Popa Bratu, preot cărturar din Șcheii Brașovului

Popa Bratu (†1515) a fost preot, copist și scriitor de limbă română din Șcheii Brașovului, înainte de Scrisoarea boierului Neacșu din Câmpulung. Continuăm să valorificăm personalitatea unor preoți cărturari din Șcheii Brașovului în contextul frumoasei inițiative a Patriarhiei Române de a socoti 2021 ,,Anul comemorativ al celor adormiți în Domnul; valoarea liturgică și culturală a cimitirelor”.

Popa Bratu a fost unul dintre preoții care s-au raliat afirmației din actul de jurământ al bisericii consemnat în cronică: „Preoţi neînvăţaţi şi nevrednici şi cari vor fi cu zvon rău să nu-i primească orăşanii, că unii ca aceştia fac necinste şi întristare sfintei case şi norodului prin nechivernişirea şi prostimea lor, ce să şiliţi şi să căutaţi oameni înţelepţi, cuvioşi şi vrednici din căţi vor fi cu putinţă, ca să poată cu învăţături şi în multe chipuri a lumina şi sfânta biserică şi norodul a-l învăţa şi a-l păstori, cătră folosul şi spăsenia cea sufletească şi trupească”. Este fiul popei Pătru cel Bătrân, cum apare în cronica locală, din păcate cunoscut puţin, fiind menţionat ca preot al bisericii în anii 1484-1499, cu menţiunea că „a preoţit până la moarte”, fiind îngropat în interior. În timpul păstoririi sale, domnul muntean Vlad Călugărul începe construcţia de piatră a bisericii, „isprăvind sfântul altar, hramul şi clopotniţa cea veche”. Mai bine cunoscut, fiul său, Popa Bratu, preot între anii 1490 şi 1515, este primul copist de texte româneşti.

Bucurându-se de mare apreciere în epocă, în 1495 este solicitat de autorităţile sibiene pentru a fi preot la Răşinari şi „scriitor la Cetate”, în Sibiu. „Iară încă find viu popa Pătru - scrie cronica protopopului Vasile - venit-au oamenii din sat, din Răşinari de lângă cetatea lui Hărman, ce-i zice Sibiul aici la Sfatul Coroanei, ce-i zice Braşovul, pe numele apei ce-i zice Braşovia şi au adus cărţi de la domnii din Sibii, la domnii Sfatului din Braşov şi au poftit să le dea un preot de aici. Deci au socotit Sfatul şi au îngăduit aceea pentru voia sibienilor şi l-au dat pe popa Bratu, feciorul popei lui Pătru şi l-au dus în sat la Răşinari şi le-au fost preot până la moarte acolo”. În cancelariile cetăţilor din Transilvania, stăpânite de autorităţile germane, funcţionau aşa-zişii „scriitori la Cetate” („Scribe Valachicus”; „Walachischer Schreiber”), care nu erau alţii decât preoţii comunităţilor româneşti din preajma cetăţilor şi în acest sens cronica şcheiană ne oferă o certitudine. Valoroasele documente medievale ale Braşovului, adunate într-o impresionantă culegere de la sfârşitul veacului trecut (Quellen zur Geschichte der Stadt Brasso, Brașov, vol. I-VIII, 1886-1926; vol. IX, 2002), oferă numeroase dovezi privind misiunea diplomatică a preoţilor, grămăticilor şi negustorilor din Şchei, trimişi de autoritatea braşoveană în Moldova şi Muntenia, dar şi în cetăţile din Transilvania. În acest context înţelegem împrejurările în care preotul Bratu din Şcheii Braşovului scrie la Sibiu primul document de limbă română, primind ca recompensă, pentru traducerea documentului, 1 florin, aşa cum certifică „Socotelile Sibiului” pentru ziua de 30 noiembrie 1495, deci cu 26 de ani înaintea boierului Neacşu din Câmpulung. Astfel explicăm copierea unui text în Şcheii Braşovului (ms. 2) înaintea scrisorii boierului Neacşu (1521). Manuscrisul (un colegat din două manuscrise) conţinând 160 file, scris integral în limba slavonă, este un Molitvelnic, în care preotul Bratu introdusese toate rugăciunile de care avea nevoie pentru diferitele slujbe bisericeşti: botez, cununie, înmormântare, praznice împărăteşti. Între cele două volume este introdus însă singurul text de limbă română, o „Învăţătură şi întrebare, când va vrea un om de în legea lătinească (catolică, n.n.) să vie cătră a noastră credinţă şi lege să se boteze”.

