Anul 2024, dedicat în Patriarhia Română pastorației și îngrijirii bolnavilor și Sfinților tămăduitori fără de arginți, ne-a oferit prilejul redescoperirii importanței unei lucrări mari și sfinte, aceea
Părintele Petroniu Tănase, cântăreț și diacon al Catedralei „Sfântul Spiridon”-Nou
În contextul deshumării trupului părintelui Petroniu Tănase în Anul comemorativ al imnografilor și cântăreților bisericești (psalți), scoatem la lumină câteva informații inedite referitoare la activitatea părintelui în calitate de cântăreț și slujitor al Catedralei „Sfântul Spiridon”-Nou din București, care nu au fost cunoscute publicului larg până acum.
Părintele Petroniu Tănase (1916-2011) s-a remarcat în lumea ortodoxă ca unul dintre cei mai mari duhovnici pe care i-a avut Schitul Românesc Prodromu din Sfântul Munte Athos. Era originar din comuna Farcașa, județul Neamț, fiind al șaptelea din cei opt copii ai familiei Ioan și Olimpia Tănase şi primind la botez numele de Petru. Foarte de tânăr, la 14 ani, a intrat ca frate în obștea Mănăstirii Neamț, condusă pe atunci de viitorul Patriarh Nicodim Munteanu, unde s-a format duhovnicește, frecventând în imediata perioadă cursurile Școlii de cântăreți bisericești din apropierea așezământului monahal. În anul 1935, la vârsta de 19 ani, a fost trimis în Capitală pentru a-și continua studiile teologice la Seminarul Monahal de la Cernica, intrând în grija starețului Mănăstirii Antim, unde a îndeplinit pentru o vreme ascultarea de bibliotecar. După finalizarea studiilor preuniversitare și obținerea diplomei de bacalaureat, este rechemat la Mănăstirea Neamț, fiind tuns în monahism la 14 august 1942 de către arhim. Victorin Ursachi și mai apoi hirotonit în treapta diaconiei de către Episcopul Eugen Laiu, la 20 septembrie 1942. Noul ierodiacon Petroniu nu avea să stea mult la mănăstirea sa de metanie, fiind nevoit să se reîntoarcă la București, chiar în același an, pentru continuarea studiilor teologice la Facultatea de Teologie Ortodoxă. Pentru a se putea întreține material, pe perioada studiilor se angajează pentru început ca funcționar în cadrul Cancelariei Sfântului Sinod, unde activează până în anul 1946, când este numit la secretariatul Patriarhului Nicodim Munteanu (1939-1948).
Deși în decursul șederii sale la București a locuit la Mănăstirea Antim, puțină lume cunoaște astăzi faptul că părintele Petroniu Tănase a fost cântăreț și diacon slujitor al Catedralei „Sfântul Spiridon”-Nou din București între anii 1943 și 1947. Din documentele aflate în arhiva bisericii aflăm că acest lucru s-a petrecut în urma vacantării unuia din cele două posturi de cântăreț de la catedrală, ca urmare a hirotoniei lui Marin G. Savu - fost cântăreț al bisericii - pe seama unei parohii din locurile lui natale, în regiunea Olteniei. În acea perioadă, la Biserica Sfântului Spiridon se cânta în două strane și erau, de regulă, trei cântăreți angajați: un protopsalt, un cântăreț secund și un canonarh. Părintele Gheorghe Vintilescu, preotul paroh al Catedralei „Sfântul Spiridon”-Nou din acea vreme (paroh între 1940 și 1949), solicita Marii Epitropii a Bisericii „Sfântul Spiridon”-Nou - condusă în acea perioadă de avocatul Sever Pașchievici - să îl angajeze pe tânărul ierodiacon Petroniu în postul de cântăreț secund, menționând că acesta „este un bun cunoscător al cântării și al rânduielii bisericești”. Totodată, preotul Gheorghe Vintilescu argumenta că acesta „nu este mobilizabil, putându-l avea în tot momentul la slujbele divine”. Nu este de mirare faptul că părintele Gheorghe Vintilescu îl adusese la această biserică pe părintele ierodiacon Petroniu. Acesta îl remarcase din vremea când slujise ca preot la Mănăstirea Antim între anii 1936 și 1940, înainte de a fi numit de către Patriarhul Nicodim Munteanu în funcția de preot paroh al Bisericii „Sfântul Spiridon”-Nou. Vocea frumoasă, cunoștințele de tipic, dar și smerenia părintelui Petroniu l-au determinat pe acesta să îl aducă în strana unde au cântat odinioară protopsalții Nae Mateescu, Ioan Popescu-Pasărea, Nicolae Severeanu, Evghenie Humulescu sau Dositei Botoșăneanu (cei doi din urmă devenind ulterior episcopi). Acceptul părintelui Petroniu de a veni cântăreț la Biserica „Sfântul Spiridon”-Nou se întemeia de asemenea pe stima deosebită pe care o avea față de părintele Gheorghe Vintilescu. Acesta era superiorul lui ierarhic - directorul Cancelariei Sfântului Sinod -, dar îl considera totodată un prieten și un sfătuitor de nădejde pe care putea conta adeseori. Părintele Gheorghe Vintilescu cunoștea foarte bine că banii câștigați de părintele Petroniu ca funcționar la Cancelarie nu îi ajungeau pentru a se întreține, mai cu seamă că, începând cu acel an, se înscrisese și la Facultatea de Litere și Filosofie, pe care o va absolvi ulterior, în anul 1946.
