Romfilatelia şi Poşta Română au introdus în circulaţie luni, 3 august, emisiunea filatelică „Via Transilvanica”, alcătuită din patru mărci poştale, o coliţă dantelată şi două plicuri „prima zi”.
Romfilatelia şi Poşta Română au introdus în circulaţie luni, 3 august, emisiunea filatelică „Via Transilvanica”, alcătuită din patru mărci poştale, o coliţă dantelată şi două plicuri „prima zi”.
Seceta prelungită și temperaturile extreme din această vară încep să producă pagube importante în sectorul agricol. Potrivit fermierilor, mii de hectare de culturi sunt deja compromise, iar resursele de apă
Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) atrage atenţia crescătorilor de animale, transportatorilor, autorităţilor locale şi deţinătorilor de animale de companie
Fermierii pot primi finanţare nerambursabilă de până la o sută de mii de euro pentru investiţii în floricultură, plante medicinale şi aromatice. Potrivit Agenţiei pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale,
Creșterea cotațiilor la țiței, pierderea îngrășămintelor din regiunea Golfului, deficitul de motorină în unele locuri, dar și fenomenele meteo extreme afectează costurile, care se vor resimți în prețurile
Ministerul Educaţiei şi Cercetării a publicat rezultatele finale înregistrate la proba scrisă din cadrul concursului pentru ocuparea posturilor didactice din învățământul preuniversitar. Modificările apărute
Universitatea de Vest din Timişoara (UVT) a înregistrat în sesiunea de admitere din 2026 un interes fără precedent din partea candidaților la studii din afara Uniunii Europene, potrivit reprezentanţilor
Negocierile privind noua lege a salarizării continuă în vederea obţinerii unui acord cu sindicatele din învăţământ, însă șansele ca actul normativ să fie adoptat până la termenul de 31 august 2026 sunt „
Mii de elevi din școlile de stat din sectorul 1 al Capitalei vor beneficia, începând cu anul școlar 2026-2027, de programul multianual de afterschool „Educație pentru viață”. Potrivit reprezentanţilor
În contextul controverselor din ultima vreme cu privire la ora de religie, aducem în atenția cititorilor interesați câteva lămuriri asupra statutului orei de religie în școlile publice din Austria. Evoluția învățământului religios din Austria reflectă fără îndoială relația dintre Stat și Biserică de-a lungul secolelor.
În Sala Sinaxar a Muzeului Mitropolitan din Iași va avea loc, în data de 8 august 2026, între orele 11:30 și 13:30, masa rotundă intitulată „Maica noastră și Maica Patriei - Catedrala Mitropolitană din Iași
Consiliul Judeţean (CJ) Dolj a demarat proiectul de înscriere a „Culturii țestului în Oltenia” în Registrul Naţional al Patrimoniului Cultural Imaterial, ca etapă premergătoare unei candidaturi la UNESCO.
