Grija domnitorilor de peste munți pentru românii brașoveni

Începând de la Mircea cel Bătrân, domnitorii munteni și moldoveni acordă privilegii deosebite cetății Brașov. De aceste danii ale domnitorilor filantropi s-au bucurat și membrii comunității ortodoxe a Bisericii „Sfântul Nicolae” din Șchei. Mărturiile aflate în bogata arhivă a bisericii noastre vor fi prezentate cronologic în cele ce urmează.

Un eveniment deosebit se petrece la 1395, când Mircea cel Bătrân, domnul Ţării Româneşti, încheie primul tratat de alianţă cu Sigismund de Luxemburg, regele Ungariei, împotriva pericolului otoman, care cu siguranţă aducea avantaje pentru ortodocşii din Şcheii Braşovului. De altfel, toţi domnii din Moldova şi Muntenia acordă privilegii Braşovului în veacul al 15-lea, şi în mod deosebit românilor din Şchei. O cronică bizantină a lui Chalkokondilos afirmă că, în anul în care turcii pătrunseseră în Muntenia aflată sub domnia lui Mircea cel Bătrân, boierii credincioşi domnului au trecut hotarul muntelui pentru a se adăposti la Braşov, unde îşi trimiseseră mai întâi soţiile şi copiii, favorizaţi de bunele relaţii pe care voievodul Mircea le avea cu Sigismund, cu care, în timpul pribegiei, avea să semneze în „Casa Sfatului” din Braşov un tratat de alianţă la 7 martie 1395 (Nicolae Iorga, „Braşovul şi Românii [scrisori şi lămuriri]”, Stabilimentul grafic I.V. Socecu, Bucureşti, 1905, p. 53). O urmare directă o reprezintă şi privilegiul din 1413, prin care se înnoieşte şi se întăreşte „aşezământul ce l-au avut de la strămoşii domniei mele şi pe drumul Braşovului până la Brăila” (Ion Bogdan, „Documente şi regeste privitoare la relaţiile Ţării Româneşti cu Braşovul şi Ungaria”, Bucureşti, 1902, p. 205).

Ne impresionează scrisoarea din 8 noiembrie 1476 a lui Vlad Țepeș, care le scria braşovenilor, între altele: „Veniţi cu pâine şi cu marfă să vă hrăniţi, căci a făcut Dumnezeu să fim acum o singură ţară” (Ion Bogdan..., p. 95).

În ciuda unei organizări administrative catolice a cetății Brașov, deosebit de bine pusă la punct, obştea din Şchei rămâne ortodoxă şi nu se cunoaşte nici un caz de convertire, ba mai mult, remarcăm o atitudine plină de respect din partea autorităţilor faţă de românii din Şchei. Este cazul popii Costea, primul slujitor atestat documentar la biserica şcheiană, a cărui piatră de mormânt a fost descoperită în 1941 în interiorul bisericii, confirmând moartea lui la 2 octombrie 1477. Cu puţin timp înainte de a muri, Laiotă Basarab scria autorităţilor braşovene: „Vă dau de ştire despre popa Costea că e omul nostru şi mi-a slujit domniei mele; astfel doresc să-l puiu la o biserică lângă domnia mea ca să-l hrănesc şi să-l miluesc, fiindcă este omul nostru, şi mi-a slujit domniei mele de multă vreme. Deci vă rog ca pe nişte buni prieteni ai mei să-l petreceţi frumos şi cu cinste, ca pe un om bun, după voia noastră”.

Episodul pribegiei la Braşov a lui Mircea cel Bătrân se repetă prin prezenţa aici a domnitorului Vlad Călugărul (1481-1495), care, ajuns pe tron, recunoaşte ajutorul românilor din Şchei, scriind judelui braşovean şi celor 12 pârgari, ca şi Laiotă Basarab mai devreme: „Şi mă rog şi cer de la domnia voastră, ca de la nişte prieteni ai mei, pentru popa Coman şi Radu din Şchei, care voiesc să vie în Ţara Domniei Mele, să nu le faceţi greutăţi şi să-i lăsaţi în pace pentru voia mea… căci când eram în nevoie mult bine am văzut de la ei, de aceea vreau să le fac şi eu bine” (Ion Bogdan..., p. 207).