În perioada cât a ocupat funcția de cântăreț secund a activat la strana bisericii alături de protopsaltul Marin Stoenescu, iar mai apoi alături de diaconul Constantin Mustață, angajat în postul prim de cântăreț bisericesc, după plecarea lui Marin Stoenescu în anul 1946. Așadar, cazul părintelui Petroniu - de a fi angajat într-un post inferior slujirii sale de diacon - nu era singular. De multe ori s-a întâmplat ca bisericile mari din București cu venituri financiare considerabile să acorde sprijin material anumitor slujitori care nu aveau un venit stabil sau acelora care se refugiaseră din Basarabia sau Bucovina de Nord. În acest caz, amintim cazul unui alt slujitor, arhidiaconul Teodor Ursache, care venise din Chișinău în anul 1940, în urma anexării acestor provincii de către Rusia sovietică și care fusese primit de asemenea de slujitorii Bisericii „Sfântul Spiridon”-Nou. Din documentele aflate în arhiva bisericii descoperim faptul că atât ierodiaconul Petroniu, cât și diaconul Constantin Mustață - deși erau angajați în cele două posturi de cântăreț bisericesc, fiind și clerici hirotoniți - făceau parte și din soborul clericilor catedralei la toate Liturghiile din duminici și sărbători, răspunsurile la strană fiind oferite de corala bisericii, dirijată în acele vremuri de renumitul profesor Nicolae Lungu. În perioada petrecută la această biserică, părintele Petroniu a legat o prietenie frumoasă și cu alți doi slujitori din acele timpuri: arhid. Ioan Boștinescu și pr. Alexandru Săvulescu (diacon al bisericii între 1926 și 1943, preot din 1943 până în 1968). Desigur, numirea părintelui Petroniu în postul de cântăreț a fost provizorie, însă „provizoratul” a durat trei ani și jumătate, până în luna februarie a anului 1947, când acesta a fost hirotonit ieromonah pe seama Catedralei Patriarhale, de către Episcopul-vicar patriarhal Iosif Gafton, locul său de cântăreț la Biserica „Sfântul Spiridon”-Nou fiind preluat de către psaltul Valerian Paveliu. În ultima parte din perioada petrecută la Catedrala „Sfântul Spiridon”, părintele Petroniu Tănase a început activitatea de secretar al Patriarhului Nicodim Munteanu - cel care îl primise odinioară în mănăstirea de la Neamț -, rămânând în această funcție până la moartea acestuia, în februarie 1948. Cu siguranță, în numirea sa ca secretar a contribuit și recomandarea părintelui Gheorghe Vintilescu, care îl aprecia pentru calitățile lui intelectuale, pentru smerenia, statornicia și seriozitatea lui. După moartea Patriarhului Nicodim Munteanu, survenită la 27 februarie 1948, noul Patriarh al României, Justinian (1948-1977), l-a numit profesor de pedagogie, catehetică și muzică la Seminarul Monahal de la Mănăstirea Neamț, părintele Petroniu întorcându-se, după 13 ani petrecuți în București, la mănăstirea sa de metanie.
Având în vedere că trupul părintelui Petroniu Tănase a fost deshumat recent, în ziua de 27 aprilie 2023, dar și faptul că 2023 a fost declarat „Anul comemorativ al imnografilor și cântăreților bisericești (psalți)” în Patriarhia Română, am dorit să aducem către publicul larg aceste informații inedite cu privire la activitatea sa de la Biserica „Sfântul Spiridon”-Nou. La solicitarea Bisericii Ortodoxe Române, părintele Petroniu Tănase este propus spre canonizare Patriarhiei Ecumenice alături de un alt duhovnic român din Muntele Athos, părintele Dionisie Ignat de la Colciu (†2004). Așadar, pentru comunitatea de credincioși ai Catedralei „Sfântul Spiridon”-Nou din București, precum și pentru slujitorii ei, este un privilegiu și totodată o binecuvântare de a avea încă un sfânt de suflet, rugător în ceruri, alături de ocrotitorul bisericii, Sfântul Ierarh Spiridon al Trimitundei.