Anul 2024, dedicat în Patriarhia Română pastorației și îngrijirii bolnavilor și Sfinților tămăduitori fără de arginți, ne-a oferit prilejul redescoperirii importanței unei lucrări mari și sfinte, aceea
19 Noi, 2024
Legăturile dintre Brâncoveanu şi braşoveni, într-un volum
Editura Andreiana a Arhiepiscopiei Sibiului a publicat recent o valoroasă şi consistentă lucrare dedicată relaţiilor pe care Sfântul Constantin Brâncoveanu le-a avut cu fraţii români din cetatea Braşovului şi mai ales din Şcheii aşezării de sub Tâmpa. Volumul este realizat de Înaltpreasfinţitul Laurenţiu, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului, în colaborare cu pr. prof. dr. Vasile Oltean, directorul Muzeului „Prima Şcoală Românească“ din Şcheii Braşovului.
Anul acesta, în Patriarhia Română sunt comemoraţi Sfântul Domnitor Constantin Brâncoveanu şi cei patru fii ai săi, Constantin, Ştefan, Radu şi Matei, la împlinirea a 300 de ani de la martiriul lor. Încă de la începutul anului au început să fie publicate lucrări ştiinţifice prin care sunt amintite şi preţuite viaţa, activitatea şi mai ales moartea cruntă pentru Hristos a celor cinci mari bărbaţi sfinţi ai neamului, alături de sfetnicul domnitorului şi ginerele său, Ianache Văcărescu. Deşi a condus 26 de ani poporul pravoslavnic din Ţara Românească, Sfântul Constantin Brâncoveanu a avut în inima sa şi pe fraţii români de peste munţi, în special pe cei din Transilvania, asupriţi de stăpânitorii vremii şi de mişcări religioase, cum ar fi Uniaţia, şi care se aflau în pericol de a-şi pierde identitatea şi credinţa străbună.
Lucrarea „Sfântul Constantin Brâncoveanu şi braşovenii“, apărută în aceste zile la Sibiu, sub egida Editurii „Andreiana“, vine să aducă un plus de informaţie şi un prinos de recunoştinţă faţă de marele domnitor al Ţării Româneşti, un ctitor de biserici în Ardeal şi un stâlp al Ortodoxiei româneşti pe aceste meleaguri.
Dacă în Ardeal, Sfântul Constantin Brâncoveanu a ctitorit marea lavră a Ortodoxiei transilvane, Mănăstirea de la Sâmbăta de Sus, aşezare monahală care îi poartă până astăzi sfântul nume, sau Biserica „Sfântul Nicolae“ din Făgăraş, ambele cu profunde elemente ale artei brâncoveneşti, relaţiile cu cetatea şi Şcheii Braşovului au fost speciale, date fiind şi aşezarea geografică, la graniţa celor trei Ţări româneşti, dar şi importanţa economică şi politică a oraşului.
Interesul domnitorului faţă de Braşov a fost de la sine înţeles, iar influenţa mişcării artistice, arhitecturale din vremea sa se poate observa şi acum în vechea cetate transilvană.
„Oricine străbate Braşovul şi îi este dat să facă popas de odihnă în străvechea vatră istorică a Şcheilor Braşovului nu poate să nu fie surprins de particularitatea acestei aşezări, în care arhitectura brâncovenească este mărturisită de toate vechile case, care nu au cunoscut încă ultragiile chiciului modern“, subliniază autorii în Prefaţa volumului.
Relaţii cu Şcheii Braşovului
Dacă în relaţiile cu cetatea Braşovului domnitorul a arătat de la început o largă deschidere, iar marii istorici s-au aplecat mai mult spre studierea acestor relaţii, faţă de românii din Şcheii Braşovului marele domnitor a avut oarecare rezerve până la 1690, după bătălia de la Râşnov, când pretendentul la tronul Ţării Româneşti, aga Constantin Bălăceanu, dar şi rudele şi foştii boieri ai lui Şerban Cantacuzino, au părăsit Şcheii, unde erau refugiaţi.
Toate mărturiile păstrate de la acel moment până la sfârşitul domniei arată că Sfântul Constantin Brâncoveanu s-a preocupat de binele românilor din Şcheii Braşovului. În 1701, domnitorul a cumpărat case în Şcheii Braşovului şi un han la Bartolomeu, iar pe cele două fiice ale sale, Ancuţa şi Bălaşa, le-a adus în cele două case de pe actuala stradă ce-i poartă numele.
