Dimitrie Cantacuzino-Pașcanu, ctitor de spital și făcător de bine

Boier descendent dintr-o familie cu rezonanță în istorie, Dimitrie Cantacuzino-Pașcanu a lăsat moștenire Iașilor nu doar amintirea unor fapte care-l situează printre marii ctitori de cultură și spiritualitate din capitala Moldovei, ci și unul dintre cele mai vechi spitale ale orașului. Odinioară așezământ de sine stătător, parte a Spiridoniei, acest spital a rezistat până astăzi, când servește ca secție externă a Spitalului de Pneumoftiziologie din Iași.

Spitalul „Sfânta Treime”, cum a fost numit în epocă, a fost ridicat de familia boierilor Dimitrie și Pulcheria Cantacuzino-Pașcanu în șapte ani, în perioada 1851-1858. Provenind din familii înstărite, care au dat oameni de seamă Moldovei veacuri de-a rândul - Dimitrie din vechea familie a Cantacuzinilor, și Pulcheria, fiica poetului Alexandru Beldiman și mătușa domnitorului Grigore Ghica -, cei doi soți nu s-au oprit cu actele de binefacere numai la grija arătată bisericilor, în special Bisericii Talpalari din Iași, în care sunt pomeniți drept ctitori, ci s-au gândit să le reverse și asupra necăjiților și a celor aflați în suferință. La momentul ridicării spitalului pe care l-au ctitorit, în Iași mai existau doar Spitalul „Sfântul Spiridon” (cel mai vechi din Moldova, construit de Ștefan Bosie la 1757, ulterior integrat în ceea ce s-a numit în epocă Epitropia Casei „Sfântul Spiridon”) și Spitalul Evreiesc.

După finalizarea lucrărilor, în 1858, vornicul Dimitrie Cantacuzino-Pașcanu a trimis o scrisoare „Onoratei Epitropii a Sfântului Spiridon”, prin care îi „închina” noul așezământ destinat îngrijirii bolnavilor: „Având, pe de o parte, în privire că din toate clasele societăţii nici una nu este mai vrednică de compătimire şi mai însemnată prin numărul ei decât ace sărmană şi muncitoare, pentru care sănătatea este singurul avut ce-i înfăţişează mijloacele de vieţuire, iar pe de alta că în întâmplare de boală, din lipsa îndemânărilor de căutare, pătimaşii din acea clasă, chiar când scapă cu zile, zac un îndoit şi întreit timp, care adesea îi anevoiesc de a înstră­i­na şi ceea ce pot avea pe lângă ei, până ce ajung în cea mai ticăloasă stare de mizerie, supt iscălitul, mişcat de dorinţa de a scăpa măcar un mic număr de o asemenea soartă, m-am îndemnat de a face şi eu în măsura mijloacelor mele un spital cu hramul «Sf. Treimi» în mahalaua Tătăraşilor de aice din oraş. Ca una ce pe lângă însemnata poporare de număr, totodată se găseşte şi îndepărtată de centrul oraşului… învrednicindu-mă sfânta pronie a-l săvârşi, prin aceasta, vin a-l închina Ospitalului Central al Sfântului Spiridon”.

La 1913, trecând în revistă, în lucrarea sa, „Orașul Iași”, așezămintele locale ale Epitropiei „Sf. Spiridon”, monografistul N. A. Bogdan amintea și de „Spitalul «Sfânta Treime» din suburbia Tătărași, cunoscut mai mult sub denumirea de «Spitalul Pașcanu», după numele primului fondator, Dimitrie Cantacuzino- Pașcanu, conținând 30 de paturi pentru bolnavii de orice fel și 15 paturi la pavilionul isolare”.

