Evenimente importante la Biserica „Sfântul Gheorghe“ – Nou

Anul 2014 este dedicat Sfinţilor Martiri Brâncoveni, întrucât se împlinesc 300 de ani de la martirizarea şi trecerea acestora în rândul mucenicilor lui Hristos. În acest context, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a luat hotărârea ca acest an să fie declarat, pe lângă „Anul omagial euharistic“, şi „An comemorativ al Sfinţilor Martiri Brâncoveni“. Programul manifestărilor religioase consacrate omagierii Sfinţilor Brâncoveni din anul 2014 cuprinde evenimente importante, care sunt legate de ctitoria Sfântului Martir Constantin Brâncoveanu, Biserica „Sfântul Gheorghe“-Nou din Bucureşti.

Primul popas duhovnicesc însemnat va avea loc în data de 21 mai 2014, când, cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel şi în consonanţă cu hotărârea Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române în ceea ce priveşte cinstirea cuvenită acordată Sfinţilor Brâncoveni în anul 2014, se va desfăşura o procesiune solemnă cu moaştele Sfântului Martir Constantin Brâncoveanu. Această procesiune deosebită este inspirată de o altă mare procesiune, organizată în urmă cu 80 de ani (21 mai 1934), când osemintele muceniceşti ale Marelui Voievod şi Martir au fost purtate întru cinstire, de la Catedrala patriarhală la Biserica „Sfântul Gheorghe“-Nou, după care au fost reînhumate în mormântul voievodal din ctitoria sa.

Această măreaţă şi emoţionantă procesiune de anvergură naţională reprezintă preţuirea deosebită pe care clerul şi credincioşii ortodocşi români o acordă jertfei muceniceşti pentru Hristos şi pentru ţară a Sfinţilor Martiri Brâncoveni.

Al doilea moment important îl reprezintă ziua de 16 august 2014, când se va săvârşi slujba de resfinţire a Bisericii „Sfântul Gheorghe“-Nou, în prezenţa Întâistătătorului Bisericii Ortodoxe Române, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, a unui ales sobor de preoţi şi diaconi, precum şi a unei mulţimi de credincioşi.

Cele două popasuri duhovniceşti sunt evenimente de o importanţă deosebită în istoria multiseculară a Bisericii „Sfântul Gheorghe“-Nou din Bucureşti, aflate sub strălucirea sfântă a împlinirii celor 300 de ani de la martirizarea Sfinţilor Brâncoveni (1714-2014). Acestea aduc cu sine multă bucurie duhovnicească pentru clerul şi credincioşii din Patriarhia Română. Iubitori şi cu multă evlavie pentru jerfelnicia luminată de sacrificiul de sânge al Sfinţilor Martiri Brâncoveni, creştinii ortodocşi români din ţară şi din străinătate cinstesc cu tărie duhovnicească dragostea şi credinţa mucenicească a acestor sfinţi martiri.

Proclamarea Anului comemorativ al Sfinţilor Martiri Brâncoveni

Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, în şedinţa de lucru din 29 octombrie 2013, a examinat referatul Cancelariei Sfântului Sinod în legătură cu iniţiativele Patriarhului României privind declararea anului 2014 în Patriarhia Română ca „An omagial euharistic (al Sfintei Spovedanii şi al Sfintei Împărtăşanii)“ şi „An comemorativ al Sfinţilor Martiri Brâncoveni“. Pentru aceasta a fost emisă Hotărârea Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române nr. 10.236 din data de 31 octombrie 2013, care rânduieşte cinstirea după cuviinţă în Patriarhia Română a Sfinţilor Martiri Brâncoveni, la împlinirea celor 300 de ani de la moartea lor mucenicească.

După săvârşirea Sfintei Liturghii şi a slujbei de Te Deum, oficiate în ziua de 1 ianuarie 2014 în Catedrala patriarhală, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a proclamat oficial anul 2014 „An omagial euharistic (al Sfintei Spovedanii şi al Sfintei Împărtăşanii)“, precum şi „An comemorativ al Sfinţilor Martiri Brâncoveni“ în Patriarhia Română. În cuvântul rostit, Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Române arăta: „Constantin Brâncoveanu este un mărturisitor al credinţei ca şi Sfântul Constantin cel Mare, dar în plus, el este martir şi reţinem faptul că a fost ucis cu moarte mucenicească exact în ziua în care împlinea 60 de ani. Biserica Ortodoxă Română l-a trecut în rândul sfinţilor prin Hotărârea Sfântului Sinod din data de 20 iunie 1992 şi a fixat ca zi de pomenire data de 16 august, pentru că ziua de 15 august este marea sărbătoare a Adormirii Maicii Domnului şi nu se mai adaugă altă sărbătoare. Aşadar, aceşti Sfinţi Martiri Brâncoveni sunt pomeniţi anul acesta, 2014, cu o evlavie deosebită“.

