Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Actualitate religioasă An omagial Un mare mecenat român: Emanuil Gojdu

Un mare mecenat român: Emanuil Gojdu

Galerie foto (2) An omagial
Un articol de: Pr. Acad. Dr. Mircea Păcurariu - 12 Feb, 2020

Numele și rolul lui Emanuil Gojdu în viața poporului român din Transilvania pentru mulți sunt bine cunoscute. Cu toate acestea, vom încerca să prezentăm în mai multe numere ale „Ziarului Lumina” - mai ales pentru cititorii mai tineri - viața și opera acestui mare mecenat român.

Ca şi prietenul său, Sfântul Mitropolit Andrei Şaguna, Emanuil Gojdu făcea parte dintre aromânii plecați în secolul al 18-lea din locurile lor natale, care şi-au păstrat numele originar, limba şi naționalitatea. Aproape toți aceşti aromâni se ocupau cu comerțul, ajungând la situații materiale de excepție. Stabiliți mai ales în marile oraşe ale Imperiului Habsburgic, aceşti aromâni şi-au zidit acolo biserici mari şi bine înzestrate. Astfel de biserici, cunoscute în actele vremii sub numele de „greco-valahe”, existau la Mişcolț (la zidirea căreia a contribuit şi familia Şaguna şi în care s-a rugat el însuşi în copilărie), în Viena, Pesta, Arad, Oradea, Sibiu, Braşov şi în alte oraşe.

Dintr-o astfel de familie de aromâni făcea parte şi Emanuil Gojdu. După unele izvoare, familia Gojdu a plecat din oraşul Moscopole şi s-a stabilit în Polonia. Spre sfârşitul secolului al 18-lea, după cele trei împărțiri ale Poloniei între Austria, Prusia şi Rusia, multe dintre familiile aromâne de acolo s-au retras spre sud. Între ele era şi familia Gojdu, stabilită mai întâi la Mişcolț, unde se găsea şi familia Şaguna. De acolo, o ramură a trecut dincolo de Dunăre, iar alta s-a stabilit în părțile Bihorului. Din această ramură bihoreană făcea parte Emanuil Gojdu. Tatăl său era negustorul Atanasie Popovici Gojdu din Oradea, iar mama sa, Ana, provenea din familia românească Poinar, din părțile Bihorului. Născut la 9/21 februarie 1802 în Oradea, tânărul Emanuil şi-a petrecut copilăria în oraşul natal, împreună cu ceilalți cinci frați ai săi. A început să învețe carte la şcoala primară ortodoxă românească din Oradea, continuând gimnaziul tot acolo. A urmat cursurile Academiei de Drept din Oradea în primul an şcolar (1820-1821), apoi la cea din Pozsonyi (azi Bratislava).

În timpul studiilor, a avut durerea de a-şi pierde ambii părinți, mama la 3 august 1816 (st. n.), iar tatăl la 6 august 1821 (st. n.). Se pare că moartea mamei, pe când avea numai 14 ani, l-a afectat mai profund şi a fost mai strâns legat sufletește de ea decât de tatăl său, pentru că în cunoscutul său testament prevedea anumite dispoziții numai cu privire la descendenții din familia mamei şi nu făcea amintire despre cei din familia tatălui. Fără îndoială că mama sa a avut un rol hotărâtor în formarea caracterului religios-moral al celui care avea să devină unul dintre cei mai mari binefăcători ai neamului şi ai Bisericii sale. Faptul că în acelaşi testament nu se făcea nici o mențiune despre cei cinci frați ai săi şi despre fiii lor ne duce la presupunerea că toți aceştia au murit fără urmaşi.

Obținând diploma de avocat în 1824, deci la vârsta de 22 de ani, tânărul Emanuil a intrat ca stagiar în biroul avocatului sârb Mihail Vitcovici din Pesta. Acesta era un om cu frumoase preocupări intelectuale şi un apreciat scriitor în stil popular. În casa acestuia, tânărul avocat a avut ocazia să cunoască scriitorii maghiari de seamă ai timpului, care i-au îndrumat primele încercări de versificare în limba maghiară, unele publicate într-o revistă din Pesta.