Tot în Şchei, domnitorul a adus administratori pentru proprietăţi, diplomaţi şi boieri. Împreună cu mitropoliţii Teoctist şi Antim Ivireanul, a reuşit să sprijine rezistenţa românilor din Şcheii Braşovului în faţa ofensivei uniatiste, prin cărţi şi scrisori de încurajare. Mai mult decât atât, domnitorul a adus la curtea sa pe reprezentanţii bisericii din Şcheii Braşovului, iar pe şcheianul David Corbea, aflat la curtea sa, îl trimite în mijlocul fraţilor din Şchei pentru a raporta voievodului tot ce se întâmplă acolo. În urma acestor rapoarte, domnitorul avea posibilitatea să se adreseze autorităţilor din Transilvania şi de la Viena în favoarea românilor din Şcheii Braşovului.
Toate aceste relaţii dintre domnitor şi braşoveni sunt prezentate pe larg în volumul elaborat de IPS Mitropolit Laurenţiu şi părintele Vasile Oltean. Bogatul material documentar din arhiva istorică a Şcheilor, alături de mărturiile cronicarilor de aici, constituie baza pe care s-a născut acest volum. Sunt amintite şi contribuţiile familiei, în special ale celor două fiice care au trăit în Şchei şi ale nepotului Grigore Brâncoveanu, care a avut o activitate bogată şi mai puţin cunoscută. Amintim aici că ultimul descendent al familiei Brâncoveanu la Braşov a lăsat moştenire o valoroasă bibliotecă, cu lucrări provenite din tipografiile brâncoveneşti.
Lucrarea se apleacă şi asupra vieţii şcheienilor din acele vremuri şi a preoţilor slujitori la Biserica „Sfântul Nicolae“ din Şcheii Braşovului, ctitorie a domnitorilor moldoveni Aron-Vodă şi Gheorghe Ştefan, şi ai domnitorilor munteni Nicolae Pătraşcu, Neagoe Basarab şi Petru Cercel, pentru a înţelege mai bine contextul în care Constantin Brâncoveanu s-a implicat în viaţa comunităţii de aici.
Dacă cea mai mare parte a lucrării este dedicată relaţiilor cu şcheienii, nu este trecută cu vederea nici legătura domnitorului cu cetatea Braşovului, în contextul politicii brâncoveneşti de echilibru între cele două imperii cu influenţă în Ţările române: otoman şi austriac.
Nu sunt trecute cu vederea nici cele două vizite făcute de Sfântul domnitor în Şcheii Braşovului, prima la 1674, când avea 20 de ani şi când dorea să-i convingă pe cantacuzini să revină în ţară, iar a doua la 1707, când s-a refugiat de frica unui firman turcesc adus de Hasa-aga.
Danii, hrisoave, inscripţii
Primele două capitole ale volumului apărut la Sibiu sunt dedicate vieţii românilor din Şcheii Braşovului până la urcarea pe tron a domnitorului Constantin Brâncoveanu şi contextului social, politic şi economic al Ţării Româneşti în timpul Sfântului martir. Un important capitol al lucrării studiază consemnările de pe catastife, protocoale şi manuscrisele păstrate în Şchei şi care se referă la daniile voievodului Constantin Brâncoveanu. Amintim aici cel mai vechi catastif, început la 1683 de David Corbea, care consemnează danii precum „un stihar roşu de lastră cu flori galbine de la Constantin Voevod B(râncoveanu) B(asarab)“, sau „un petrafir de lastră ghinghiliu cu flori mărunte cu ciucuri“, de la acelaşi domnitor.
Într-un alt capitol al lucrării, sunt descrise Hrisoavele emise de domnitor şi păstrate integral în Şcheii Braşovului, realizate cu o grafie impresionantă, ornamentate şi stilizate, cu un limbaj similar celui din Biblia de la 1688, o capodoperă a scrierii româneşti. Hrisoavele brâncoveneşti nu sunt doar prezentate, ci sunt însoţite de descrieri ale evenimentelor legate de respectivul document.
Mai amintim şi capitolul închinat luptei pe care a dus-o Sfântul Constantin Brâncoveanu pentru românii din Şcheii Braşovului, a căror apartenenţă la Ortodoxie era pusă în pericol de propaganda dură a Uniaţiei. Nu în ultimul rând, cititorii vor găsi la finalul cărţii şi fotografii ale documentelor, manuscriselor, inscripţiilor şi altor surse de informaţii despre legăturile dintre Sfântul Constantin şi braşoveni, majoritatea păstrate în arhivele Muzeului „Prima Şcoală Românească“ din Şcheii Braşovului.
.jpg)
