Cuvintele negrăite la Sfântul Simeon Noul Teolog

Suntem făpturi cuvântătoare și, prin urmare, comunicăm. Cu toții punem preț pe cuvinte și, chiar dacă recunoaștem sau nu, căutăm să ne alegem bine cuvintele atunci când vrem să transmitem ceva sau, cel puțin, încercăm. Indiferent că vrem să ne exprimăm dragostea, mulțumirea sau, dimpotrivă, ura și ingratitudinea, ne folosim de un anumit limbaj. Ne dorim să se observe că accentuăm, prin anumite expresii, stările, ideile și scopurile noastre. Chiar și când revărsăm un interminabil șuvoi de cuvinte, vrem să dovedim, prin cantitatea vorbelor, că avem dreptate, cu riscul de-al anihila pe receptor. Alții însă preferă tăcerea; tăcerea întru cunoștință, tăcerea ignorantă sau tăcerea vinovată; însă fiecare dintre ele transmite ceva; nu avem un vid absolut. Acestea sunt, desigur, cuvintele și tăcerile lumii prezente, de care s-au umplut până la refuz sufletele oamenilor. Acesta este motivul pentru care unii, în mod conștient sau nu, caută cuvinte și tăceri dintr-o altă lume; sunt singurele care-i mai interesează.

Dincolo de cuvinte, dincolo de tăceri

Este bine-cunoscut pasajul nou- testamentar în care Apostolul Pavel relatează „ceva” despre ascensiunea sa în al treilea cer. Printre altele, el notează că acolo a auzit „cuvinte de negrăit” (cf. 2 Corinteni 12, 4). Ce sunt aceste cuvinte? Cum pot fi ele interpretate? Cea mai la îndemână erminie a fost aceea că aici avem de-a face cu o formă de teologie apofatică în care realitatea, întrucât nu poate fi descrisă, este exprimată prin negație. Desigur că o anumită mentalitate raționalistă a alimentat această explicația pur scolastică a experi­enței Apostolului.

Cuvintele auzite de Apostol erau negrăite nu pentru că nu puteau fi rostite, ci pentru că ele desemnau realități din Împărăția lui Dumnezeu, fără echivalent în această lume.

Tradiția Părinților Bisericii ne poate ajuta să înțelegem un pic mai profund această experiență a Apostolului. Iar un aport important, prin vocația sa mistică, la în­țe­legerea celebrei expresii pauline ne aduce și Sfântul Simeon Noul Teolog. Să vedem, așadar, în ce fel se apropie Sfântul Simeon de aceste „cuvinte negrăite”.

Negrăitul, expresia contemplației

Așa cum am spus, negrăitul nu ține de experierea lumii create, ci aparține în mod exclusiv lui Dumnezeu și celor ce se află în jurul lui Dumnezeu, adică lucrărilor Sale nezidite. Dintre acestea, Domnul descoperă, după propria Sa înțe­lep­ciune, anumite lucruri aleșilor Săi. De aceea, Sfântul Simeon scrie: „Cuvintele negrăite pe care dum­nezeiescul Pavel spune că le-a auzit nu pot fi altceva... decât con­templațiile mistice cu adevărat de neexprimat şi cunoștințele mai mult decât sublime, în afara cunoș­tinței noastre, datorate luminării Duhului Sfânt, adică con­tem­pla­țiile, inaccesibile vederii, ale slavei şi dumnezeirii Fiului şi Cuvântului lui Dumnezeu, care transcend orice lumină şi orice cunoștință” (Cuv. a-III-a Morală).

Unirea cu Hristos

O altă experiență care ține de latura negrăitului este unirea cu Dumnezeu. Sfântul Simeon este probabil Părintele care vorbește cel mai mult despre tema unirii, o temă oarecum neînțeleasă de posteritate și pentru care, în anumite medii creștine, i s-a adus acuze nedrepte, precum cea de panteist. O contri­buție esențială la clarificarea acestei probleme are părintele Dumitru Stăniloae, care afirmă, în „Introducerea” de la vol. VI al Filocaliei românești, încadrarea totală a Sfântului Simeon în Tradiția Bisericii Ortodoxe, pentru care unirea cu Dumnezeu reprezintă etapa a treia și ultima a urcușului duhovnicesc, la care este chemat fiecare creștin. Așa­dar, iată ce scrie Sfântul Simeon despre experiența celui ce se unește cu Hristos: „Îl simte pe Cel pe care îl dorea; devine cu totul străin de lume, pierzându-și până şi amintirea întregii lumi; el este împreună cu îngerii, se adâncește în lumină, gustă viața, îmbră­țișează nemurirea, intră într-o bucurie preadulce, urcă până în al treilea cer, este răpit în Rai, înțe­lege cuvinte negrăite, intră în cămara cea de nuntă, ajunge la patul nupțial, îl vede pe Mire, e părtaș nunții duhov­nicești, se îndestulează din potirul mistic” (Cuv. a-VI-a Morală).

Ceea ce Sfântul Simeon ține adesea să accentueze este rolul fundamental al Sfântului Duh pe tot parcursul vieții duhovnicești. De aceea, cu atât mai mult, accesul la con­­tem­plații și la experiențe negrăite nu se realizează prin propriile puteri ale nevoitorului, ci numai prin lucrarea Sfântului Duh. În acest sens, Sfântul Simeon spune că: „Hristos ne va mântui prin darul Sfântului Său Duh şi ne va îndrepta prin această unire cu El, făcându-ne părtași ai bună­tăților tainice ale Împărăției Sale” (Cuv. a-XII-a Morală).

Poemul negrăitului

După cum se știe, Sfântul Simeon nu ne-a lăsat moștenire doar Cateheze, Cuvântări și Capete, ci și Imne, adică poeme. Se spune că, de regulă, trăirile cele mai înalte nu se pot exprima pe deplin prin­tr-un discurs în proză, ci mult mai potrivită este pentru aceasta poezia, datorită puterii ei de sugestie. Și la Sfântul Simeon, întâlnim minunate expresii poetice, într-un ­grad aș zice mai înalt decât la oricare alt poet, întrucât el așază în ritmul poeziei nu simple sentimente, ci uimirile dum­ne­­zeieș­­tilor sale vederi. De aceea și exclamă în repetate rânduri, adre­sându-se lui Hristos: „Fru­mu­se­țea Ta este uimitoare, arătarea Ta este neasemuită, splendoarea Ta este negrăită, iar slava Ta este dincolo de orice cuvânt” (Imnul 39).

Desigur că, doar în câteva rânduri, nu se poate surprinde întreaga expe­­riență a negrăitului dumnezeiesc pe care o cuprinde opera Sfântului Simeon, însă o anumită gustare a trăirilor sale se comunică și prin cele câteva pasaje semnificative, extrase din scrierile sale. În același timp, acestea pot constitui indicii pentru cei ce intuiesc perisabilitatea cuvintelor și a tăcerilor seculare, și deschid o mică fereastră spre cer, spre o altă lume, spre negrăit.