Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Actualitate religioasă An omagial Un smerit făclier al credinţei dreptmăritoare

Un smerit făclier al credinţei dreptmăritoare

Un articol de: Gheorghe Drăgulin - 27 Mai, 2015

Actuala Biserică „Sfânta Ecaterina” din Bucureşti este mărturia şi urmaşa unei mănăstiri din veacul al XVI-lea. Ea a fost închinată de timpuriu mănăstirii de pe muntele Sinai. Secularizarea din timpul domnitorului Alexandru Ioan Cuza, la 29 octombrie 1863, o obligă să rămână doar biserică de mir. Acest sfânt locaş din zilele noastre nu este construcţia de la începutul zidirii lui, căci la anul 1850 el a fost complet demolat. În Anul comemorativ al marilor păstori de suflete din eparhii, socotim folositor să vorbim despre preotul George Teodorescu, slujitor de seamă al acestei enorii.

În ciuda faptului că enoria respectivă avea puţin peste 100 de familii, ea a fost slujită de preoţi cu mari merite pastorale. Amintim doar pe viitorul Episcop Iosif Gafton. Acesta a activat în Parohia „Sfânta Ecaterina” în anii 1935-1943, distingându-se prin cultivarea credinţei ortodoxe cu ajutorul Oastei Domnului. Trebuie să remarcăm de la început că asociaţia, pentru o mai reală afirmare a credinţei în societate, a evitat acea notă de pietism şi de reţinere pesimistă pe care o căpătase în alte părţi. Ortodoxia şi învăţăturile Sfinţilor Părinţi au contribuit la menţinerea ei în limitele Dumnezeieştii Tradiţii şi în preajma Altarului străbun.

Pe lângă broşurile pe care le tipărea şi le împărţea în folosul Bisericii „Sfânta Ecaterina”, această parohie îşi desfăşura activitatea pastorală şi-şi programa şedinţele Oastei şi prin periodicul „Familia noastră”.

Socotim folositor să spunem câteva cuvinte despre pastoraţia urmaşului Episcopului Iosif Gafton, părintele George Teodorescu. Prea multe date în această privinţă nu deţinem până în momentul de faţă. Se ştie că, după licenţa de la Facultatea de Teologie din Bucureşti, el s-a căsătorit cu o tânără din comuna Chiajna, după care a primit o parohie prin părţile Giurgiului.

În privinţa pregătirii universitare, studentul de odinioară povestea cu umor despre incidentul pe care l-a avut cu profesorul Teodor M. Popescu. În primii ani ai carierei sale didactice, acesta insista asupra memorării multor date cronologice şi asupra unor biografii de mici sfinţi orientali; atitudinea rigidă i-a adus candidatului nostru o corigenţă. Pe el îl aştepta însă excelenţa în altă parte. Urma să se distingă într-o activitate preoţească de mari reverberaţii sociale, într-o parohie cucerită de evlavia Oastei Domnului. O precizează el însuşi într-o dedicaţie pe o carte despre Nicolae Grigorescu pe care o păstrez ca pe o binecuvântare a unui „stareţ” al înţelepciunii ortodoxe: „Lui Gheorghe Drăgulin, cu multă preţuire pentru strădania şi intenţia sinceră de a sluji cândva lui Hristos pentru lăţirea împărăţiei Sale, de la un preot care doreşte şi încearcă să simtă pe Hristos în viaţa sa şi să împărtăşească acelaşi dor şi credincioşilor. Preot George Teodorescu, Biserica «Sfânta Ecaterina», Bucureşti, 10 mai 1957.”

Comunitatea care a pregătit convertirea scriitorului Nicolae Steinhardt

Ca om, era de statură mijlocie, cu faţă măslinie şi cu o vorbire greoaie din pricina unui accident la buze. Se dovedea însă insistent în cuvânt şi foarte apropiat de credincioşii de orice condiţie socială. Smerenia reală cu care era împodobit făcea casă bună cu dărnicia. Pentru aceasta păstra o cutie cu monede chiar în Altar. Mai ales studenţii teologi care nu cântau în corul existent primeau regulat câte una, şi anume la miruit.