Mazilirea domnitorului Constantin Brâncoveanu

În ultima parte a domniei sale, voievodul Constantin Brâncoveanu era bănuit de către turci că ar trata în ascuns cu Imperiul Habsburgic şi cu cel Ţarist. Din acest motiv otomanii i-au pus gând rău. Faptul că domnitorului român i s-au acordat titlurile de conte şi principe al Sfântului Imperiu Roman de Naţiune Germană, precum şi titlul de principe al Imperiului Ţarist a contribuit la învinuirea sa. La acestea s-au adăugat şi uneltirile unor familii boiereşti care îi râvneau tronul.

În această conjunctură nefavorabilă pentru domnitorul român, la data de 25 martie 1714, în miercurea din Săptămâna Patimilor, a fost mazilit de către turci. I-au fost jefuite averea şi bunurile familiei. Dar Vodă Brâncoveanu a întâmpinat cu demnitate şi tristeţe aceste mari încercări prin care trecea, consemnându-le în ultima sa scrisoare adresată patriarhului Ierusalimului, Hrisant Nottara, în aceeaşi zi de 25 martie 1714 (Buna Vestire): „Ieri, la 24 ale acestei luni, viind aici cu firman un oarecare Mustafa-Aga, Hambar-Emini, a adus şi mazilirea noastră, şi cu poruncă de aşa cuprins, ca să ne ducă la Ţarigrad cu soţia şi copiii şi ginerii noştri. Această întâmplare fireşte că este prea plină de jale şi de tulburare; dar, deoarece cunoaştem că a venit din multele noastre păcate, facă-se voia Lui cea sfântă. Iată că şi noi ne gătim şi după puţine zile plecăm. Şi Dumnezeu să ne ajute. Deşi toată boierimea noastră strigă şi cere să vie cu noi, totuşi nu ştim ce va ieşi. Şi sfintele-ţi rugăciuni să fie cu noi în toată viaţa“.

La Constantinopol, Constantin Brâncoveanu este aruncat în tenebroasa închisoare Edicule (Yedi-Kule), a celor Şapte Turnuri, unde a fost bătut şi schingiuit aproape trei luni. Brâncovenii au fost supuşi la torturi inimaginabile. Suferinţele şi chinurile lor au continuat pentru toţi şi după mutarea lor la închisoarea Bostangi Başa, destinată demnitarilor turci. Torturile nesfârşite se datorau şi pârelor venite din ţară, din partea unor familii de boieri, care alimentau lăcomia turcilor, ce considerau că domnitorul, supranumit de ei „Altân Bey“ („Prinţul aurului“), poseda averi fabuloase. În ziua de 15 august, la praznicul Adormirii Maicii Domnului, când domnitorul român împlinea 60 de ani de viaţă, a fost scos din temniţă împreună cu fiii săi şi cu sfetnicul Ianache şi duşi la locul unde vor primi cununile muceniciei.

