Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Actualitate religioasă An omagial „Iubirea conjugală autentică era taină desăvârşită“

„Iubirea conjugală autentică era taină desăvârşită“

Galerie foto (1) Galerie foto (1) An omagial
Un articol de: Pr. Adrian Agachi - 02 Mar, 2011

Din punct de vedere cronologic am putea spune că Taina Căsătoriei ia naştere încă din perioada în care Adam şi Eva erau în Rai. Clement Alexandrinul vorbeşte despre "o căsătorie paradiziacă, cu o bază în natura umană duală", iar Sfântul Efrem Sirul spune: "de la Adam până la Domnul, iubirea conjugală autentică era Taină desăvârşită".

Fericitul Augustin este şi mai categoric: "Hristos a întărit la şnunta dinţ Cana Galileii ceea ce a instituit în Rai". De altfel, în slujba Cununiei din Molitfelnicul ortodox, sunt numeroase referinţe la perioada vechi-testamentară. Având în vedere aceste precedente patristice, scripturistice şi liturgice, este necesară o descriere în amănunt nu doar a perioadei creştine de dezvoltare a Tainei Nunţii, ci şi a celei dinainte de Întruparea Domnului.

Referatul biblic al creării omului

În primele două capitole ale cărţii Facerea găsim referinţe-cheie care vor fi ulterior conectate cu Taina Cununiei. În primul caz, Dumnezeu creează omul: "Şi a zis Dumnezeu: să facem om după chipul şi asemănarea Noastră. Şi a făcut Dumnezeu pe om după chipul Său; după chipul lui Dumnezeu l-a făcut; a făcut bărbat şi femeie. Şi Dumnezeu i-a binecuvântat, zicând: Creşteţi şi vă înmulţiţi şi umpleţi pământul şi îl supuneţi" (Fac. 1:26-28). Cea de-a doua referinţă-cheie se află în următorul capitol şi cuprinde cuvintele lui Adam la vederea Evei: "Iată, aceasta-i os din oasele mele şi carne din carnea mea; ea se va numi femeie pentru că este luată din bărbatul său. De aceea va lăsa omul pe tatăl său şi pe mama sa şi se va uni cu femeia sa şi vor fi amândoi un trup" (Fac. 2:23-24). Mântuitorul va face referire la aceste versete atunci când va da răspuns la întrebarea fariseilor legată de un eventual divorţ: "N-aţi citit că Cel ce i-a făcut de la început i-a făcut bărbat şi femeie? (...) Aşa încât nu mai sunt doi, ci un trup. Deci, ce a împreunat Dumnezeu omul să nu despartă" (Mt. 19:4, 6). O serie de referiri la aceste două momente-cheie prezente în cartea Facerii întâlnim şi în cartea liturgică intitulată sugestiv Molitfelnic. Astfel, în cursul unei rugăciuni din slujba logodnei, preotul se roagă astfel: "Uneşte-i pe ei cu sfânta unire cea de la Tine. Că Tu din început ai zidit parte bărbătească şi parte femeiască şi de la Tine se însoţeşte bărbatului femeie spre ajutor şi spre dăinuirea neamului omenesc" (Molitfelnic, EIBMBOR, 2002, p. 83). Alte referiri apar în textul slujbei Cununiei, când în mai multe rugăciuni cele două evenimente scripturistice care apar în cartea Facerii sunt însoţite de cuvintele Mântuitorului privitoare la ele (cf. pp. 89, 91, 94). Vom analiza în amănunt cu altă ocazie exemplele vechi-testamentare care apar în textul Tainei Căsătoriei aşa cum este aceasta oficiată astăzi în Biserica Ortodoxă Română.