În contextul invaziei din 1479, magistratul braşovean apelează la Ştefan cel Mare al Moldovei, cerându-i ajutor în 26 aprilie pentru a se putea apăra în faţa turcilor. Urmare a acestor relaţii cu domnii de peste munţi, aceştia din urmă obişnuiau să-şi adăpostească la Braşov bunurile lor în timpul primejdiilor. În acest sens chiar Matei Corvin acordase acest drept şi boie­rilor munteni (Ion Bogdan..., p. 53).

O interesantă informaţie, nu fără importanţă, ne oferă cronicarul german Thomas Tartler, în manuscrisul său din anul 1741, păstrat la Arhivele Statului din Braşov (Ion Bogdan..., p. 205), care scrie despre un principe român cu numele de Negru Vodă, al cărui chip este zugrăvit în biserica din Şchei, care a dat şcolii săseşti în Braşov muntele „Postăvarul”, pentru ca magistratul să le dea voie românilor ortodocşi din Şchei să-şi ridice o biserică. Ne explicăm, pe de o parte, de ce acest munte în documentele germane se numea „Sculergebirge” (Muntele Şcolii) şi, pe de alta, că biserica din Şchei este construită cu mult înainte de anul 1495, pe vremea lui Negru Vodă, pentru ca apoi să se reconstruiască în baza daniei voievozilor Vlad Călugărul (1495) şi Neagoe Basarab (1518-1521).

Aceste solicitări repetate confirmă existenţa unei vieţi creştine bine organizate şi prezenţa mai multor preoţi în Şchei, despre care nu avem ştire, căci altfel popa Costea sau popa Coman nu puteau să îndeplinească voinţa voievodului, lăsând obştea fără slujitor. Relaţiile amiabile între voievozii de peste munţi şi autoritatea catolică braşoveană le-au fost de bun augur românilor din Şchei, care la adăpostul lor şi-au putut ridica biserica şi şi-au putut păstra credinţa străbună. Ba mai mult, sunt capabili să asigure slujirea altor obşti creştine, ca în cazul popii Bratu.

Pe bună dreptate afirma cronicarul şcheian Radu Duma în cronica sa din veacul al 18-lea: „Poate să socotească fieştecine, precum au fost saşii (oficialităţile Braşovului) către ticăloşii (săracii) Şcheai, avându-i la cinste şi dragoste pentru multe lucuri bune ce aveau de la Şcheai. Că unde era să trimiţă cu vreo solie, tot din Şcheai trimitea şi când avea Sfatul nescaiva greutăţi, trimitea de aducea pe protopopul şi cu doi juraţi la Sfat şi se sfătuiau…” (Arhiva muzeului, Fond „Protocoale”, Catastif nr. 3, p. 25, pu­blicat în „Dreptatea, I [1905], nr. 5 şi N. Sulică, „Înştiinţări - Câteva capitole din trecutul românilor din Şcheii Braşovului”, Braşov, 1906, p. 6).

În acest sens, valoroasele documente medievale ale Braşovului, adunate într-o impre­sio­nantă culegere de la sfârşitul veacului trecut (Quellen zur Geschichte…), oferă numeroase dovezi privind misiunea diplomatică a preoţilor, grămăticilor şi negustorilor din Şchei, trimişi de autoritatea braşoveană în Moldova şi Muntenia, dar şi în cetăţile din Transilvania. În acest context înţelegem împrejurările în care preotul Bratu din Şcheii Braşovului scrie la Sibiu primul document de limbă română, primind ca recompensă, pentru traducerea documentului, 1 florin, aşa cum certifică „Socotelile Sibiului” pentru ziua de 30 noiembrie 1495, deci cu 26 de ani înaintea boierului Neacşu din Câmpulung.

În perioada în care preotul Bratu se găsea la Sibiu, la Braşov activau numeroşi dascăli, logofeţi şi „scriitori la Cetate”, aşa cum dovedesc documentele amintite. Amintim aici pe Gheorghe grămăticul între anii 1482 și 1497, Radu grămăticul între anii 1481 și 1484, Oprea grămăticul la 1536, Nan grămăticul la 1545, dascălul Stoica Dobromir între anii 1530 și 1550, ca să pomenim doar câţiva dintre cei aflaţi în misiuni diplomatice din partea Sfatului la curtea voievozilor Laiotă Basarab cel Bătrân, Vlad Călugărul, Radu Paisie, Mircea Ciobanul. Aceste mărturii explică pe deplin îngăduinţa care li s-a oferit românilor ortodocşi din Şchei pentru ridicarea locaşului lor de cult. (Va urma)