Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Actualitate religioasă An omagial Rugăciunea inimii prin cuvântul dumnezeiesc al Scripturii

Rugăciunea inimii prin cuvântul dumnezeiesc al Scripturii

Galerie foto (1) Galerie foto (1) An omagial
Un articol de: Pr. Ioniță Apostolache - 21 Iun, 2022

Rugăciunea lui Iisus” sau „Rugăciunea inimii” se fundamentează pe numeroase referinţe biblice existente, majoritatea legate de prezenţa mântuitoare a Domnului în mijlocul poporului Său. De la rugăciunea vameşului, ale cărui cuvinte transmit aproape ad litteram conţinutul acestei rugăciuni, până la însemnările pline de înţelesuri duhovniceşti ale Sfântului Apostol Pavel, dimensiunea teologică prinde contur, urmând să fie explicată şi adâncită în scrierile teologice ale Sfinţilor Părinţi.

Noul Testament şi cu precădere Sfintele Evanghelii rânduiesc o altă perspectivă pentru numele mântuitor de „Fiu al lui David”. Dorinţa este de a se evidenţia în primul rând apartenenţa pământească de viţă împărătească a Mântuitorului. În Evanghelia de la Matei, expresia are o rezonanţă puternică, fiind evidenţiată încă din primul verset: „Cartea neamului lui Iisus Hristos, fiul lui David, fiul lui Avraam” (cf. Matei 1, 1). În contextul vindecării celor doi orbi (cf. Matei 15, 22; 20, 30), chemarea cu numele de „Fiul lui David” se însoţeşte imediat cu expresia „miluieşte-ne pe noi”, devenind astfel prefigurare a rugăciunii isihaste. Reuşind să realizeze o importantă contextualizare evanghelică a acestei expresii, Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Irineu Popa explică din punct de vedere dogmatic importanţa identificării tipologice a Mântuitorului Hristos ca Fiu al lui David: „Dat fiind faptul că exemplul lui David din Scriptura Veche este de toţi cunoscut, fariseii sunt readuşi la tăcere. Prin aceasta se arată clar libertatea lui Mesia ca profet şi sublinierea voii lui Dumnezeu pentru lume. David Îl anticipează tipologic pe Hristos, ca profet şi interpret al Legii lui Moise, fără ca autoritatea Mântuitorului ca Domn şi Dumnezeu să fie depăşită de cea a lui David, pentru că Hristos este Fiul Omului şi Domn al sâmbetei (Marcu 10, 46-52)” (IPS Irineu Popa, Iisus Hristos este Acelaşi..., p. 217).

Pentru a ne apropia mai mult de dimensiunea isihastă a chemării lui Dumnezeu pe nume, trebuie să avem în vedere conţinutul teologic al numelui de „Iisus” (ebr. Ieşuah), cu atributele de „Hristos” (sau „Mântuitor” - gr. sotiros) şi „Fiul lui Dumnezeu”. Complementar celor consemnate în Vechiul şi Noul Testament despre expresia de „Fiu al lui David”, există o prelungire în afirmarea lui Iisus ca „Fiu al lui Dumnezeu”. Evenimentul intrării Sale în Ierusalim este revelator în acest sens. În acest context, cuvintele Prorocului Zaharia (cf. Zaharia 9, 9) sunt traduse ca evidenţiind în concret pe „Cel ce vine în numele Domnului, Împăratul lui Israel” (cf. Marcu 11, 10). În concluzie, Iisus apare receptat în chip mesianic de contemporani ca fiind Cel ce reinstaurează şi reface de manieră divină „împărăţia părintelui nostru David” (cf. Marcu 11, 10). Mai departe, confirmarea împlinirii profeţiilor mesianice şi recunoaşterea „Fiului lui David” în „Fiul lui Dumnezeu” sunt completate prin conţinutul rugăciunii „Osana”. Interpretarea duhovnicească a acestei forme de rugăciune scurtă şi repetitivă, specifică Vechiului Testament, se desăvârşeşte în forma liturgică şi, totodată, isihastă a cuvintelor „miluieşte-ne pe noi” (Forma ebraică a lui hosianah fiind tradusă în limba greacă prin verbul soson - vezi: Jean-Marie Van Cangh, Fils de David dans les Évangiles Synoptiques, în Figures de David à travers la Bible, publie sous la direction de L. Desrousseaux et J. Vermezlen, Les Éditions du Cerf, Paris, 1999, pp. 379-380). „Ea era la origine o rugăciune umilă şi stăruitoare adresată lui Dumnezeu ca Împărat. Astfel că la Sărbătoarea Corturilor rugăciunile citite în jurul Altarului pentru jertfe se vor numi hosianot, iar ziua a şaptea a Sărbătorii Corturilor se va numi yom hosinanah. Datorită faptului că aceste rugăciuni erau rostite de mulţimea care ţinea în mâini ramuri verzi rupte din copaci sau flori şi frunze de palmier, acestea se vor numi - de asemenea - hosiahah. Toate acestea arată că, la sărbătoarea Intrării în Ierusalim a Domnului, întreaga mulţime de ucenici şi întreg poporul erau orientaţi spre adorarea Celui ce vine întru numele Domnului şi spre bucurie. De asemenea, această festivitate era pusă în legătură cu ceremonia procesiunii şi a agitării buchetelor de ramuri din copaci şi de flori. De la această Intrare a Domnului în Ierusalim Biserica a înţeles că Osana exprimă fie rugăciunea mântuieşte-ne pe noi, fie doxologia slavă lui Dumnezeu, pentru mântuirea care vine” (IPS Irineu Popa, Iisus Hristos este Acelaşi..., pp. 226-227).

Cea mai directă menţiune cu privire la mărturisirea în rugăciune a „numelui lui Iisus” o face negreşit Sfântul Apostol Pavel: „Pentru aceea, şi Dumnezeu L-a preaînălţat şi I-a dăruit Lui nume, care este mai presus de orice nume. Ca întru numele lui Iisus tot genunchiul să se plece, al celor cereşti şi al celor pământeşti şi al celor de dedesubt” (Filipeni 2, 9-10). Vedem de aici nu numai valoarea cosmologică a numelui Său, ci şi profunda sa dimensiune triadologică. Din acest considerent, Mântuitorul Hristos este cu adevărat „rădăcina, prototipul, reprezentantul, căpetenia unei noi omeniri”. El, Dumnezeu-Omul, ne cuprinde pe toţi în taina Întrupării Sale, oferindu-ne în dar prin Jertfa sa pe Cruce, prin Învierea şi Înălţarea Sa la ceruri pecetluirea cu numele Său în firea noastră cea curăţită de păcat şi hristologic restaurată. „De aceea, înţelegând rolul considerabil al Mântuitorului Hristos în mântuirea lumii, Apostolul a trăit şi a învăţat acest lucru care constituia Evanghelia Sa, evanghelie acceptată atât de Sfântul Apostol Petru, cât şi de ceilalţi Apostoli” (IPS Irineu Popa, Iisus Hristos este Acelaşi..., p. 227).