Creştere şi înmulţire

Iudaismul a păstrat în îndelungata sa istorie prima referinţă din cartea Facerii cu privire la căsătorie drept poruncă absolută. Această "creştere şi înmulţire" a fost considerată de la bun început într-un sens mai mult literar decât spiritual. Sfântul Ioan Gură de Aur, comentând asupra versetului respectiv, este ferm convins că porunca aceasta se potrivea esenţial perioadei de început a omenirii. În plus, în vremea respectivă, înmulţirea era un element absolut necesar. Noul Testament aduce o spiritualizare mai clară a căsătoriei, evidenţiind legătura iubirii care trebuie să existe între cei doi soţi şi care este afirmată destul de direct în cuvintele pe care Adam le rosteşte cu ocazia creării Evei. Unirea bărbatului cu femeia în Taina Căsătoriei devine astfel cea mai înaltă legătură de rudenie, ea depăşind chiar şi relaţia anterioară a fiecărei persoane cu propriii părinţi. În acest caz devine clar că scopul primordial al căsătoriei nu constă neapărat în naşterea de prunci, deşi acesta este un rezultat clar al vieţii de familie (cu excepţia cuplurilor sterile desigur, n.r.). Scopul principal al căsătoriei constă în menţinerea şi întărirea legăturii de dragoste existente între soţi şi ajutorarea reciprocă spre dobândirea unei vieţi duhovniceşti în vederea obţinerii mântuirii. Desigur, în Vechiul Testament, căsătoria nu avea un scop diferit, dar oamenii erau mult prea preocupaţi de perpetuarea propriului neam şi de un anumit legalism scripturistic. Iudeii recunoşteau un rol determinant al familiei în societate, dar nu acordau aceeaşi importanţă iubirii dintre soţi. Aşa cum afirmă părintele Constantin Mihoc: "familia era pentru evreii biblici celula de bază a societăţii. Ea era ceea ce am putea numi o "entitate juridică", o parte a tribului sau a seminţiei. Membrii unei familii se simţeau, într-adevăr, a fi acelaşi os şi aceeaşi carne, iar "a avea acelaşi sânge însemna a avea acelaşi suflet". Legislaţia asupra familiei se dezvoltă în Vechiul Testament pe temeiul acestui principiu. Perceptele acestei legislaţii reflectă preocuparea pentru menţinerea permanenţei, a purităţii şi a autorităţii familiei. În măsura în care israeliţii rămân fideli Legii, ei recunosc familiei un loc determinant în societate" (Pr. Constantin Mihoc, Taina căsătoriei şi familia creştină în învăţăturile marilor Părinţi ai Bisericii din secolul al IV-lea, Editura Teofania, Sibiu, 2002, p. 17). Deşi acest principiu indică încă de la bun început o unitate extraordinară a familiei în Vechiul Testament, iubirea nu era chiar elementul de bază care menţinea această unitate structurală eficientă. Naţionalismul şi solidaritatea naţiunii israeliene nu aveau la bază iubirea intrinsecă. Iubirea ca poruncă în Vechiul Testament nu juca acelaşi rol central ca în învăţătura Noului Testament. Iudeii erau mai legalişti în concepţia lor despre viaţă în general, iar căsătoria nu se afla în regiunea excepţiilor.

Căsătoria ca metaforă referitoare la relaţia dintre Dumnezeu şi poporul iudeu

În Vechiul Testament, relaţia dintre Dumnezeu şi poporul iudeu este văzută drept una între soţ şi soţie. Această privire a căsătoriei drept o metaforă referitoare la relaţia dintre Dumnezeu şi om în general va fi preluată mai târziu şi de Sfinţii Părinţi. Tot în Vechiul Testament întâlnim exemplul cărţii Cântarea Cântărilor, care este un real exerciţiu de referiri la importanţa iubirii. Eric Fuchs comentează asupra aspectului diferit oferit de Cântarea Cântărilor: "Iubirea conjugală celebrată aici este posibilă deoarece este liberă de orice finalităţi religioase sau utilitare. Căsătoria nu constituie aici o icoană a unirii petrecute între zei pentru a face pământul roditor, nici nu înseamnă păstrarea unei jumătăţi a umanităţii (cea feminină) în robie. Iubirea este dăruită bărbatului şi femeii pentru ca ei să perceapă dimensiunea proprie libertăţii, oferirii ca dar şi bucuriei iubirii lui Dumnezeu" (Sexual Desire and Love. Origins and History of the Christian Ethic of Sexuality and Marriage, translated by Marsha Daigle, James Clarke & Co., Cambridge, UK, 1983, p. 61). Sfinţii Părinţi au interpretat cartea Cântării Cântărilor tot ca o referire importantă la relaţia dintre Dumnezeu şi sufletul omului. Atât Sfântul Grigorie de Nyssa, cât şi Ipolit al Romei sau Origen au dezvoltat această idee extraordinară a unei căsătorii între noi şi Dumnezeu. În Noul Testament, în special în epistolele pauline, vom întâlni ideea căsătoriei între Hristos şi Biserică, aşa cum vom descoperi şi analogia unităţii trupeşti (cap-trup). În cursul materialului următor vom analiza felul cum era realizată o căsătorie în iudaism, precum şi modalitatea prin care familia subzista după ce soţul deceda (Legea leviratului), urmând ca după aceste precizări să ne îndreptăm atenţia asupra principalelor cupluri vechi-testamentare amintite în slujba Cununiei aşa cum este ea efectuată astăzi în Biserica Ortodoxă.

" Iată, aceasta-i os din oasele mele şi carne din carnea mea; ea se va numi femeie pentru că este luată din bărbatul său. De aceea va lăsa omul pe tatăl său şi pe mama sa şi se va uni cu femeia sa şi vor fi amândoi un trup (Fac. 2:23-24)."