22 de şuri şi cinci case cu acoperiş de paie din localitatea Întregalde au fost documentate în cadrul celei de-a doua ediţii a Şcolii de vară „Alba Vernaculară”. Demersul face parte dintr-un proiect de
Expoziția „RomanIA. Reprezentarea identitară a costumului tradițional în artă” poate fi vizitată la Muzeul Civilizațiilor din Roma până la 26 august 2026. Evenimentul este organizat de Ambasada României
Muzeul Național al Bucovinei organizează, în perioada 13-16 august 2026, în Cetatea de Scaun a Sucevei, cea de-a XVIII-a ediție a Festivalului de Artă Medievală „Ștefan cel Mare”, eveniment care va deschide
Vestea că este necesară o intervenție chirurgicală provoacă aproape întotdeauna neliniște. Chiar și atunci când este vorba despre o operație frecvent efectuată, nici o intervenție nu este complet
Bolile cardiovasculare rămân principala cauză de deces în România și în Europa, fiind responsabile de aproape jumătate din mortalitatea generală. Cea mai mare parte dintre ele sunt însă previzibile. O
Inteligența artificială a devenit parte din viața de zi cu zi, iar unul dintre cele mai cunoscute exemple este reprezentat de chatboturile conversaționale, precum ChatGPT, Gemini sau Claude. Aceste aplicații sunt co
Între compușii din alimente de care organismul uman are nevoie pentru a funcționa optim și a se menține într-o stare bună de sănătate se numără și antioxidanții. Acest termen desemnează un număr
Viața contemporană se desfășoară într-un ritm alert, iar grijile, conflictele și presiunile zilnice au devenit aproape o normalitate. Mulți oameni trăiesc sub imperiul stresului, al nemulțumirii sau al
O vacanță reușită înseamnă mai mult decât schimbarea peisajului. Este șansa de a încetini ritmul, de a ne reface resursele emoționale și de a petrece timp de calitate alături de cei dragi. În acest
Relația medic-pacient astăzi nu mai este una singulară, de moment, practic. Dacă vrem să ne ajutăm pacienții, trebuie să fim pregătiți să fim acolo, lângă ei, moment de moment, deci o relație mult mai
Familia reprezintă temelia societății și primul loc în care se formează credința, caracterul și valorile morale ale fiecărei generații. Într-o lume marcată de secularizare, individualism și numeroase
Inteligența artificială schimbă treptat educația și modul în care elevii învață. Schimbarea nu înseamnă doar eficiență și acces rapid la informație, ci presupune și grijă față de nevoile reale ale
Actriță, dramaturg, regizor artistic și profesor de actorie, Claudia Motea și-a dedicat cariera artei și educației, transformând teatrul într-un veritabil instrument de formare umană. De-a lungul anilor, a fost
Biserica Seminarului Teologic de la Mănăstirea Neamț, închinată Sfântului Cuvios Ioan Iacob
În clădirea fostei Școli Pedagogice a Mănăstirii Ursulinelor din Sibiu poate fi admirată, până la 16 august 2026, una dintre expozițiile-eveniment ale ultimului deceniu, „Extravaganza”. Este cel mai amplu demers expozițional al pictorului Ștefan Câlția, amenajat într-un interior spectaculos, pus în siguranță de voluntarii Ambulanței pentru Monumente, care a devenit nu doar un punct de atracție pe harta culturală a acestei veri din Transilvania, ci mai ales un loc de reconstruire a propriei arhitecturi interioare.
Între proaspeții absolvenți ai masterului de Artă Sacră de la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” din București am regăsit-o și pe pictorița Maria Bîzîc. Prezentă adesea, alături de alți artiști plastici, în lumea expozițiilor din ultimii 15 ani, de la spații precum Ateneul Român, Biblioteca Națională a României la simeze în cadrul unor muzee reprezentative din București și din țară, Maria își împlinește acum visul de a fi învățat cum se pictează cu adevărat o icoană bizantină.
Biserica „Sf. Ioan Botezătorul“, sec. X Biserica „Hristos Pantocrator“, sec. XIII Biserica „Sf. Ștefan“, sec. XI-XIII Vechea Episcopie „Sf. Sofia“, sec.
Cu prilejul sărbătorii Tuturor Sfinților din 2010, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel arăta că „sfinţenia nu se trăieşte niciodată în izolare, în egoism, în autosuficienţă”. În lumina acestui adevăr se așază și lucrarea harică, discretă, a Sfântului Ioanichie cel Nou de la Muscel, care a fost sărbătorit la 26 iulie, în legendara mănăstire argeșeană Negru Vodă din Câmpulung Muscel, unde se află și moaștele sale. Recent am vizitat și noi acest așezământ și am purtat un dialog cu părintele arhimandrit Ieronim Gheorghiță, starețul mănăstirii, despre roadele duhovnicești ale acestei prezențe în viața obștii și a urbei.