Ambele volume păstrează câte o însemnare de mână în limbă slavonă, care confirmă cumpărarea lor de la popa Bratu: f. 109 v. - „Acest Molitvelnic l-a cumpărat preotul Dobre de la Bratul cu 55 de aspri şi l-a dat la Sfânta Biserică de la Şchei. 7077” (1569, n.n.); f. 132 - „Acest Molitvelnic l-a cumpărat preotul Dobre de la preotul Bratul cu 75 aspri şi l-a dat la Sfânta Biserică”. Cumpărătorul manuscrisului nu este altul decât popa Dobre, tatăl cunoscutului protopop Mihai, colaboratorul coresian şi traducătorul celei de-a doua Cazanii, din 1581. Este evident că popa Dobre cumpără manuscrisul de la popa Bratu, la o dată pe care n-o cunoaştem, dar îl donează bisericii din Şchei la 1569, când fiul său era protopop aici. Când l-a cumpărat de la popa Bratu nu ştim, dar ştim că popa Bratu, despre care scrie cronica Şcheiului, murea în anul 1515. Se pune întrebarea: când s-a scris textul în limba română? Dacă îl atribuim popei Bratu, plecat la Rășinari, avem de-a face cu un text premergător scrisorii boierului Neacşu de la 1521, căci popa Bratu murise în 1515. Recitind textul, putem ajunge însă la alte convingeri, mai ales că George Mihăilă („Observaţii asupra manu­scrisului slavo-român al Popii Bratul, 1559-1560”, în Studii de limbă literară şi filologie, Bucureşti, 1972) și apoi cercetătorul ieșean Alexandru Gafton (Codicele Bratu - ediţie de text, Iaşi, Editura Unversităţii „Alexandru Ioan Cuza”, 2003) au pus în circulație un manuscris şcheian de la 1559, al altui preot Bratu, tot din Şchei, ceea ce ne îndreptăţeşte să aşezăm textul de faţă tot în Şcheii Braşovului, dar înainte de anul cumpărării (1569) şi să-l atribuim altui preot Bratu de la biserica din Şchei.

O cercetare atentă asupra manuscrisului impune anumite concluzii. Suntem în posesia primului text dedicat Tainei Botezului în limbă română, alcătuit în condiţiile în care un creştin de „legea lătinească”, adică luteran sau catolic, era trecut la Ortodoxie. Textul este inclus într-un manuscris slavon de la sfârşitul veacului al XV-lea şi începutul celui următor (filigranul hârtiei, balanţă în cerc cu stea deasupra şi coroană) aparţinând preotului Bratu, de la care este cumpărat de tatăl vestitului protopop Mihai, popa Dobre din Şchei, în anul 1569 şi dăruit bisericii şcheiene. Nu putea fi adăugat înainte de 1517, când Martin Luther răspândeşte Luteranismul, la care face referinţă textul, dar nici după 1569, când este cumpărat, adăugându-i-se un al doilea manuscris cumpărat tot de popa Dobre de la acelaşi Bratu şi copertat împreună în lemn şi piele, probabil tot de popa Dobre. Suntem îndreptăţiţi să atribuim scrierea acestui prim text braşovean în limba română unui alt preot Bratu din veacul al XVI-lea, cunoscut şi ca autor al unui manuscris slavo-român (Apostol, omilii, epistole şi alte fragmente din Noul Testament) de la 1559-1560, popularizat de academicianul George Mihăilă şi reeditat recent de Alexandru Gafton. Faptul că acest text este scris în limbă română, iar toate celelalte ale Molitfelnicului (161 file) sunt în limbă slavonă, îl punem pe seama situaţiei speciale în care un luteran sau catolic trecea la legea noastră ortodoxă, fiind necunoscător de limbă slavă; aceasta se întâmpla la Braşov, primul oraş transilvănean în care saşii s-au desprins de catolicism, trecând la luteranism. Remarcăm particularităţile de limbă română comună tipăriturilor coresiene, care avea să stea la baza limbii române literare. Textul certifică, alături de celelalte numeroase manuscrise copiate în Şchei, existenţa şcolii de copişti de aici, confirmat de altfel şi de multe alte manuscrise aflate în arhiva istorică a Muzeului Primei Şcoli Româneşti.