Legea cimitirelor, un act normativ deficitar şi ambiguu

În data de 11 iulie 2014 s-a publicat în Monitorul Oficial, partea I, nr. 520, Legea nr. 102 privind cimitirele, crematoriile umane şi serviciile funerare. În cuprinsul legii se precizează că aceasta va intra în vigoare în 90 de zile de la adoptare, respectiv în data de 9 octombrie 2014.

Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, în şedinţa de lucru din data de 18 august 2014, a luat act cu îngrijorare de adoptarea acestui act normativ, având în vedere caracterul deficitar şi ambiguu al multor prevederi ale acestuia.

Sfântul Sinod a avut în vedere că proiectul de lege a fost criticat inclusiv de instituţii statale competente. Astfel, Guvernul României a comunicat la 10 martie 2010 numeroase observaţii şi propuneri către Parlament, care vizau toate aspectele importante ale legii, Preşedintele României a respins motivat, în cinci puncte, la 13 decembrie 2010, promulgarea acestei legi, iar plenul Camerei Deputaţilor a retrimis textul, în 18 martie 2014, către comisia juridică, pentru raport suplimentar.

Fără a se ţine cont decât în foarte mică măsură de problemele semnalate, legea a fost adoptată în pragul vacanţei parlamentare, în grabă şi fără invitarea la dezbateri a entităţilor interesate.

Principalele motive care au trezit îngrijorarea Sfântului Sinod sunt următoarele:

1. Instabilitatea cimitirelor deţinute de operatori economici, asociaţii sau fundaţii şi faptul că un obiectiv de interes public local a fost lăsat în gestiunea unor entităţi efemere şi fără responsabilitate comunitară;

2. Riscul permanent de tulburare a păcii confesionale în perimetrul cimitirelor private, datorită inexistenţei obligaţiei de a crea sectoare confesionale în acestea, aşa cum au obligaţia autorităţile publice locale şi cultele în cimitirele pe care le deţin;

3. Transformarea comunelor şi oraşelor şi, implicit, a bugetelor locale în garanţi pentru cimitirele private din cuprinsul lor, întrucât preiau cimitirele private în cazul falimentului operatorului economic şi al dizolvării asociaţiei sau a fundaţiei, fără a se stabili clar dacă, odată cu transmiterea cimitirului, sunt transmise şi eventuale datorii;

4. Întrucât, între motivele care determină pierderea dreptului de concesiune asupra locului de veci, inclusiv în cimitirele existente ale cultelor, nu se află şi acela al părăsirii cultului, legea afectează autonomia cultelor, întrucât încalcă prevederile referitoare la cimitire cuprinse în statutele, codurile canonice sau regulamentele acestora (cultele se organizează şi funcţionează în mod autonom, potrivit propriilor statute sau coduri canonice - art. 8 alin. 1 al Legii nr. 489/2006 privind libertatea religioasă şi regimul general al cultelor) şi va duce, în timp, la pierderea caracterului confesional al cimitirelor aparţinând cultelor;

5. Obligaţia ca administratorul cimitirului să asigure funcţionarea şi întreţinerea sălii de ceremonii funerare şi a spaţiului tehnic la temperaturi până la 15oC constituie condiţii deosebit de împovărătoare pentru credincioşi şi unităţile de cult, mai ales pentru cele din localităţile rurale;

6. Condiţiile pentru desfiinţarea cimitirelor înainte de trecerea a 30 de ani de la ultima înhumare sunt mai permisive decât cele pentru desfiinţarea cimitirelor după 30 de ani de la ultima înhumare şi nu mai cuprind obligaţia existenţei unor motive temeinic justificate sau a avizului cultului, ci doar avizul sanitar;

7. Nu sunt reglementate în nici un fel obligaţiile persoanei care solicită deshumarea osemintelor după trecerea a 7 ani de la înmormântarea defunctului de a nu distruge sau profana aceste oseminte.

Pentru motivele sus menţionate, Sfântul Sinod solicită Guvernului şi Parlamentului României să amâne intrarea în vigoare a acestei legi, până la reglementarea corespunzătoare a problemelor semnalate.

(Oficiul canonico-juridic al Cancelariei Sfântului Sinod)