Prietenia cu studentul în drept Anastasie Şaguna

Din aceeaşi perioadă datează şi prietenia sa cu studentul în drept Anastasie Şaguna, pe care l-a cunoscut în casa unchiului acestuia, Atanasie Grabovschi. Casa lui Grabovschi era locul de întâlnire al scriitorilor români care îşi tipăreau cărțile în „Crăiasca Tipografie a Universității din Buda”. Unii dintre ei chiar îi dedicau cărțile lor tipărite, ca preotul ortodox Ioan Teodorovici din Pesta („Istoria universală sau a toată lumea, tradusă după arhimandritul sârb Pavel Kenghelaț”, 1824) şi Teodor Aron („Scurt apendice la Istoria lui Petru Maior”, 1828).

Din contactul cu scriitorii români pe care îi întâlnea în casa lui Grabovschi au odrăslit câteva încercări literare ale lui Gojdu în română. Astfel, numele său apare printre colaboratorii primei reviste literare româneşti, intitulată „Biblioteca românească”, editată la Buda de braşoveanul Zaharia Carcalechi. În volumul 111 al acestei reviste (1829), tânărul avocat Gojdu publica un călduros apel („Cuvântare de rugăciune a nației româneşti”), adresat „cătră străluciții boieri ai Țării Româneşti şi ai Moldaviei”. Acest apel era o caldă manifestare a sentimentelor sale de dragoste de neam şi de țară. Deşi crescut într-un mediu străin, în şcoli maghiare şi departe de marea masă românească din Transilvania, el vedea limpede unitatea de neam, de limbă şi de credință care exista între românii din Transilvania, din Țara Românească şi din Moldova. De aceea scria, între altele, că doreşte „a ațâța în voi, vrednicilor strănepoți ai vestiților romani... o îmboldire de bine aducătoare şi un foc sfânt patrioticesc cătră limba noastră cea mumească”. Îi îndemna apoi: „Să ajutați scrierea şi tipărirea cărților în limba patrioticească, să le cetiți cu bucurie şi să le faceți cunoscute dulcei voastre nație; pre învățații neamului să-i patroniți şi favorisindu-i să-i scutiți, întinzându-le mână de ajutoriu şi dându-le ocasie (prilej) ca plăcutele a sudorilor sale fructuri să le dea spre folositoare gustare nea­mului său”. În încheierea apelului scria că „nu este mai mare mângâiere (şi) mai adevărată îndestulare decât simțirea fericirii şi a măririi neamului”.

Dar Gojdu nu se mulțumea numai cu simple apeluri, ci sprijinea el însuşi pe cei care promovau scrisul în limba română. Astfel, cu sprijinul său material, entuziastul învățător Ştefan P. Neagoe de la şcoala românească din Pesta a tipărit „Calendarul românesc” pe anul 1830, în parte cu litere latine. În semn de recunoştință, Neagoe a dedicat acest calendar lui Gojdu, cu toate că el îi ceruse să nu facă nici o mențiune despre ajutorul său. Voia chiar de atunci să înființeze „o fundație pentru veşnica tipărire a calendarului”.

Unul dintre cei mai apreciați avocați ai timpului

După terminarea stagiului avo­cațial de trei ani, Emanuil Gojdu şi-a deschis un birou propriu de avocat şi „notar cambial” în Pesta, devenind unul dintre cei mai apreciați avocați ai timpului. Unele dintre pledoariile sale au fost publicate în reviste de specialitate.

Spirit practic, înzestrat cu alese însuşiri gospodăreşti, Gojdu a ajuns în curând să fie unul dintre cei mai înstăriți oameni din Budapesta. Şi-a cumpărat, rând pe rând, câteva case în centrul oraşului, câteva moşii şi terenuri intravilane, la care se adăugau numeroase acțiuni şi hârtii de valoare. La 30 iunie 1832 a avut loc un alt moment de seamă din viața lui Gojdu, şi anume căsătoria sa cu Anastasia Pometa (n. 1796), fiica negustorului aromân Constantin Pometa, care fusese măritată prima oară cu negustorul român Alexandru Vulpe. Slujba cununiei a fost oficiată de preotul scriitor Ioan Teodorovici, iar naşi au fost Atanasie Grabovschi, unchiul lui Şaguna, cu soția sa.

Noua familie a fost binecuvântată de Dumnezeu cu o singură fiică, Maria-Cornelia, care n-a trăit decât un an. De aceea, de acum înainte, toată iubirea celor doi soți se revarsă asupra tinerilor studenți români, care erau „oaspeții cei mai iubiți” ai casei lor până la adânci bătrâneți. Emanuil şi Anastasia Gojdu erau adevărații părinți ai studenților români, care erau invitați la masa lor cu ocazia sărbătorilor sau a zilelor onomastice. (Va urma)

Citeşte mai multe despre:   Emanuil Gojdu