Crez În poezie mă încred ca într-un înger Care îmi știe viața pe de rost Îmi îngăduie să mă închin oricărui zeu Îmi este Dumnezeu, pe pământ și în cer. Cred în poezia care nu îmi cere bir
Nicolae Crepcia este un alpinist liric prin excelență. Ne bucură sufletele cu noul său volum de poezii Lacul cu o singură lebădă, publicat la Editura CronoLogia din Sibiu în 2026. Poetul practică un urcuș în
Titlul noii cărți a lui Ștefan Mitroi - „Om de pământ”, Editura Junimea, Iași, 2026 - o înscrie firesc în paradigma unei creații consolidate prin volumele de poezie și proză ale autorului, marcate de o
Scena dimineții Scena dimineții pe care o completează chipul privitorului sub briza începutului de zi unde culorile par să respire iar desenele străzii privite din mai multe
A rupe legătura cu timpul nu e totuna cu a rupe legătura cu Timpul. Diaristica şi memorialistica, genuri de frontieră, sunt lucrări de reconstituire a memoriei, de reînțelegere a faptelor, de filtrare a
De Ziua Naţională a României, luni, 1 Decembrie 2014, potrivit tradiţiei bisericeşti şi hotărârii Sfântului Sinod, în catedralele eparhiale, bisericile parohiale şi mănăstireşti din
În zilele de 26 şi 27 noiembrie 2014, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel va efectua o vizită canonică în Arhiepiscopia Dunării de Jos, la invitaţia Înaltpreasfinţitului Părinte Arhiepiscop
Cu câteva zile înainte de alegerile prezidenţiale din România (2 noiembrie 2014), cotidianul Adevărul, în ediţia din 30 octombrie 2014, continuă campania de denigrare a Bisericii Ortodoxe
Domnul Laurenţiu Mihu, redactor-şef adjunct al cotidianului România Liberă, a publicat în ziarul menţionat editorialul intitulat „De ce se scufundă Patriarhul odată cu Ponta“. Chiar dacă
Cu prilejul pelerinajului anual la sărbătoarea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor (prăznuit la 27 octombrie), ale cărui sfinte moaşte se păstrează în Catedrala Patriarhală,
Faţă de articolul Minunile Patriarhului Daniel: fostul său şofer de la Iaşi a ajuns şef de televiziuni, publicat sub semnătura domnului Ionuţ Benea în ziarul Adevărul de Iaşi, facem următoarele
În legătură cu materialele de presă despre presupusele afaceri ale Bisericii cu cantinele din cimitire difuzate în aceste zile de Ştirile Pro TV, Biroul de presă al Patriarhiei Române face
După ce a văzut stadiul actual al construcţiei Catedralei Mântuirii Neamului, Victor Ponta, prim-ministrul Guvernului României, împreună cu Gabriel Oprea, viceprim-ministru,
În data de 11 iulie 2014 s-a publicat în Monitorul Oficial, partea I, nr. 520, Legea nr. 102 privind cimitirele, crematoriile umane şi serviciile funerare. În cuprinsul legii se precizează că
În ziua de marţi, 22 iulie 2014, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, sărbătoreşte împlinirea vârstei de 63 de ani. În perioada 19-23 iulie 2014,
În ziua de marţi, 22 iulie 2014, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, sărbătoreşte împlinirea vârstei de 63 de ani. În perioada 19-23 iulie 2014,
În legătură cu articolul Servicii medicale decontate de Stat pentru oamenii Bisericii. Clinica „evazioniştilor“ avea contract cu Patriarhia!, apărut în cotidianul Ring din 7 iulie 2014, preciz
În legătură cu materialele de presă din ultimele zile referitoare la opiniile antisemite ale unui monah de la Mănăstirea Petru Vodă, judeţul Neamţ, precizăm: Patriarhia Română dezaprobă categoric
În ziua de 30 iunie 2014, la Reşedinţa Patriarhală, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a primit în vizită de prezentare pe Excelenţa Sa Domnul François
