativa Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul României, cimitirul cernican s-a înveșmântat în straie noi prin lucrări de reamenajare, din care amintim: a fost ridicat un gard nou în jurul cimitirului, principalele monumente au fost curățate, au fost turnate alei noi și s-a asigurat un iluminat corespunzător. Plăcuțele explicative și de orientare îi vor ajuta pe vizitatori să parcurgă, fără greutate, incinta acestui important loc al memoriei.

Numeroasele personalități bise­ricești și laice care au ales să aștepte Învierea cea de obște în ostrovul Sfântului Nicolae au făcut din cimitirul Mănăstirii Cernica necropola bisericească cea mai importantă din România.

De-a lungul vremii, câțiva istorici au încercat să întocmească liste cu cele mai cunoscute nume din cimitirul Mănăstirii Cernica. Astfel, primul dintre ei a fost Casian Cernicanul, care a publicat, în 1870, la București, lucrarea Istoriile sfintelor monastiri Cernica și Căldărușani. Lui i-a urmat Mitropolitul-primat Atanasie Mironescu (†1931), care a elaborat și publicat, în 1930, o nouă monografie științifică dedicată Mănăstirii Cernica. De acest subiect a fost preocupat și preotul profesor Niculae M. Popescu (†1963), membru al Academiei Române, care a realizat prin anii 1955-1956 o lucrare intitulată Necropola Capitalei, rămasă în manuscris, preluată și continuată de Gheorghe Bezviconi (†1966) și publicată postum, la București, în 1972 și la Chișinău, abia în 1997.

În anul 2010, din inițiativa Preafericitului Părinte Patriarh Daniel a fost întocmită și tipărită o monografie ilustrată color consacrată exclusiv necropolei cernicane, intitulată Ostrovul Învierii - personalități bisericești și laice înhumate în cimitirul Mănăstirii Cernica. În anul 2018, a fost publicată o broșură numită Făclii de Înviere în care sunt creionate chipurile personalităților care au contribuit la realizarea Marii Uniri din anul 1918 și care odihnesc în cimitirul cernican.

Cercetările întreprinse ne-au îngăduit descoperirea unui număr mai mare de personalități care își dorm somnul de veci la Cernica, față de ceea ce era semnalat până în prezent. În această situație, de exemplu, lista cu ierarhi cunoscuți înhumați la Cernica a crescut de la 17 la 30.

Vom reda numele ierarhilor și ale celor mai importante persona­lități bisericești și laice grupate în cinci categorii: 1. Ierarhi; 2. Clerici de vază: stareți, arhimandriți, protosingheli, ieromonahi cu activitate culturală și gospodărească, compozitori, cronicari, traducători, duhovnici cunoscuți, preoți profesori cu activitate de cercetare teologică, literați, publiciști, gradați în armată; 3. Boieri, oameni politici și de arme; 4. Profesori laici, artiști, lite­rați, oameni de cultură; 5. Perso­na­lități basarabene, militante pentru unirea Basarabiei cu România.

Listele nu sunt exhaustive, deoarece scopul articolului de față este acela de a prezenta importanța cimitirului de la Mănăstirea Cernica pentru istoria Bisericii Ortodoxe Române și a culturii noastre. Am precizat în dreptul fiecărui nume, acolo unde a fost posibil, anul trecerii la cele veșnice, funcția și rolul jucat în istoria Bisericii și a țării noastre. Arhiereii vor fi redați grupați după gradul ierarhic deți­nut, în ordinea trecerii la cele veșnice, iar celelalte liste de nume vor fi redate în ordine alfabetică.

Mitropoliți: Nifon Rusailă, Mitropolit-primat (†1875); Dionisie de Dîrstor, Mitropolit al Dobrogei (†1879); Conon Arămescu-Donici, Mitropolit-primat (†1922); Atanasie Mironescu, Mitropolit-primat (†1931); Gurie Grosu, Mitropolitul Basarabiei (†1943); Nicolae Amasinschi, Mitropolitul Caucazului de Nord și al Azovului (†1945); Efrem Enăchescu, Mitropolitul Basarabiei (†1968); Nifon Criveanu, Mitropolitul Olteniei (†1970); Tit Simedrea, Mitropolitul Bucovinei (†1971).

Episcopi: Ghenadie Țeposu, Episcopul Argeșului (†1877); Atanasie Stoenescu, Episcopul Râmnicului (†1880); Sofronie Vulpescu, Episcopul Râmnicului (†1923); Gherontie Nicolau, Episcopul Constan­ței (†1948).

Episcopi/arhierei-vicari: Ioanichie Stratonichias (†1839) - a sprijinit construcția Bisericii „Sf. Gheorghe” de la Cernica; Dometie (†1848); Acachie Palada al Laodiceei (†1859); Acachie Ierapoleos (†1860); Auxentie (†1872); Ieronim Sevastis (†1875); Vladimir Suhopan Irinupoleos (†1882); Calist Stratonichias (†1885); Inochentie Moisiu Ploieș­teanul (†1894); Varlaam Răileanu (†1899); Melchisedec Piteș­teanul (†1910); Teofil Mihăilescu (†1926); Platon Ciosu Ploieș­teanul, vicar patriarhal (†1934); Veniamin Pocitan Ploieşteanul, vicar patriarhal (†1955); Athanasie Dincă, vicar patriarhal (†1973); Veniamin Nicolae, Episcopia Buzăului (†1981); Roman (Stanciu) Ialomițeanul, Arhiepiscopia Bucureștilor (†1994).

(Va urma)