La Sfânta Spovedanie, duhovnicul întârzia cu orele şi se implica în dramele sufleteşti şi sociale pe care regimul ateist le genera. Uneori se vizitau în comun spitalele.

„Părintele Georgică", formulă adoptată curând de către întreaga comunitate, predica la fiecare Sfântă Liturghie, străduindu-se să interpreteze cu patos pericopa evanghelică prevăzută în calendar. La adunările de după-amiaza multor duminici, erau invitate să predice şi personalităţi din Capitală şi din alte centre „ostăşeşti”, iar întâlnirile erau întotdeauna prezidate de paroh. S-au perindat astfel la amvonul de la „Sfânta Ecaterina” numeroşi clerici cunoscuţi şi alţi intelectuali. Amintim acum câteva nume. E vorba mai întâi de preoţii: Ioan G. Coman (universitar), Dimitrie Iliescu, Ştefan Palaghiţă, Alexandru Severin, Gheorghe Şoima (Sibiu), Constantin Begu (Craiova), Constantin Galeriu (Ploieşti). Şi din rândul mirenilor s-au distins următorii vorbitori: Alexandru Lascarov-Moldovanu şi I. Gr. Oprişan, Sergiu Grosu (avocat), precum şi doamna Olga Greceanu (pictor bisericesc).

Din fericire, fragmente din cuvântările acestui vrednic păstor s-au păstrat la un ascultător, I. R. Neagu, într-o lucrare semnificativă, care îşi aşteaptă sponsorul spre a fi încredinţată tiparului. Este vorba despre ce ar putea fi denumit Dicţionarul fragmentelor de predici audiate, grupate alfabetic după teme: avariţia, cumpătarea, frica de Dumnezeu, postul, sufletul curat şi altele. Acestea au fost notate în anul 1971. Alte volume de istorioare morale au apărut în anii următori. În prefaţa lucrării dactilografiate se precizează: „Folosindu-mă de o ima­ginaţie (!), pot afirma cu certitudine că această lucrare este un copil născut din lucrarea duhovnicească desfăşurată la Biserica «Sfânta Ecaterina» din Bucureşti, sub directa îndrumare a înţeleptului preot George Teodorescu. Dânsul a ştiut să-şi apropie preoţi distinşi şi mireni versaţi, care au predicat cuvântul lui Dumnezeu, pe amvonul acestei Biserici, cu râvnă dogoritoare, creând climat de bucurii spirituale asemenea erei primare în creştinism”.

Din rândul altor intelectuali, prezenţi în Biserica „Sfânta Ecaterina”, Nicolae Steinhardt reţine şi el cele auzite şi reflectează astfel în cartea sa. Este vorba de „Jurnalul fericirii”, Cluj-Napoca, 1992: „A ierta, a uita. Predica părintelui G.T.: Penitenţii vin şi-i spun: sunt gata, Părinte, să-l iert, ducă-se cu Dumnezeu, dar de uitat, asta nu, nu-l pot uita. Le răspunde: iertarea fără uitare nu face doi bani. Îţi voi pune după câteva clipe patrafirul pe cap şi-ţi voi zice: eu, nevrednicul preot, te iert şi te dezleg. Cum ţi-ar veni să-L auzi pe Hristos că sare de colo: n-ai decât să-l ierţi sfinţia ta, că Eu de uitat nu-l uit?“ (p. 262). Și în alt loc: „1969. Duminică. Predica de astăzi a părintelui G. T. reaminteşte rugăciunea zilei de miercuri. Prin păcatele noastre îl răstignim pe Hristos, prin gândurile noastre necurate îl batjocorim. (...) Cu fiecare faptă rea batem un cui în crucea Sa. Imagine de groază” (p. 217). Apoi în februarie 1971: „Predica de alaltăieri a părintelui G.T. şi scrisoarea din Ottawa a lui Toma Pavel coincid aproape; ca dată, ca subiect. În amândouă e vorba de tema ospăţului în toată învăţătura lui Hristos (...) Nu numai că nu refuză învăţăturile păcătoşilor, dar nici pe ale fariseilor nu le respinge Domnul (...)” (p. 140). (Va urma)