De-a lungul vieții funcționăm adesea cu anumite percepții eronate, nedeplin conștientizate, până când ceva se întâmplă și, parcă, ne trezim la realitate. Una dintre acestea, pe care personal o aveam, a fost aceea că Judecata de pe Urmă se va face numai după criteriul faptelor exterioare. Această perspectivă chiar mi s-a părut că, în linii generale, „mă aranjează”. Desigur, ideea în cauză se coagulase în baza capitolului 25 al Evangheliei după Matei, luat în sine, fără alte paralele biblice, și pe care foarte mulți comentatori l-au înfățișat, din comoditate desigur, nu în duh, ci în sensul strict al literei. De fapt, se pare că avem de-a face nu doar cu o superficialitate în înțelegerea textului biblic, ci socot că aici întâlnim expresia clară a unui curent de gândire sectar, care a extras din bogata tradiție a Bisericii doar ceea ce i-a convenit. Aceasta, în ciuda faptului că există o mulțime de locuri în Scriptură și în scrierile patristice unde se vorbește foarte clar despre o judecare mai cuprinzătoare a lucrurilor, care nu se limitează la cele exterioare, ci le include neapărat pe cele lăuntrice, nevăzute. Spre pildă: „Dumnezeu va judeca, prin Iisus Hristos, după Evanghelia mea, cele ascunse ale oamenilor” (Romani 2, 16); sau: „De aceea, nu judecați ceva înainte de vreme, până ce nu va veni Domnul, Care va lumina cele ascunse ale întunericului şi va vădi sfaturile inimilor” (1 Corinteni 4, 5). Dar, cu siguranță, foarte interesant este faptul că judecarea celor lăuntrice nu se va face doar la Judecata Finală, ci va începe, pentru absolut toți oamenii, încă din această viață, după cum afirmă Sfântul Ioan Teologul: „Cel ce crede în El [în Hristos] nu este judecat, iar cel ce nu crede a şi fost judecat, fiindcă nu a crezut în numele Celui Unuia-Născut, Fiul lui Dumnezeu” (Ioan 3, 18).
Temeiul judecății
Temeiul judecății noastre lăuntrice încă din viața pământească este faptul că noi ne mișcăm în această lume, fie că ne place acest lucru, fie că nu, raportându-ne totdeauna la dumnezeiasca Lumină, după cum afirmă și Sfântul Simeon Noul Teolog: „Acum însă, pentru că mergem spre Lumină, cu voia și de buna noastră voință, suntem încercați și judecați, dar tainic și în chip acoperit, în cămara cea lăuntrică a sufletelor noastre, prin mila și iubirea de oameni a lui Dumnezeu, ca să suferim pentru curățirea și iertarea păcatelor noastre, singur Dumnezeu și noi știind și văzând cele ale noastre” (Catheza 28).
Desigur că această perspectivă a Sfântului Simeon ar putea fi catalogată de mulți drept una prea mistică, aplicabilă spațiului monahal, iar nu omului din lume cu viața lui socială etc. Totuși, această viziune nu reprezintă altceva decât explicarea și aplicarea cuvintelor lui Hristos, adresate întregului neam omenesc. În acest sens, amintim că Mântuitorul a grăit fără echivoc: „Iar aceasta este judecata, că Lumina a venit în lume şi oamenii au iubit întunericul mai mult decât Lumina” (Ioan 3, 19). Prin urmare, reținem că mai întâi se manifestă libera noastră alegere pentru sau împotriva Luminii, după care urmează judecata lăuntrică.
Războiul ascuns vederii
Firea omenească în întregul ei este destinatara cuvintelor evanghelice; de aici și universalitatea valabilității acestor cuvinte care descoperă ascunsul sufletului omenesc. Dar aici se impune o necesară lămurire, legată de sensul judecății, care atât în expresia ei pământească, cât și în cea eshatologică nu are un caracter juridic, ci unul existențial, ontologic să zicem. De pildă, oamenii, pe pământ, nu primesc prin judecata Luminii sentințe, ci stări existențiale. În acest sens, Sfântul Nicolae Velimirovici a sesizat foarte bine cât de mult atârnă în balanță dorințele ascunse ale inimii și cât de puțin aparențele - care se pot constitui chiar în discursuri pacifiste! - în cazul declanșării unui război, atunci când a scris: „Răutatea în inimă și minciuna în gură sunt focurile ce au pricinuit aprinderea întregii lumi în ultimele două războaie mondiale” (Sf. Nicolae Velimirovici, Prorociri despre vremurile noastre). Iată, așadar, că războiul nevăzut este cel care îl declanșează totdeauna pe cel văzut. Așadar, starea de război constituie judecata ce survine în urma „răutății din inimă și a minciunii din gură” ale omenirii.
Vădirea eshatologică
Desigur că toate judecățile pământești sunt doar parțiale și, prin funcționarea lor, o anticipează pe cea eshatologică, deplină, și care va putea arăta, în principal, ceea ce nu s-a văzut vreodată în viața oamenilor: vădirea deplină a celor ascunse, prin dumnezeiasca lumină! Acest fapt este cu siguranță elementul cel mai cutremurător pentru omenire, iar nu sentința Mântuitorului, care nu va face altceva decât să pecetluiască alegerile libere ale omului, potrivit Sfântului Simeon:
„Iar la venirea Domnului (a doua) celor care acum nu voiesc să vină la lumină, lumina care acum este ascunsă se va arăta și toate cele ascunse ale lor se vor vădi [...], așa se va întâmpla cu toți pământenii, când noaptea va fi luminată ca ziua [...], și toți cei ce nu se vor fi îmbrăcat în Hristos, adică nu vor fi primit lumina, despre care am vorbit, și nu se vor afla în ea, ei înșiși fiind lumină, toți vor apărea goi și se vor umple de o negrăită rușine” (Catheza 28).
De aceea, așa cum ține adesea să amintească Sfântul Simeon, timpul prezent este esențial pentru dobândirea unei curății lăuntrice compatibile cu primirea Luminii: „Să ne grăbim, deci, fraților chiar de pe acum să intrăm cu ajutorul pocăinței pe ușa cea strâmtă și să vedem lumina cea dinlăuntru” (Catheza 28). Întrucât aceasta este calea ascultării cuvintelor Domnului și a împlinirii lor, prin care acela ce crede în El „la judecată nu va veni, ci s-a mutat de la moarte la viaţă” (Ioan 5, 24).
.jpg)