În legătură cu materialele din presă scrise de unii jurnalişti fără cunoştinţe liturgice, în ziua de 17 iunie 2014, referitoare la sfinţirea cu „trafaletul îmbibat
Întrucât Protocolul cu privire la predarea disciplinei religie - cultul ortodox în învăţământul preuniversitar şi la organizarea învăţământului teologic ortodox
Joi, 29 mai 2014, la sărbătoarea Înălţării Domnului, după Sfânta Liturghie, vor fi oficiate slujbe de pomenire a eroilor neamului românesc în toate catedralele, bisericile, mănăstirile, ci
Joi, 29 mai 2014, la sărbătoarea Înălţării Domnului, după Sfânta Liturghie, vor fi oficiate slujbe de pomenire a eroilor neamului românesc în toate catedralele, bisericile,
Urmare solicitării Preafericitului Părinte Irineu, Patriarhul Serbiei, de a-i ajuta prin rugăciune pe sinistraţii din Serbia, în urma inundaţiilor recente care au cauzat pagube imense, Patriarhia
În legătură cu articolul intitulat Legături neortodoxe: preoţii şi politica. Cum şi-au dat mâna trimişii Domnului cu baronii locali din România, apărut în cotidianul Adevărul din 15 mai
În urma inundaţiilor din zilele Sfintelor Paşti 2014, care au afectat 19 localităţi ale judeţului Teleorman, Episcopia Alexandriei şi Teleormanului a ajutat din fonduri proprii şi cu sprijinul
Miercuri, 21 mai 2014, la sărbătoarea Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena, hramul istoric al Catedralei patriarhale, vor avea loc mai multe manifestări înscrise în calendarul
Cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, în seara zilei de sâmbătă, 19 aprilie 2014, o delegaţie a Patriarhiei Române va aduce Lumina Sfântă de la Biserica Sfânt
Consiliul eparhial al Arhiepiscopiei Râmnicului anunţă cu durere trecerea în patria cerească a venerabilului lor Păstor sufletesc Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Gherasim, în
Duminica a 10-a după Rusalii (Vindecarea lunaticului) Matei 17, 14-23 În vremea aceea s-a apropiat de Iisus un om, îngenunchind înaintea Lui și zicându-I: Doamne, miluiește pe fiul meu, că este lunatic și pă
„În vremea aceea s-au apropiat de Petru cei ce strâng darea pentru templu și i-au zis: Învățătorul vostru nu plătește darea? Ba da! – a zis el. Dar, intrând în casă, mai înainte ca el să vorbească,
Fraților, mi se pare că Dumnezeu, pe noi, apostolii, ne-a arătat ca pe cei din urmă oameni, ca pe niște osândiți la moarte, fiindcă ne-am făcut priveliște lumii și îngerilor și oamenilor. Noi suntem nebuni
Sfântul Apostol Matia „a fost unul dintre cei 70 de Apostoli ai Domnului Hristos, iar apoi s‑a numărat printre cei doisprezece Sfinţi Apostoli, în locul lui Iuda Iscarioteanul (cf. Fapte 1, 26). După Pătimirea
Sfântul Grigorie de Nyssa, Despre iubirea față de săraci și despre facerea de bine, în Părinți și Scriitori Bisericești (1998), vol. 30, p. 450 „Iar dacă vrei să auzi și cum tămăduiește pe cel
Chiar dacă rămâne nedeclarat, singurătatea este flagelul cel mai activ al societății noastre, care aruncă în vid multe suflete, pustiește vieți și naște cele mai surde suferințe, fără ca acestea să ne
Intrăm duhovnicește în Postul Adormirii Maicii Domnului, așa cum suntem și înțelegem, dar, mai ales, cum am dori să devenim, de față cu „Maica Vieții”, pe cale, în urcușurile și căderile omenești,
Textul biblic este o icoană profetică în care Sfântul Proroc Isaia, „Evanghelistul Vechiului Testament”, Îl zugrăvește, fără de asemănare, pe Mesia-Hristos, fixând-o pe veci în pridvorul templului