Un spital modern pentru Iașii veacului al XIX-lea

Potrivit unui istoric publicat de dr. Bogdan Moldoveanu, șeful Secţiei Clinice „Paşcanu” a Spitalului de Pneumoftiziologie din Iași, care funcționează în vechea clădire ctitorită de vornicul Cantacuzino-Pașcanu, „epitropia a deschis spitalul în luna mai 1858, cu 16 paturi; în 1860 avea 20 de paturi, iar în 1870 avea 45 de paturi. Conducerea acestui aşezământ de către Ludovic Russ imprimă de la începutul activităţii medicale şi administrative o notă elevată, adică o bună îngrijire, curăţenie, disciplină”. 

Chirurg și mare medic al Iașilor secolului al XIX-lea, Ludovic Russ senior a fost primul profesor al Catedrei de Chirurgie de la Iași (1880) și este considerat creatorul școlii științifice de chirurgie ieșene. A fost medic la Spitalul „Sfântul Spiridon” și epitrop al Casei Spitalului „Sfântul Spiridon” și l-a ajutat pe Dimitrie Cantacuzino-Pașcanu la organizarea Spitalului „Sf. Treime” din Tătărași.

În volumul „Istoricul spitalului orășenesc de adulți din Iași, în cadrul fostelor așezăminte Sf. Spiridon”, profesorul medicinist Vasile Rășcanu nota: „Tot din inițiativa lui (a medicului Ludovic Russ senior - n.r.) s-a înființat Spitalul «Sf. Treime» din Tătărași, unde a rămas ca prim efor și inspector până la moarte”. Pentru slujba de inspector al Spitalului „Sf. Treime”, doctorul Russ primea de la Dimitrie Cantacuzino-Pașcanu o leafă de „100 de galbeni pe anul dintăi”, cititorul apreciindu-l pe chirurg „ca unul în a cărui osârdie și îngrijire întru aceasta am o desăvârșită încredere”.

Însă nu numai influența medicului Russ a fost benefică, căci ctitorii înșiși gândiseră spitalul ca pe un așezământ modern pentru acele vremuri. Clădirea, construită la marginea orașului, în mahalaua Tătărașilor, a fost alimentată cu apă din canalul public, cu sprijinul domnitorului Alexandru Grigore Ghica. Avea, de asemenea, asigurată o capacitate de „una sută şi mai bine de crivate (paturi, n.r.)”, dar această capacitate nu a fost atinsă de la început. Activitatea medicală și de îngrijire era finanțată din veniturile unor moșii ale familiei, cea de la Tăutești-Iași și Vinderei (azi județul Vaslui). Spitalul dispunea și de o spițerie (farmacie - n.r.), pentru care ctitorul solicitase aprobare încă din 1856. Documentele Epitropiei „Sfântul Spiridon” arată că în perioada 1858-1861, din venitul moșiilor Tăutești și Vinderei, s-au plătit spitalului, pentru buna funcționare, câte 500 de galbeni anual.

Spitalul „Sfânta Treime”, care își luase numele după cel al hramului capelei din incintă, a fost folosit, în decursul timpului, în diverse ramuri medicale. Pentru că era construit la marginea Iașilor, după epidemia de holeră din 1865, epitropia a decis să devină spital de holerici. A fost, apoi, spital de boli contagioase, a oferit consultații și tratamente gratuite săracilor, în perioada interbelică a fost spital de medicină internă, dar a avut și o secție de chirurgie, iar după al Doilea Război Mondial a fost integrat rețelei unităților medicale dedicate luptei împotriva tuberculozei. Conform datelor publicate de dr. Bogdan Moldoveanu, din 1949, „Spitalul Paşcanu este predat în întregime reţelei de ftiziologie, de atunci funcţionând la capacitatea maximă de 110 paturi”. 

Astăzi, după 162 de ani de la înființarea de către generosul filantrop Dimitrie Cantacuzino-Pașcanu, aici funcționează Secția Clinică a II-a a Spitalului de Pneumoftiziologie din Iași și, deși clădirea are grabnică nevoie de reabilitare, servește în continuare bolnavilor ieșeni.