Mărturii despre martirizarea Sfinţilor Brâncoveni

Andrea Memmo, plenipotenţiarul Veneţiei la Înalta Poartă, descrie într-o scrisoare emoţionantă momentul supliciului: „Duminică, 15 august, de dimineaţă, s-a tăiat capul bătrânului principe al Valahiei, tuturor fiilor lui şi al unui boier care îi era vistier. Iată cum s-a făcut: încă de dimineaţă Sultanul Ahmed se puse într-un caiac împărătesc şi veni la Serai, pe canalul Mării Negre, în faţa căreia era o piaţă unde a adus pe Brâncoveanu Voievod, pe cei patru băieţi ai lui şi pe vistierul Văcărescu. I-au pus în genunchi unul lângă altul, la o oarecare depărtare. Un gâde le-a scos căciulile din cap şi sultanul i-a mustrat, făcându-i haini. Apoi li se deteră voie a face o scurtă rugăciune. Înainte de a se ridica securea deasupra capului, au fost întrebaţi de voiesc să se facă turci şi atunci vor fi iertaţi. Glasul cel înăbuşit de credinţă al Brâncoveanului răsună şi zice înspăimântat de această insultă: «Fiii mei! Iată toate avuţiile şi tot ce am avut am pierdut; să nu ne pierdem însă sufletele! Staţi tari şi bărbăteşti, dragii mei, şi nu băgaţi în seamă moartea. Priviţi la Hristos Mântuitorul nostru, câte a răbdat pentru noi şi cu ce moarte de ocară a murit! Credeţi tare întru aceasta şi nu vă mişcaţi, nici vă clătinaţi în credinţa cea pravoslavnică!» La aceste cuvinte, Ahmed se făcu ca un leu turbat şi porunci să li se taie capetele. Gâdele înfiorător ridică securea şi capul marelui vistiernic Văcărescu se rostogoli pe pământ. Apoi începu cu uciderea copiilor, începând cu cel mai mare. Când gâdele ridică securea la capul celui mai tânăr dintre copii, Mateiaş, numai de 12 ani, acesta se îngrozi de spaimă. Sărmanul copilaş, văzând atâta sânge de la fraţii săi şi de la Văcărescu, se rugă de sultan să-l ierte, făgăduindu-i că se va face turc. Însă părintele său, domnul Brâncoveanu, al cărui cap a căzut la urmă, înfruntă pe fiul său şi zise: «Mai bine să mori în legea creştinească decât să te faci păgân, lepădându-te de Iisus Hristos pentru a trăi câţiva ani mai mult pe pământ». Copilaşul ascultă, ridică capul şi cu glas îngeresc zise gâdelui: «Vreau să mor creştin! Loveşte!» În urmă ucise şi pe Brâncoveanu. O, Doamne, Doamne, pana-mi tremură când scriu execuţia ce am văzut şi mă întreb: putut-a fi de faţă cineva şi să nu fi plâns, văzând capul nevinovatului Mateiaş, tânăr, tinerel, rostogolit pe jos, lângă capul părintelui său, părând a-l îmbrăţişa!“

Trupurile mucenicilor au fost aruncate în apele Bosforului, iar capetele lor au fost purtate triumfal în suliţe pe străzile Constantinopolului, după care au fost expuse la poarta Seraiului şi apoi aruncate şi ele în mare. Câţiva creştini evlavioşi au cules din valurile mării rămăşiţele pământeşti ale Brâncovenilor şi, în taină, le-au îngropat în biserica Mănăstirii Panaghia Kamariotissa de pe insula Halki, zidită de împăratul Ioan al VIII-lea Paleologul, rezidită de către Panaiotache Nicussios, unde domnitorul Constantin Brâncoveanu a făcut importante danii.

Anton Maria del Chiaro Fiorentino, secretarul personal al voievodului martir Constantin Brâncoveanu, mărturisea că trupurile mucenicilor Brâncoveni şi-au găsit locul în pământul sfânt al străvechii mănăstiri cu hramul Maicii Domnului din insula Halki, unde binecredinciosul domnitor român era un mare binefăcător, aşezat în rândul ctitorilor acestui aşezământ monahal.

Doamna Maria Brâncoveanu, soţia voievodului martir Constantin Brâncoveanu, era liberă prin răscumpărarea ei din închisoarea Edicule şi din exilul forţat din Kutais, de la marginea răsăriteană a Imperiului Otoman. Ea avea dreptul de a circula liber pe teritoriul turcesc, pentru că, după cum preciza şi istoricul Nicolae Iorga, „a adus, cumpărându-le cu bani mulţi, rămăşiţele soţului ei, culese din Insula Principilor“. Astfel, Maria Brâncoveanu era cu adevărat o persoană liberă în anul 1720 şi, în acest fel, a putut strămuta osemintele muceniceşti ale soţului ei la Biserica „Sfântul Gheorghe“-Nou din Bucureşti. Fascinat de acest mister, Constantin Gane scria că „desigur cu învoirea lui Vodă Nicolae Mavrocordat..., Constantin Brâncoveanu fu adus în Bucureşti, unde fu îngropat în iulie 1720.“ A fost necesar ca această aducere a osemintelor muceniceşti să se facă cu o oarecare discreţie, deoarece Ahmed al III-lea era încă pe tronul Imperiului Otoman, iar el pusese sentinţa de condamnare la moarte pentru „hainie“ (trădare) pe seama voievodului Constantin Brâncoveanu. (va urma) (Pr. dr. Emil Nedelea Cărămizaru)